În document, se reiau de asemenea, politici propuse în programul de guvernare cu care Ludovic Orban a venit în Parlament în noiembrie, respectiv modificarea Codurilor Penale și a legilor justiției. Astfel, ministrul justiției anunță constituirea în acest sens a două grupuri de lucru extinse alcătuite din reprezentanți ai Ministerului Justiției, și în care vor fi invitați reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, asociațiilor de magistrați, societății civile, Facultăților de drept și ai Parlamentului.
De asemenea, în documentul depus la Parlament se menționează, printre măsurile pe termen scurt, implementarea programului de asistență oferit prin Mecanismul Financiar Norvegian, prin care este avută în vedere crearea a 1.400 locuri noi de cazare, în valoare estimată de 21.007.300,00 euro și 100 locuri de cazare modernizate, în valoare estimată de 1.040.193,00 euro, alocarea de fonduri de la bugetul de stat (efortul pentru perioada 2020-2025 pe bugetul de stat este estimat la 100.340.995,0 euro, în vederea creării 4.725 locuri noi de cazare şi modernizarea a 969 locuri de cazare) precum și de obținerea unui împrumut de la o Instituție Financiară Internațională pentru construirea a două noi penitenciare (în valoare de 177.000.000 euro).
CITEȘTE ȘI: