Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de lege privind modificarea Legii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, mai precis Legea 132/2017. Asta deoarece Comisia Europeană a observat posibila încălcare, prin unele dispoziții conținute în aceasta, a unor prevederi ale Directivei 2009/138/CE și ale Directivei 2009/103/CE, pe care le vom detalia la mai jos.
În opinia Comisiei Europene măsurile adoptate de România îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-și stabili propriile prime, în special în ceea ce privește reflectarea cheltuielilor administrative și de vânzare în calcularea tarifelor de primă și prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraților cu risc ridicat” care le sunt alocați de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
O încălcare a prevederilor art. 21 și art. 181 din Directiva 2009/138/CE (Solvabilitate II) o reprezintă, în opinia Comisiei Europene, și prevederile articolului 18 alineatul (3) din Legea nr. 132/2017, acestea limitând baza de calcul și modul de calcul al tarifelor de primă RCA utilizat de către asigurătorii RCA la cele reglementate de către A.S.F. prin legislația secundară:
„În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementări ale ASF”.
În data de 26 iulie, Comisia Euopeană a dat României un termen de 2 luni pentru adoptarea modificărilor.
Cele 5 modificări propuse de MFP:
1. Se propun modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”:
Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR și nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislației are în vedere eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.
Totodată, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.
2. Se propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.
3. Se propune eliminarea obligației A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.
4. Se propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana) care stabilește faptul că obligația de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenția proprietarului de a utiliza acest vehiculul.
5. Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuție utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți conform Legii 236/2018.
Prevederile legislației europene puse în discuție, conform notei de fundamentare, sunt:
Directiva 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II):
„Articolul 21 – Condiții privind polițele și nivelul primelor
- Statele membre nu impun aprobarea prealabilă sau notificări sistematice cu privire la condițiile de asigurare generale și speciale, nivelul primelor, bazele tehnice folosite în special la calcularea nivelului primelor și rezervelor tehnice sau la formulare și alte documente tipărite pe care o întreprindere intenționează să le folosească în interacțiunile sale cu deținătorii polițelor de asigurare sau cu întreprinderile cedente sau retrocedente. Cu toate acestea, pentru asigurarea de viață și în scopul exclusiv de verificare a respectării dispozițiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, statul membru de origine poate impune o notificare sistematică privind bazele tehnice utilizate la calcularea nivelului primelor și rezervelor tehnice. Cerința respectivă nu constituie o condiție prealabilă pentru autorizarea unei întreprinderi de asigurare de viață.
- Statele membre nu mențin și nu introduc notificarea prealabilă sau aprobarea majorărilor de tarife propuse, decât ca element al unui sistem general de control al prețurilor.
- Statele membre pot verifica întreprinderile care solicită sau care au obținut autorizația pentru clasa 18 din anexa I partea A în ceea ce privește mijloacele directe sau indirecte privind personalul și materialele, inclusiv calificarea echipelor medicale și calitatea echipamentelor de care dispun pentru a face față angajamentelor din acea clasă de asigurare.
- Statele membre pot să mențină sau să introducă acte cu putere de lege sau acte administrative care să prevadă aprobarea actului constitutiv și a statutului și comunicarea oricărui document necesar exercitării normale a supravegherii.”
„Articolul 181 – Asigurare generală
- Statele membre nu solicită aprobarea prealabilă sau comunicarea sistematică a condițiilor generale sau speciale ale polițelor de asigurare, a nivelului primelor sau formularelor și altor documente imprimate pe care o întreprindere de asigurare își propune să le utilizeze în relațiile cu deținătorii de polițe de asigurare. Statele membre pot solicita comunicarea nesistematică a acestor condiții și a celorlalte documente numai pentru a controla respectarea dispozițiilor de drept intern privind contractele de asigurare. Aceste solicitări nu pot constitui o condiție prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să își desfășoare activitatea.
- Un stat membru care impune obligația de a subscrie o asigurare poate solicita întreprinderilor de asigurare să comunice autorității lor de supraveghere condițiile generale și speciale pentru astfel de asigurări înainte de utilizarea acestora.
- Statele membre pot menține sau introduce obligația de notificare prealabilă sau aprobare a majorărilor tarifelor propuse numai ca un element al unui sistem general de control al prețurilor.”
Directiva 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi:
„Articolul 14 – Prima unică
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că toate polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de circulația vehiculelor:
- acoperă, pe baza unei prime unice și pe toată durata contractului, întregul teritoriu al Comunității, inclusiv orice perioadă în care vehiculul rămâne în alte state membre pe durata contractului; și
- garantează, pe baza aceleiași prime unice, în fiecare stat membru, acoperirea impusă de legislația acestuia sau acoperirea impusă de legislația statului membru în care se află de regulă vehiculul, în cazul în care aceasta din urmă este mai mare.”
Astfel, cu privire la prevederile Legii nr.132/2017, Comisia Europeană scoate în evidență faptul că, potrivit articolului 18 alineatul (4) „cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare, incluse în tariful de primă, nu pot depăși cumulat 25 % din tariful rezultat”.
Totodată prevederile Legii nr. 132/2017 reglementează modul de încheiere al asigurărilor RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat după cum urmează:
Articolul 2: Definiții
5. „asigurat cu risc ridicat” – persoana care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puțin 3 asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referință calculat de către BAAR; factorul „N” este stabilit de către BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România), cu aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară și este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum și pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului; caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrică, cu excepția vehiculelor cu motoare electrice, caz în care se va ține seama de puterea acestora;
Articolul 19: Prevederi aplicabile asiguraților cu risc ridicat
(1) Un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAAR pentru formularea unei oferte de asigurare.
(2) BAAR va formula o ofertă de asigurare calculată pornind de la tariful de referință și îi va aloca acestuia un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA.
(3) Alocarea prevăzută la alin. (2) se realizează de către BAAR.
În opinia Comisiei Europene măsurile adoptate de România menționate mai sus îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-și stabili propriile prime, în special:
- în ceea ce privește reflectarea cheltuielilor administrative și de vânzare în calcularea tarifelor de primă și
- prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraților cu risc ridicat” care le sunt alocați de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
O încălcare a prevederilor art. 21 și art. 181 din Directiva 2009/138/CE (Solvabilitate II) o reprezintă în opinia Comisiei Europene și prevederile articolului 18 alineatul (3) din Legea nr. 132/2017, acestea limitând baza de calcul și modul de calcul al tarifelor de primă RCA utilizat de către asigurătorii RCA la cele reglementate de către A.S.F. prin legislația secundară:
- În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementări ale ASF”.
