Connect with us

Actualitate

Coronavirus: O japoneză de pe Diamond Princess depistată cu coronavirus la revenirea sa acasă, după un test iniţial negativ – International

Comisarul

Publicat

pe

O femeie din Japonia care s-a aflat pe vasul de croazieră Diamond Princess a fost depistată ca fiind infectată cu coronavirus după ce s-a întors la locuinţa sa din estul Japoniei, în pofida unui test iniţial negativ, informează sâmbătă agenţia Kyodo, citând guvernul local, notează Agerpres.

Anunţul survine într-un context în care criticile se vor intensifica probabil la adresa guvernului japonez pentru decizia sa de a-i ţine pe vas pe cei peste 3.000 de pasageri şi membri ai echipajului timp de două săptămâni în carantină, precum şi pentru că nu i-a izolat de public pe cei debarcaţi de pe navă, notează Kyodo.

Ministerul nipon al sănătăţii şi muncii anunțase mai devreme sâmbătă că 23 de pasageri, 19 japonezi şi patru străini, au putut părăsi nava fără a trece prin toate testele medicale cerute pentru depistarea noului virus, au relatat Kyodo şi AFP.

„Regret profund greşeala noastră. Vom face tot posibilul pentru a nu se mai repeta”, a declarat presei ministrul sănătăţii Katsunobu Kato.

Femeia depistată cu COVID-19 la revenirea sa acasă, în prefectura Tochigi – unde a călătorit miercuri cu transportul în comun din Yokohama, unde era ancorat vasul – nu se afla printre cei 23. Ministrul a precizat sâmbătă că cei 23 fuseseră testaţi pentru virus înainte de 5 februarie, rezultatul fiind atunci negativ.

Diamond Princess rămâne cel mai important focar de coronavirus din afara Chinei. Din cele 3.711 persoane care se aflau iniţial la bord, peste 630 au fost infectate. Săptămâna aceasta autorităţile sanitare japoneze au autorizat debarcarea a circa 970 de persoane cu teste aparent negative, dintre care două australience şi o israeliancă au fost declarate purtătoare ale virusului la revenirea în ţările lor.

Între alte evoluţii în criza coronavirusului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat sâmbătă că sistemele de sănătate din Africa sunt prost echipate pentru a înfrunta o epidemie, dacă apar şi se înmulţesc cazuri de infectare pe continent.

„Principala noastră preocupare continuă să o reprezinte potenţialul de diseminare a COVID-19 în ţările ale căror sisteme de sănătate sunt mai precare”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, prin legătură video de la Geneva în cursul unei reuniuni a miniştrilor sănătăţii din ţările Uniunii Africane la Addis Abeba.

Deocamdată, Egiptul este singura ţară din Africa unde s-a înregistrat un caz confirmat de contaminare cu virusul.

În contextul în care mai multe companii aeriene africane şi-au suspendat zborurile cu destinaţia China, Liu Yuxi, ambasadorul Chinei pe lângă Uniunea Africană, i-a îndemnat pe responsabilii africani să relaxeze restricţiile impuse călătoriilor, notând că „panica excesivă ar putea contribui în realitate la propagarea bolii”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized16 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse6 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse6 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul