Connect with us

Actualitate

​Structura anului școlar: Consiliul Național al Elevilor insistă ca școala să înceapă la 1 septembrie – Educatie

Comisarul

Publicat

pe

​​Consiliul Național al Elevilor insistă ca școala să înceapă la 1 septembrie, și nu la 14 septembrie, așa cum propune Ministerul Educației într-un proiect de ordin privind structura anului școlar 2020-2021. Elevii arată că decizia lor a fost luată în urmă cu doi ani în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea și susținută și anul acesta în cadrul adunării de la Craiova.

Elevii aduc argumente pentru care începerea școlii la mijlocul lunii septembrie ar conduce spre dezechilibru din punct de vedere educațional.

”În primul rând, durata inegală a semestrelor afectează continuitatea actului didactic, împărțirea materiei fiind dificil de realizat, iar perioada ce se încadrează între vacanța de iarnă și cea intersemestrială a ajuns, în ultimii ani, să fie dedicată exclusiv rezolvării situației școlare, și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară”, arată elevii în comunicatul de presă.

Consiliul Național al Elevilor consideră că dacă școala începe mai devreme, atunci elevii vor termina cursurile mai devreme.

”Începerea cursurilor mai devreme înseamnă și o finalizare mai timpurie a acestora, ceea ce îi eliberează pe elevi de presiunea susținerii examenelor de final de ciclu de învățământ în condiții de temperature necorespunzătoare, în săli de clasă lipsite de sisteme de aer condiționat. La rândul lor, elevii din învățământul profesional și tehnic sunt avantajați de o astfel de măsură, terminând cursurile de practică mai devreme, nu în luna iulie, când din cauza temperaturilor ridicate și a condițiilor improprii de desfășurare a actului educațional, aceștia nu mai pot asimila informația livrată la un randament satisfăcător”, mai spun elevii.

„Nu renunțăm la o propunere care este în beneficiul elevilor din România și nu suntem înțelegători, atâta timp cât educația nu va fi prioritară. Este momentul ca la Educație să se asume politic o decizie benefică pe termen lung.”, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia-Laura PUP.

Propunerea Ministerului Educației pentru anul școlar 2020-2021este ca școala să înceapă pe 14 septembrie, iar elevii să aibă din nou vacanța intersemestrială între 30 ianuarie 2021 și 7 februarie 2021. În 2021, elevii umrează să aibă două vacanțe în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru că Paștele Catolic și cel Ortodox sunt programate la distanță de o lună.

Propunerea Ministerului Educației pentru anul școlar 2020-2021:

Semestrul I are 17 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 14 septembrie 2020 – 29 ianuarie 2021.

Cursuri – luni, 14 septembrie 2020 – marţi, 22 decembrie 2020

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă
– miercuri, 23 decembrie 2020 – duminică, 10 ianuarie 2021

Cursuri – luni, 11 ianuarie 2021 – vineri, 29 ianuarie 2021

Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – duminică, 7 februarie 2021.

Semestrul al II-lea are 17 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 – 18 iunie 2021.

Cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021

Vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021

Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021

Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021

Cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 18 iunie 2021

Vacanţa de vară începe sâmbătă, 19 iunie 2021, iar data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Citiți și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social32 de minute ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse24 de ore ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul