„Când am ieşit de pe teren, cred că i-aş fi lovit cu racheta pe cei care mi-au oferit aceşti bani dacă ar fi fost acolo”, a spus jucătorul de 34 de ani.
Stakhovsky a raportat incidentul Unităţii de Integritate în Tenis (TIU), organism abia creat atunci. Reprezentanţii TIU i-au cerut numele celui care i-a propus să piardă meciul, însă tensimenul a refuzat, temându-se pentru familia sa.
„<Puteţi să-mi protejaţi familia? Acest om este doar un intermediar, sunt oameni foarte periculoşi deasupra lui şi familia mea locuieşte în Ucraina.> Reprezentanţii TIU mi-au spus că nu îmi pot garanta securitatea”, a precizat jucătorul.
Sergiy Stakhovsky ocupă locul 169 ATP acum, dar a fost cel mai bine clasat pe poziţia 31, în 2010. În carieră, el a câştigat aproape 5,4 milioane de dolari, informează News.ro.



