Connect with us

Actualitate

Utile: Cinci alimente care îți îmbolnăvesc inima; Antidepresivele din timpul sarcinii, asociate cu un risc crescut de diabet – Utile

Comisarul

Publicat

pe

Cinci alimente care îți îmbolnăvesc inima. În urma cercetărilor, experţii au ajuns la concluzia că am ajuns să consumăm în fiecare zi aproximativ 3.400 de miligrame de sodiu, în ciuda cantităţii zilnice recomandate de 1.500 de miligrame. National Healthy Eating Day a întocmit o listă cu şase alimente care sunt bogate în sodiu şi care ar trebui consumate cu mare atenţie. 1. Pâinea este primul aliment cu un conţinut bogat de sare. O felie de pâine conţine aproximativ 15% din cantitatea zilnică recomandată de sare, conform Doctorul Zilei.

Antidepresivele din timpul sarcinii, asociate cu un risc crescut de diabet. Oamenii de știință au descoperit, printr-un nou studiu, că femeile care iau antidepresive în timpul sarcinii au un risc mare de a dezvolta diabet în timpul celor noua luni. Cel mai ridicat risc s-a înregistrat în rândul femeilor care au luat Venlafaxina, un tip de medicament cunoscut sub numele de inhibitor al recaptarii serotoninei și norepinefrinei (SNRI) și Amitriptilina, care aparține unei clase mai vechi de antidepresive, cunoscute sub numele de triciclice, scrie Medlife.

5 beneficii ale seminţelor de susan. Regenerează pielea. Susanul este plin de zinc, un mineral esenţial pentru producerea colagenului, care dă pielii elasticitate. De asemenea, zincul ajută la refacerea ţesuturilor deteriorate din organism. Uleiul de susan este cunoscut ca un calmant pentru arsurile de pe piele. Stimulează digestia. Bogate în fibre, seminţele de susan sunt recunoscute pentru aportul lor la un sistem digestiv sănătos şi un colon sănătos, notează Click.

Oamenii care locuiesc pe malul mării se bucură de o sănătate mintală mai bună. Cercetătorii de la Universitatea Exeter din Marea Britanie au prezentat un studiu în care detaliază beneficiile locuirii într-o localitate aflată lângă mare. În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au folosit datele colectate de la 26.000 de respondenţi. Acest studiu a plecat de la statisticile care arată că aproximativ unul din şase adulţi din Reagtul Unit suferă de o problemă de sănătate mintală, precum anxietatea sau depresia, relatează Descoperă.

Uniunea Europeană ne dă bani să ne tratăm de tuberculoză. În România, Ministerul Sănătăţii consideră tuberculoza o problemă majoră de sănătate publică. Statisticile arată că anul trecut peste 11.600 de adulți și aproximativ 500 de copii erau înregistrați cu această boală. Europa vine în ajutorul României. Astel, în următorii trei ani, vom primi de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru programe de combatere a acestei afecțiuni, scrie Click.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse46 de minute ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverseo oră ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic22 de ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer ServiceO zi ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul