Atacatorul, pe numele său Sudesh Amman, avea 20 de ani, provenea din Harrow, în nord-vestul Londrei și fusese condamnat, în decembrie 2018 la trei ani și patru luni de închisoare după ce a distribuit materiale cu caracter terorist pe internet și a promovat acțiunile organizației teroriste Stat Islamic.
Johnson a declarat că „și-a pierdut răbdarea” pentru eliberarea condamnaților înainte de îndeplinirea sentinței.
„Este timpul să luăm măsuri pentru a ne asigura că oamenii – care sunt indiferenți față de lege – nu se califică automat pentru eliberare mai devreme”, a declarat Johnson.
Trei persoane au fost rănite în atacul comis duminică în zona Streatham din Londra, a comunicat Poliţia metropolitană londoneză. Autorul atacului a fost împuşcat mortal de agenţii de poliţie. Incidentul este considerat de tip terorist.



