Connect with us

Actualitate

​Guvernul va aproba noi măsuri privind şomajul tehnic – Coronavirus

Publicat

pe

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 30/2020 şi acordă dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi altor categorii de profesionişti, potrivit Agerpres. Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, şi „avocaţii pot beneficia de acordarea indemnizaţiei prevăzute de articolul XV din OUG 30/2020”. Totodată, se includ, ca beneficiari ai măsurilor de protecţie reglementate, „persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic, cuprinse în Registrul artelor spectacolului administrat de Ministerul Culturii, care obţin venituri exclusiv din această activitate”.

De asemenea, conform documentului, „persoanele care realizează venituri din mai multe activităţi şi pentru care sunt aplicabile mai multe măsuri de protecţie socială pot beneficia de una singură, cea mai avantajoasă, în baza opţiunii exprimate la solicitare”.

„Se prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor pentru indemnizaţiile prevăzute de art. XV, astfel încât acestea să poată fi prelucrate pe măsură ce se transmit cererile de acordare a indemnizaţiilor, cu 5 zile lucrătoare pentru categoriile deja reglementate şi se stabileşte la 10 zile lucrătoare pentru categoriile nou introduse prin prezentul proiect de act normativ”, se mai precizează în nota de fundamentare.

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Executivul va modifica şi completa OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Proiectul prevede, printre altele, modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, acordate în contextul pandemiei de COVID-19, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă.

Executivul urmează să aprobe şi un memorandum care prevede stabilirea unor măsuri pentru sprijinul proiectelor mari de cercetare în domeniul sănătăţii, care să ia în calcul, între altele, construirea unei infrastructuri de cercetare în scopul asigurării producţiei de vaccinuri necesară la nivel naţional şi internaţional având în vedere posibilitatea apariţiei în orice moment a unei pandemii cu virus gripal.

Un alt memorandum care va fi supus adoptării în reuniunea guvernamentală are ca temă „continuarea şi amplificarea campaniei asumate de conştientizare şi informare a populaţiei de către autorităţile publice asupra importanţei prevenţiei răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19)”.

Legat de rectificarea bugetară, premierul Orban a anunţat marţi seară că ordonanţa de urgenţă aferentă va fi pe masa Guvernului „în această săptămână”, precizând că proiectul cuprinde câteva obiective precise: „creşterea alocărilor pentru sănătate şi de asemenea creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile”.

„De asemenea, la rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe întreprinderi mici şi mijlocii care vor accesa aceste produse puse la dispoziţie de guvern, şi anume credite care sunt garantate şi cu dobândă subvenţionată, ca să se ştie exact despre ce e vorba”, a mai spus el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse16 ore ago

De ce o ușă de garaj premium este o investiție inteligentă

Ușa de garaj reprezintă unul dintre principalele puncte de acces în locuință și joacă un rol major în protejarea bunurilor,...

Diverse2 zile ago

De ce este important să apelați la specialiști cu vastă experiență în realizarea hidroizolațiilor – perspectiva Hidroizolații Conduraru, una dintre cele mai respectate companii din România

Hidroizolația – fundația invizibilă a oricărei construcții durabile În lumea construcțiilor moderne, unde tehnologia avansează rapid, iar cerințele beneficiarilor devin...

disbioza disbioza
Diverse2 zile ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse3 zile ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse3 zile ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate3 zile ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate3 zile ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate4 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized4 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse4 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse5 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport5 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social5 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse5 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse6 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized6 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse7 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
ActualitateO săptămână ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

DiverseO săptămână ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

DiverseO săptămână ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Top Stiri Comisarul