Connect with us

Actualitate

Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș – Iași ar putea fi terminată în 2026-2027, spune Ministrul Transporturilor – Infrastructura_Articole

Comisarul

Publicat

pe

Niciun proiect de infrastructură din România nu va fi blocat și toate care sunt în execuție, sunt finanțate de Guvern, a spus vineri ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, într-o vizită în Moldova. Bode a vorbit și de drumul de mare viteză A7 Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, despre care a spus că va avea documentația și proiectul tehnic gata la finalul anului, deși datele oficiale de la Compania de Drumuri îl contrazic flagrant.

„Nu există concurență între proiectele de infrastructură. Ele sunt complementare și absolut necesare pentru a avea o rețea extinsă și interconectată de infrastructură rutieră rapidă de transport în România. Întreg portofoliul de proiecte de investiții în infrastructura de transport rutieră sau feroviară, care vizează regiunea Moldovei, are susținerea noastră, are susținerea Guvernului”, a spus Lucian Bode, notează Mediafax.

Potrivit acestuia, pentru patru din cele șase sectoare din drumul de mare viteză Ploiești – Siret, adică Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, este semnat contractul pentru realizarea documentației – Studiu de Fezabilitate și Proiectul Tehnic.

„Aceste contracte sunt în derulare cu termen de finalizare la sfârșitul anului, noiembrie 2020, respectiv ianuarie 2021. După ce se predă documentația începem procedura de licitație pentru execuția acestor tronsoane. În ceea ce privește ultimele două tronsoane, am publicat pe SICAP, pe 27 februarie, depunerea ofertelor. Până pe data de 23 aprilie închidem procedura de achiziție publică pentru ultimele două tronsoane din A7, Pașcani – Suceava, Suceava – Siret”, a declarat ministrul.

Pe de altă parte, Compania de Drumuri a confirmat oficial că trei din cele patru contracte de pe A7 sunt în întârziere și au fost semnate acte adiționale care „împing” termenul de finalizare tocmai în 2021.

Pentru cei 102 km de pe sectoarele Pașcani – Suceava – Siret licitația pentru SF și Proiectul Tehnic a fost lansată săptămâna trecută.

Autostrada A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni, finalizată în 2026-2027

În privința „Autostrăzii Unirii”, A8, Lucian Bode a transmis că a luat o decizie bună de a anula parteneriatul public-privat.

„Anulăm o mizerie parteneriat public-privat gândită de Vâlcov și alți meseriași care nu se gândeau nicio clipă că vor putea realiza acest obiectiv și se gândeau la alte lucruri. Nu-mi pot imagina ca în calitate de beneficiar poți modifica legea din pix și să scrii că nu mai este nevoie de studiu de fezabilitate, ci doar o documentație realizată în birou de fostul șef al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, un studiu de oportunitate și să dai în mana antreprenorului inclusiv comanda”, a spus Bode.

Ministrul a declarat că până la sfârșitul anului se vor finaliza revizuirea și actualizarea studiului de fezabilitate pe tronsonul Târgu-Mureș – Târgu-Neamț, iar finalizarea construcției este estimată pentru 2026-2027: „La fel pentru tronsonul Târgu-Neamț – Ungheni, în funcție de dimensiunile și de complexitatea lucrărilor”.

Legat de lucrările făcute pe DN 15, Bicaz – Poiana Largului, ministrul susține că s-au găsit mai multe nereguli: „Este incredibil cum astăzi unii ne acuză că am stopat lucrările la un obiectiv pe care ei s-au angajat să-l finalizeze în 14 noiembrie 2019. (…) Contractul, încheiat pe 13 mai, prevedea realizarea unei expertize tehnice, iar după aveau obligația să finalizeze proiectul tehnic, să-l avizeze la beneficiar, iar după acest lucru să înceapă execuția lucrărilor. Au făcut invers. Au început lucrările și abia în octombrie au predat expertiza.Astăzi, la 4 luni de la termenul de finalizare a execuției încă nu au proiectul tehnic avizat. (…) În 20 de ani, nu am auzi de un contract de reparații drumuri prin încredințare directă, al cărui valoare ajunge la aproximativ 80 de milioane de euro, în baza unei inspecții vizuale realizate pe traseu. Chestiunile care țin de legalitatea atribuirii acestui contract le verifică alte instituții abilitate ale statului și sunt convins că vor face lumină”.

Bode a mai spus că printre nereguli se numără și faptul că garanția de execuție, care trebuia să fie predată înaintea începerii lucrărilor, a apărut în contul beneficiarului în luna octombrie 2019. Potrivit ministrului, în acest moment, lucrările pe acest drum sunt finalizate în proporție de 85 la sută, după cum i-a transmis constructorul. Sunt plăți făcute pentru 56 la sută din facturile depuse.

„După avizarea proiectului tehnic, s-au angajat să finalizeze în termenul stabilit prin contract, mai 2020, acest obiectiv”, a mai spus ministrul.


Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social18 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 zile ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 zile ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic3 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service3 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized4 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social5 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse5 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic6 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul