Exclusiv
Dănuţ POP, preşedinte Partidul Ecologist: „Domnule Alexe, v-au dat plic sau doar ordin pe unitate?”

Domnule Alexe, v-au dat plic sau doar ordin pe unitate?
Costel Alexe tocmai ne-a demostrat că pentru el, copacii se numară în bancnote.
După ce a imbrobodit toţi ecologiştii cu recunoaşterea unor cirfre alarmante de la nivelul Ministerului Mediului, ministrul mafiei pădurilor a continuat să vândă iluzii românilor că va lua măsuri concrete privind îndreptarea celor mai arzătoare probleme de mediu, în speţă, cele legate de păduri. Ba chiar a vorbit despre existenţa unor grupuri de interese ce au avut în fruntea Ministerului Mediului oameni care să le servească acest scop de a tăia lemn şi de a fura din pădurile României. Totul pentru ca astăzi, să ne spună, FĂRĂ REŢINERI, ca „interzicerea tăierilor legale din păduri pe durata stării de urgenţă nu ar fi benefică pentru OAMENI, MEDIU şi economie”.

Sigur, nu ar fi prima dată când reprezentanţi ai guvernului liberal anunţă ceva şi a doua zi mesajul este schimbat, însă, nu putem să nu ne întrebam ce a determinat această schimbare totală de viziune. Aţi identificat grupul de interese din minister si v-au convins sa le reprezentaţi interesele, dle ministru?
Abordarea în cadrul CSAT a problemei pădurilor sau Referendum naţional pentru ca românii să îşi spună părerea pe subiectul interzicerii tăierilor legale şi ilegale, precum şi interzicerea exportului de buştean pe 20 ani sunt propuneri ale Partidului Ecologist Român care au fost tot timpul în atenţia autorităţilor, dar ignorate. Actuala stare de urgenţă ar fi servit drept context justificat pentru a se suspenda temporar măcar, tăierile legale de păduri iar cei 100.000 de angajaţi din domeniul forestier ar fi beneficiat de somaj tehnic în această perioadă, ca şi ceilalţi angajaţi din România.

De taierile ilegale ar trebui să se ocupe EXCLUSIV, JUSTIŢIA, tot timpul, nu decât în această perioadă. Taierile legale pe suprafeţe teoretic protejate: arii naturale, parcuri naturale, parcuri nationale, trebuiesc stopate prin legislaţie! Lemnul de foc pentru populaţie şi lucrările de intreţinere ale pădurii, nu intră în această categorie. PER consideră pădurea NU ca un factor strict economic, ci ca un component esențial al mediului înconjurător, cu valențe mult mai mari decât cele economice, motiv pentru care ii cerem demisia lui Costel Alexe.
Sursa foto: Bianca Vasile,vicepreședinte PER
Platforma media independentă Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro salută și susține punctul de vedere al domnului Dănuț Pop-președinte al PER
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum 2 săptămâniCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileRateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans



