Clubul Napoli a anunţat, vineri, reluarea antrenamentelor la 25 martie, în contextul în care Italia cea mai afectată ţară de Covid-19 din Europa, potrivit News.ro.
Citește și: Coronavirus: Când s-ar putea relua Serie A
Iniţial, Napoli anunţase reluarea antrenamentelor luni, dar apoi a decis amânarea pentru miercuri, 25 martie.
Campionatul Italiei este suspendat de zece zile din cauza pandemiei de Covid-19, care a dus la moartea a peste 4000 de persoane în Peninsulă.
Cazuri de coronavirus în fotbal
De la Fiorentina au fost infectați cu COVID-19 următorii jucători:
Dusan Vlahovic, Patrick Cutrone și German Pezzella. De asemenea,
Daniele Rugani și
Blaise Matuidi de la Juventus au fost diagnosticați cu noul coronavirus.
Hellas Verona a confirmat un caz de infectare cu COVID-19: Mattia Zaccagni.
În
Liga a doua din Germania (Bundesliga 2), echipa Hannover 96 are două cazuri:
Timo Hubers şi Jannes Horn. De asemenea, FC Nurnberg a intrat în carantină după ce unul dintre fotbaliştii săi, Fabian Nurnberger, a fost depistat pozitiv pentru coronavirus.
Vineri (13 martie) a fost confirmat primul caz în rândul fotbaliștilor profesioniști din Franța. Este vorba despre atacantul sud-coreean
Hyun-jun Suk (28 de ani) de la Troyes, echipa aflată pe locul 4 în
Ligue 2.
Espanyol Barcelona are șase membri din prima echipă şi din staff-ul antrenorilor infectați cu coronavirus, în timp ce
Deportivo Alaves a confirmat 15 cazuri, dintre care trei jucători.