Best escort Bucharest nu te lasa sa stai singur in casa

Nu avem voie sa iesim pe strada si in parcuri ca in primaverile trecute. Admiram de la geam caisii si zarzarii infloriti si ii facem cu mana primaverii de departe. Acolo unde altadata era puhoi de lume, acum este pustiu.
E liniste pe strada si linistea este apasatoare. Avem timp sa citim, sa ne uitam la televizor, familistii sa petreaca alaturi de copiii lor, spunandu-le povesti si raspunzandu-le la intrebari. Nu ne mai trezim dimineata sa plecam la munca si de cate ori nu am spus asta ca ne-am dori sa nu mai auzim desteptatorul si sa mai alergam dupa metrou sau dupa autobuz.

E diferit insa sa iti doresti aceste lucruri in vremuri normale si sa iti fie impuse de imprejurari sau de autoritati, fiindca altfel nu se poate.

Pe barbatii singuri, best escort Bucharest nu-i lasa atat de singuri, fiindca este timpul sa ne imbratisam, sa ne incurajam si sa ne spunem cuvinte calde dincolo de usi, in intimidate, acolo unde ochi strain nu poate patrunde. Nu am crezut ca am sa traiesc si aceasta realitate a izolarii sociale, a carantinei si a starii de urgenta din tara noastra si din alte state. Sunt momente in care simti ca iti fura cineva viata si esti tentat sa strigi sa ti-o dea inapoi. Momentele acelea de bucurie: serile romantice in doi de la restaurant, excursiile, cumparaturile fcute fara teama in mall le vreu inapoi. Cred ca toata lumea simte la fel, de aceea sa fim increzatori sis a luptam impreuna pentru normalitate!

Multe tari si-au inchis frontierele tocmai acum, cand aveam si noi dreptul sa mergem in strainatate. Inchid ochii si ma hranesc cu amintiri frumoase: magazinele pline pana la refuz, eu si nepotul meu luand pranzul sau cina la restaurant si stand singuri in sala de cinema sa vedem un film 3d.

Eu la Viena, la Targul de Craciun, bucurandu-ma de muzee si de stralucirea orasului. Mi-as fi dorit sa traiesc in luxul in care a trait Sisi, fara insa sa imi asum nefericirea ei. Noi, veseli pe strazile Vienei, cautand cadouri pentru cei dragi, savurand bomboane Mozart si ceaiul negru cu aroma de ciocolata buna.
Noi, vara la Viena, lasandu-ne rasfatate de vanzatoarele de sapunuri de lux care ne masau pielea cu sapun de ciocolata si scortisoara si ne dadeau cu gel racoritor si parfumat pe fata.

Apoi inchid ochii si ma vad in Cappadocia. Ninge dezlantuit si cautam refugiu in casele relizate din roca vulcanica in care suntem serviti cu cei. Retraiesc experientele negocierilor cu vanzatorii din bazar si simt gustul inegalabil al rahatului turcesc de lux si evident al cafelei turcesti.
Apoi privesc Mediterana si vapoarele din zare, iar din hotelul de cinci stele ies direct pe plaja. La masa, nu stii ce sa mai incerci si in ce parte a salii imense sa te asezi.

Unde s-au dus toate acestea? Va putea oare cineva sa mi le ia din suflet?

Ma gandesc cat de rasfatati am fost de ceva timp. Sa fie magazinele pline, sa poti cumpara si fara sa stai la coada si sa ai bani pentru mofturile tale reprezinta o viata de lux. Noi nu am cunoscut ororile razboiului, nu ne-am temut de exploziile bombelor sau de bomba atomica si am circulat liberi diminetile si serile pe strada.
Cu toate acestea, nu ne intrecea nimeni in nemultumiri. Am fi vrut luna de pe cer unii dintre noi si mereu aveam ceva de reprosat.

Nu! Sa nu ne ajunga blestemul nemultumirilor nefondate niciodata!
Ma uit la televizor si vad oameni ingroziti care stau la coada sa isi faca provizii, fiindca stiu ca nu vor mai iesi curand din casa. O alta grija care ii apasa este aceea ca intr-o zi rafturile vor fi goale, adica exact cum vad eu pietele mari ale oraselor renumite in lumea intreaga pustii, asa vom vedea magazinele intestate de produse goale.

Experiente noi, experiente din ce in ce mai amare, dar privesc partea pozitiva a lor: in mod cert ca ne vor invata sa pretuim mai mult viata si sa ne multumim cu ceea ce avem.
Elevii nu merg la scoala. Unii imi spuneau deschis in timpurile de normalitate ca detesta scoala, acum in mod sigur ca s-au plictisit acasa.

Zambeste soarele la fereastra, semn ca totul va fi bine. Zarzarul imi face cu mana cea alba semn asigurandu-ma ca ma iubeste si ca pentru mine si-a pus straiele albe din dantela. Au inflori si cornii si copaceii aceia cu flori mari si rosii din care rupeam sa imi pun flori la ureche sau in par.
Intre mine si aceste frumuseti insa sta termopanul pe care nici nu il deschid cand bate vantul de teama. Sa ne protejm de dusmanii nevazuti si sa fim optimisti!

Zilele sunt mai lungi fara serviciu, fara cumparaturi prin magazine, dar ma gandesc ca in acest fel nu mai sunt dependenta de toate lucrurile acelea inutile si imi aerisesc viata.
De-a lungul timpului, omenirea a trecut prin multe. Au fost razboaie interminabile, epidemii, cataclisme, dar oamenii au continuat sa existe, sa construiasca pe pamant si sa isi indeplineasca menirea.

Oamenii gasesc in ei insisi suficiente resurse sa reziste, sa isi infrumuseteze existenta si sa lupte pentru supravietuire. Stau la gem si privesc cum trece primavara cu flori la urechi prin oras. La geamul de peste drum sta un capsor blond si imi face cu manuta. In spatele ferestrei suntem feriti si eu si el de virusul care a aparut de nicaieri sa ne tulbure linistea si confortul.