Connect with us

Actualitate

Islanda găzduieşte prima conferinţă internaţională importantă a mişcării #MeToo – International

Comisarul

Publicat

pe

Marţi, la Reykjavik,a început loc prima conferinţă internaţională importantă pe tema mişcării #MeToo, evenimentul fiind găzduit de premierul islandez, care şi-a exprimat speranţa ca el să contribuie la „intrarea în istorie a hărţuirii sexuale”, potrivit The Guardian, citat de Rador.

Reuniunea de trei zile va încerca să afle de ce mişcarea s-a bucurat de atâta sprijin, analizând totodată efectul pe care ea l-a avut în diverse ţări şi în diverse domenii. Printre participanţii veniţi din întrega lume se vor număra persoane cu dizabilităţi, îngrijitoare şi migrante al căror glas nu se făcuse auzit până la lansarea haştagului, în octombrie 2017. Ele îşi vor împărtăşi experienţele şi vor discuta o modalitate de a profita de ocazie pentru a ajuta la combaterea abuzurilor şi violenţelor sexuale.

Premierul islandez, Katrin Jakobsdótir, a declarat pentru The Guardian că evenimentul încearcă să „creeze o platformă pentru o discuţie internaţională mai amplă despre impactul şi despre viitorul mişcării #MeToo”. Ea a adăugat că „mişcarea a dezvăluit nivelul ‘epidemic’ al hărţuirii sexuale şi al abuzurilor la care sunt supuse femeile în lume. Le datorăm asta tuturor acestor femei, femeilor care nu pot vorbi şi generaţiilor viitoare, pentru a elabora nişte politici şi pentru a pleda pentru o schimbare radicală a situaţiei, astfel încât realităţile dezvăluite de #MeToo să intre cât mai curând în cărţile de istorie”.

La conferinţă urmează să participe printre alţii Purna Sen, purtătoarea de cuvânt a ONU pentru probleme vizând hărţuirea sexuală, activista americană Angela Davis, Catherine Mayer, cofondatoarea Partidului pentru Egalitatea Femeilor din Regatul Unit, dramaturga Justina Kehinde şi Gary Barker, susţinător al unei masculinităţi pozitive.

Halla Gunnarsdótir, consultantă a guvernului islandez pentru egalitatea între sexe şi una dintre principalele organizatoare ale conferinţei, a declarat că reuniunea #MeToo Forward va analiza ceea ce a revelat mişcarea în diverse ţări, printre care SUA şi Marea Britanie, unde ea a devenit explozivă după dezvăluirile pe tema abuzurilor sexuale comise de producătorul de film Harvey Weinstein (acuzaţii pe care el le respinge), precum şi în ţările nordice, unde mişcarea s-a aflat pe prima pagină a ziarelor.

La reuniune şi-au anunţat participarea 800 de persoane, cifra reprezentând aproape dublul numărului estimat. Participarea este gratuită, iar discuţiile vor fi transmise în direct.

Halla spune că mulţi s-au arătat surprinşi că Islanda, ţară care, ca de altfel toate statele nordice, este văzută exemplu al unor politici sociale demne de urmat, s-a oferit să găzduiască evenimentul după scandalurile care au dus la apariţia #MeToo în SUA şi Marea Britanie.

„Dar încă mai încercăm să aflăm ce înseamnă cu adevărat mişcarea #MeToo. Este o revoluţie? O subversiune? E doar o mică şansă sau e ceva mai mult? Ceea ce sper este ca această conferinţă să ţină trează conştiinţa, iar dacă există o ripostă, ea ne va ajuta să îi facem faţă”, adaugă Halla.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social19 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 zile ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 zile ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic3 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service3 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized4 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social5 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse5 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic6 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul