Connect with us

Actualitate

Cine este românul din SUA ce a inventat aplicația prin care oamenii se alertează între ei în caz de pericol – Esential

Publicat

pe

​În condițiile în care statul român dovedește din ce în ce mai des că nu este capabil să te salveze într-o situație de pericol, cum s-a întâmplat la tragedia de la Caracal, soluția cea mai la îndemână este să te ajuți singur. Un român stabilit în SUA a inventat o aplicație, disponibilă acum și în Europa, prin care oamenii se pot alerta unii pe alții în caz de primejdie. Am stat de vorbă cu el să văd despre ce este vorba.

Românii au aflat cu ocazia tragediei de la Caracal că serviciul 112 nu te poate localiza cu precizie nici în 2019, după ce nu a putut s-o facă nici în 2014, la accidentul din Apuseni. Acum, din nou, Guvernul promite peticirea sistemului actual în cel mult un an de zile, în condițiile în care RO-ALERT este încă în faza de testare, la aproape doi ani de la achiziție.

Ce putem face până atunci?

Soluția se pare că e aceea de a ne ajuta singuri. Un român emigrat în Statele Unite a dezvoltat o aplicație care-i încurajează pe oameni să se alerteze reciproc în caz de pericol. Este vorba despre aplicația Cell 411. Aceasta este o alternativă la serviciile de intervenție clasică, ba chiar a fost acuzată că subminează autoritățile statului. Dimpotrivă, spune inventatorul Cell 411, aplicația ajută organele legii, nu le subminează.

Auzisem și înainte despre aplicație, care te poate localiza cu precizie de un metru. Însă nu am fost prea interesat de ea până când a avut loc tragedia din Caracal și incompetența autorităților a ieșit la suprafață în toată splendoarea ei.

Așa că l-am căutat pe Virgil Văduva, românul din SUA care a venit cu această idee, și am stat de vorbă cu el despre cum funcționează Cell 411.

„În primii ani în State am curățat toalete și am tăiat iarba”

Virgil s-a născut în Alexandria, Teleorman, loc care nu s-a schimbat prea mult față de când a copilărit el. A emigrat în Statele Unite în urmă cu 28 de ani, fiind unul din milioanele de români care au plecat din țară în căutarea unei vieți mai bune.

Ce mai ții minte despre România și cum a fost visul american pentru tine?

M-am născut la începutul anilor ‘70, deci am crescut și prins ultimii ani ai «Epocii de Aur». A fost groaznic. În special în sudul țării se trăia într-o sărăcie lucie. Am terminat liceul în 1990, imediat după Revoluție.

Am plecat din țară un an mai târziu, când ambasada SUA începuse, pentru o scurtă perioadă, să ofere vize pentru studenți. În țară nu existau locuri de muncă, perspective sau speranță pentru mine. În primii ani în State am curățat toalete și tăiat iarba pentru universitatea unde studiam ca să mă întrețin. După absolvire am pus bazele câtorva business-uri și am lucrat preponderent în servicii informatice, rețelistică și programare.

SUA e o țară masivă, cu numeroase oportunități, multe culturi și viziuni diferite asupra vieții. Majoritatea americanilor ce trăiesc în zone rurale sunt mult mai independenți când vine vorba de a-și trăi viața fără intervenția guvernului sau ca autoritățile să se bage peste ei. Nu le place să ceară ajutor din exterior, ci se bazează pe familie sau prieteni și vecini. De aici a venit și ideea aplicației, în special după ce au început să iasă la lumină tot mai multe cazuri de abuzuri ale poliției. În plus, există zone în SUA unde pot trece câteva ore până ca autoritățile să intervină.

Cum funcționează Cell 411, mai exact?

Cell 411 permite utilizatorilor să creeze grupuri pe care le-am denumit „celule”, în care să adauge doar persoane în care au încredere. Avantajul principal este că beneficiezi de un ajutor mai rapid, din partea persoanelor celor mai apropiate și interesate în a te ajuta, până când autoritățile ajung la fața locului. În special în afara orașelor mari intervenția celulelor poate fi mai rapidă decât cea a autorităților, în momentele alea când fiecare minut poate conta. Ideea aplicației e să nu depinzi exclusiv de serviciile publice, ci mai mult de apropiați și comunitate.

