Ca în vreme de război (dar totuși în timp de pace), am intrat într-
un fel de stază, în care timpul devine lent și amorf, noi ne oprim din agitația cotidiană, urgențele se amână și avem răgazul să observăm lucruri neașteptate.Partea negativă a acestei situații ieșite din comun a fost mult discutată: companii mici și mijlocii vor da faliment, ne paște criza financiară, vor dispare multe locuri de muncă, vor fi date peste cap multe fluxuri de producție, de circulație, de mărfuri, de consum, de cultură etc. Dar hai să privim și partea pozitivă a lucrurilor. Intrați într-o vacanță impusă – și poate binevenită -, oamenii au acum timp să se gândească la ei înșiși, sunt forțați cumva să se privească în față, ca indivizi și ca umanitate, să gândească noi atitudini de viață.
Toți oamenii planetei par acum uniți mental și informațional prin grija legată de coronavirus, toți comunică mult mai mult între ei, toți își dau sfaturi în toate modalitățile cu putință și se gândesc la ceilalți ceva mai mult ca până acum. Toți oamenii își permit acum un moment de respiro în care realizează – uneori cu stupoare – că se poate trăi și fără un stres permanent, și fără agitație, și fără zbucium continuu. S-a creat un liant vizibil împotriva unui dușman invizibil, o solidaritate mai mare decât în orice alt moment anterior din ultimele zeci de ani, la nivel planetar. S-a creat un val de empatie universală, de îngrijorare și grijă, un moment de comunitate umană reală, de solidaritate, la scară globală.
Ceea ce anterior nu au reușit prea bine măsurile politice, inițiativele cetățenești, eforturile diverselor grupuri activiste de oameni, reușește acum un mic virus și bombardamentul mediatic din jurul lui. Devenim mai atenți la faptul că formăm o vastă unitate biologică vie, o rețea din ce în ce mai conștientă că e fragilă și e dependentă în buna ei funcționare de toate terminațiile ei nenumărate care îmbracă Pământul. Învățăm poate să ne respectăm unii pe alții mai mult. Să cedăm din egoism și să ne îngrijim unii de alții mai mult. Poate și să ne iubim ca umanitate mai mult.
Nu pot să nu observ cu câtă ingeniozitate să întâmplă această schimbare, preschimbare, transformare – dacă într-adevăr se întâmplă. Deplângând victimele acestui război soft, ciudat, nevăzut, nu pot să nu observ că – de data asta – pare că imaginația speciei sau inteligența globală nu mai pune în joc mijloace distructive puternice, planuri politice belicoase, inginerii financiare colosale – ci un mic bobârnac, un mic virus dintr-o specie cunoscută demult, dar care declanșează acum o alertă totală, o mobilizare în valuri, o sensibilizare generală.
Parcă trecem printr-un mare experiment colectiv în care se verifică cât de repede se poate răspândi nu doar un virus, ci și informația mass-media despre el, se testează reactivitatea statală, funcționabilitatea instituțiilor, capacitatea oamenilor de a concepe noi scenarii de viață, dar și decidabilitatea politică legată de o stază de asemenea proporții. Parcă trecem printr-un mare experiment în care se verifică dacă economiile, bursele, transportul, turismul, schimburile de tot felul vor rezista acestei crize neașteptate.
E o criză care, ca orice criză, ne provoacă inerțiile și limitele, ne obligă să ne resetăm pe planuri multiple și neașteptate. Probabil că nu vom putea relua totul neschimbat când criza se va fi terminat. Poate că va trebui să concepem noi versiuni ale modelelor societale și economice care ne domină – sau poate că trebuie să ne gândim la ele de pe acum.
E un moment aparte, rar cel pe care-l trăim. E o suspendare în care putem fi mai liberi, putem gândi mai nonconformist, mai curajos, putem propune schimbări. Micul coronavirus a suspendat o clipă ritmul comunității umane și a obligat-o să se aplece asupra sa însăși. Micul coronavirus a provocat o mare uimire și o anumită trezire. După el, nimic nu va fi chiar ca mai înainte, măcar pentru că am devenit puțin mai lucizi de propria noastră fragilitate, dar și mai treji despre condiția noastră globală. După el, vom învăța poate mai bine să funcționăm coerent ca umanitate totală, fără să ne uităm specificitățile cât se poate de locale. Probabil că suntem la un final de lume mondializată neoliberal și înaintea unui nou început de mondializare mai echitabilă, mai umană pentru toate părțile Terrei.
Criza aceasta ne aduce aminte că suntem pieritori și totuși ne putem organiza și acționa exemplar. Ne aduce aminte că putem trăi altfel, altfel decât ne-au obligat și ne-au obișnuit forțe economico-birocratice mult mai mari decât indivizii și chiar decât națiunile. Aducându-ne aminte că adevărata noastră valoare nu e de a fi minusculi tranzistori în marele computer al civilizației terestre și nici simple relee între energii impersonale care ne folosesc inconștient, și nici cantități numerice neglijabile ale unor strategii globalizante iresponsabile.
Adevărata noastră valoare e lăuntrică, e luciditatea, e conștiența, și pe ea trebuie să o cultivăm și să o păzim să nu fie manipulată. Nimic nu e niciodată definitiv în această lume terestră și o revoluție blândă se pregătește sub ochii noștri treziți. Avem acum un răgaz care trebuie folosit. Așa cum învățăm acum să conviețuim online, să lucrăm de acasă și să ne disciplinăm ca o mare massă umană interconectată, tot așa putem să ne folosim energia colectivă pentru a schimba pașnic structurile care ne strâng în chingi inumane și ne deformează.
Poate că această criză scoate în evidență faptul că apare un nou tip uman, mai independent și mai puțin manipulabil. Poate că se naște acum un nou tip de cetățean, nu doar al unei națiuni ci și – cu adevărat – al planetei, al urgențelor și nevoilor ei. Poate că o mai justă egalitate între indivizi devine posibilă odată ce forțele tehnico-economice enorme declanșate de revoluția științifică vor fi înțelese în efectele lor și vor fi (post)umanist folosite. Poate că forța uriașă a banilor va fi orientată mai mult, mult mai mult ca înainte, înspre viața bună a oamenilor – adevărata viață bună, nu cea a consumismului nestăpânit și exagerat, a excesului de muncă și de bunuri de toate felurile, a suprasolicitării de comunicații, de social-media și de divertisment. Viața bună a venitului minim garantat, a lipsei de stres, a răgazului de timp pentru sine; viața bună a educației de calitate, a cunoștințelor libere pentru toți, a cultivării sănătoase a trupului; viața bună a accesului la cultura înaltă și a aspirației spirituale.
Poate că – în aceste noi condiții planetare, în care pandemiile și alte dezechilibre naturale vor deveni din ce în ce mai frecvente – ecologismul va deveni religia laică universală a oamenilor, în legătura lor ireductibilă și organică cu pelicula vie ce îmbracă și hrănește planeta.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
