Connect with us

Actualitate

Coronavirus: Bărbat aflat în autozilare vindea droguri prin gardul locuinței. A adus cannabis în plină pandemie – Esential

Publicat

pe

Un bărbat din județul Bihor a traficat droguri în țară în plină pandemie de coronavirus. El vindea cannabis prin gardul locuinței sale, pentru că se afla în autoziloare. A fost prins de procurorii DIICOT în timp ce livra 60 pliculeţe de stupefiante, potrivit Mediafax.

În cursul zilei de joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, în formă continuată.

„În cauză s-a stabilit că, la data de 27 martie, inculpatul B.A.I. a intrat în ţară prin P.T.F. Borş, călătorind din Anglia, dată de la care se afla în autoizolare pentru 14 zile, potrivit actelor normative subsecvente decretului 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă la nivel naţional, iar la intrarea în ţară, acesta a adus cu el cannabis, din care, a comercializat o parte, chiar din starea de autoizolare în care se afla”, potrivit DIICOT.

Vineri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a bărbatului., imediat după ce acesta a vândut 60 pliculeţe cu cannabis (aproximativ 100 de grame), contra sumei de 4.400 de lei, prin gardul locuinţei sale din județul Bihor, unde se afla în autoizolare.

Tot vineri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate alte 11 pliculeţe cu cannabis (aproximativ 11 grame),pe care individul voia să le vândă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse30 de minute ago

De ce o ușă de garaj premium este o investiție inteligentă

Ușa de garaj reprezintă unul dintre principalele puncte de acces în locuință și joacă un rol major în protejarea bunurilor,...

DiverseO zi ago

De ce este important să apelați la specialiști cu vastă experiență în realizarea hidroizolațiilor – perspectiva Hidroizolații Conduraru, una dintre cele mai respectate companii din România

Hidroizolația – fundația invizibilă a oricărei construcții durabile În lumea construcțiilor moderne, unde tehnologia avansează rapid, iar cerințele beneficiarilor devin...

disbioza disbioza
Diverse2 zile ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse2 zile ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse2 zile ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate3 zile ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate3 zile ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate3 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized3 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse3 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse4 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport4 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social4 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse4 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse5 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized6 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse6 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate7 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse7 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

DiverseO săptămână ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Top Stiri Comisarul