Sigur, asta nu e întotdeauna posibil și avem încorporată o alarmă globală, în care toate persoanele care au aplicația instalată vor fi alertate pe o rază de până la 50 de kilometri. Sunt șanse mari ca și voluntarii înscriși în aplicație să îți vină mai repede în ajutor, ea facilitând o auto-organizare a comunității locale. Intervențiile descentralizate s-au dovedit adesea mult mai eficiente, după cum am putut vedea și în cazul accidentului aviatic din Apuseni, când localnicii din zonă au localizat victimele înaintea autorităților.

Ce vă face să credeți că veți avea succes și la noi și cu ce avantaje veniți față de sistemul clasic?

Tocmai din acest motiv am creat conceptul de „celulă”, și am încorporat ca, în afară de apropiați, oricine are aplicația să poată fi chemat în ajutor în cazul unei urgențe prin butonul de Alertă Generală. Ați fi surprinși câți „buni samariteni” se află în jurul vostru. Aplicația noastră tocmai această latură pozitivă a comunității o scoate la iveală și valorifică. În plus, aplicația vine cu facilități ca alerte vizuale, poze ale împrejurimilor, înregistrări și transmisii video în direct, comunicare multidirecțională când vorbitul la telefon nu este o opțiune. Acestea pot fi de un imens ajutor ca atunci când se ajunge la fața locului să se poată interveni pregătiți pentru situație, indiferent că intervenția e făcută de celulă sau autorități.

Alertele se transmit inclusiv către contactele preselectate de utilizator care nu au smartphone sau acces la internet, notificările de urgență fiind dublate automat prin SMS, când aplicația detectează că destinatarii nu sunt accesibili prin internet. Atât timp cât emițătorul este conectat la date mobile am acoperit orice situație. Chiar și bunica poate afla unde ești și de ce fel de ajutor ai nevoie.

Pentru ce fel de urgențe poate fi folosită aplicația?

Cell 411 (Cell 112 în Europa) a fost gândită să acopere toate serviciile de intervenție rapidă care, în general, sunt considerate servicii publice de intervenție: pază și siguranță a populației, pompieri, servicii de ambulanță și de prim ajutor. Adițional, aplicația oferă alerte în caz de agresiune de orice fel: deturnare, răpire, activitate criminală în desfășurare, abuz al autorităților ce poate fi filmat și transmis direct pe Youtube, hărțuire a copiilor în instituțiile de învățământ sau pe terenul de joacă, hărțuire sexuală pe stradă sau locul de muncă șamd.

Recent am încorporat și un serviciu de transport în comun («ride-sharing»), complet gratuit în care poți vedea dinainte cu cine te urci în mașină.

Au găsit utilizatorii întrebuințări la care nu vă gândeați nici voi?

Absolut. Mulți vecini s-au organizat să supravegheze cartierul în care locuiesc iar cei mai în vârstă apelează la aceștia prin aplicație când sunt în nevoie. Alte comunități se protejează astfel de hoții de mașini. În marile corporații aplicația e folosită pentru a sesiza cazurile de hărțuire. Am avut multiple cazuri în care copii pierduți au fost găsiți chiar înainte de a interveni autoritățile locale, iar în cazul tornadelor din SUA aplicația noastră a salvat vieți și a ajutat la recuperarea și reorganizarea comunității după tragedie. Am avut chiar articole scrise despre cazul din urmă.

Aici în SUA unii au folosit aplicația să ascundă imigranții de raziile autorităților. CNN chiar ne-a inclus într-un top 5 al aplicațiilor folosite de imigranți.

Ai nevoie de un telefon superperformant să poți instala aplicația?

Funcționează cu orice dispozitiv „smart” cu caracteristici minime, ce totuși are acces la internet mobil. Acesta poate fi un telefon, o tabletă sau chiar brățări și ceasuri inteligente. Aplicația poate fi instalată în limba română și va apărea drept Cell 112 dacă e și telefonul setat astfel. E 100% gratuit și fără publicitate.

Aș adăuga că ținem foarte mult la confidențialitatea utilizatorilor noștri. Datele introduse vor fi făcute cunoscute celorlalți utilizatori doar în cadrul celulelor pe care fiecare le creează cu cercul său apropiat. Locația este transmisă prin GPS doar în momentul emiterii unei alerte. Suntem în deplină conformitate cu legile de protecție a datelor din America, Europa și chiar Africa. Oricând utilizatorul își poate salva și șterge toate datele de la noi de pe servere.

În 2017 am prezentat aplicația STS-ului și am avut o întâlnire pe care noi am considerat-o extrem de productivă

Dacă aplicația e gratuită și fără publicitate cum generează venituri pentru companie?

Avem versiuni personalizate contracost ale aplicației pe care le oferim organizațiilor, primăriilor și guvernelor, împreună cu un sistem central de administrare și supraveghere, pe care l-am numit Global Threat Alert (Alertă Globală de Pericole). Folosindu-se de ele poliția, pompierii și serviciul de ambulanță pot lucra direct cu voluntarii și cetățenii în a răspunde alertelor și situațiilor de urgentă în timp real. În aceste variante, avem și opțiunea creării de celule regionale ad-hoc, pentru urgențe sau incidente de moment localizate, cum ar fi incendii, crime în desfășurare, cutremure, viituri, alunecări de teren sau prăbușiri de clădiri sau infrastructură.

Oferim logistica informatică pentru a se organiza și încorpora ajutorul comunității, pe lângă cel al personalului profesionist în prevenirea sau soluționarea unei situații de urgență. În sistemul clasic acest lucru e aproape imposibil. Acest sistem complet de intervenție și organizare pentru situații de urgență îl oferim contracost autorităților și agenților economici.

În 2017 am prezentat aplicația STS-ului și am avut o întâlnire pe care noi am considerat-o extrem de productivă. S-au arătat interesați de soluția și tehnologiile pe care am reușit să le încorporăm și noi am acceptat propunerile lor de îmbunătățire a aplicației. În ultimii doi ani am lucrat la integrarea solicitărilor dânșilor. De atunci nu am fost recontactați. Din câte am înțeles, întreaga conducere a instituției s-a schimbat între timp.

Poate cineva să abuzeze de sistem, cum se întâmplă de exemplu cu apelurile false înregistrate la 112?

Problema cea mai mare a oricărui serviciu public de intervenție și apel este tocmai aceasta. Noi am reușit să o soluționăm prin faptul că responsabilizam orice utilizator cunoscându-i numărul de telefon, cercul de cunoștințe, poza de profil și localizarea exactă la momentul emiterii unei alerte. Oferim nu doar un serviciu de alertare, ci și o rețea de socializare și organizare a comunității. Avem un mecanism de blocare și excludere a oricui abuzează de sistemul de intervenție.

Cazurile însă sunt surprinzător de puține. Majoritatea celor care aderă la o astfel de platformă vor să-i ajute pe alții sau au nevoie de a ajutor.

Ați implementat sistemul și la o scară mai mare sau e deocamdată doar la nivel de comunități mici?

Aplicația a fost testată în teren completând și chiar înlocuind serviciile de intervenție clasice în unele locuri. În Africa de Sud firma privată iER (Integrated Emergency Response) folosește o variantă personalizată a Cell 411, funcționând sub tutela și brandul firmei respective. Oferă întreaga infrastructură informatică necesară furnizării tuturor serviciilor „publice” în regim privat. Cei mai mulți utilizatori îi avem în America de Nord.

În Europa am venit recent, însă am rămas impresionați de feedback-ul pozitiv din partea cetățenilor și nu numai. În Londra, de exemplu, am fost extrem de apreciați de către Muzeul Victoria & Albert, Cell 411 făcând parte din expoziția «Tehnologii ale viitorului».

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse7 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse13 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse19 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul