Connect with us

Actualitate

Piața din Wuhan a jucat un rol în pandemie, dar sunt necesare mai multe studii (OMS) – Coronavirus

Comisarul

Publicat

pe

Deja celebra piaţă din oraşul Wuhan (centrul Chinei) a jucat cu certitudine un rol în propagarea acestei pandemii cu noul coronavirus, probabil ca sursă sau ca „element de amplificare”, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că este nevoie de mai multe studii pentru a stabili cu precizie care a fost acest rol, transmit Reuters și Agerpres.

Autorităţile chineze au închis această piaţă din Wuhan în luna ianuarie, în cadrul eforturilor pentru a opri răspândirea noului coronavirus. De asemenea, în cadrul acestei strategii, autorităţile chineze au interzis comercializarea şi consumul de carne de animale sălbatice.

„Piaţa a jucat un rol în acest eveniment, acest lucru este clar. Dar despre ce rol a fost vorba nu ştim, dacă a fost sursa sau un element de amplificare sau pur şi simplu o coincidenţă că unele cazuri au fost identificate în această piaţă sau în jurul ei”, a declarat Dr. Peter Ben Embarek, expert al OMS în siguranţă alimentară şi virusuri zoonotice (care trec bariera interspecii de la animale la oameni).

Nu este clar dacă animalele vii, comercianţi infectaţi sau clienţii pieţei au adus virusul în piaţa din Wuhan, a mai precizat el într-o conferinţă de presă organizată de la Geneva.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a susţinut recent că „există probe imense” că acest virus provine de fapt de la laboratorul din Wuhan, dar şi el a precizat că încă nici acest lucru nu este cunoscut cu certitudine.

Deocamdată nu există dovezi publice care să lege această pandemie de laboratorul din Wuhan iar unii oameni de ştiinţă susţin că acest coronavirus pare să aibă origine naturală.

Un raport al serviciilor secrete germane pune sub îndoială afirmaţia lui Pompeo, potrivit Der Spiegel. Dr. Ben Embarek nu s-a referit la aceste acuzaţii.

El a subliniat că oamenii de ştiinţă au avut nevoie de un an pentru a afla cu certitudine că originea virusul care produce MERS (Middle East Respiratory Syndrome) îşi are originea în cămile. Acest coronavirus a apărut în Arabia Saudită în 2012 şi s-a răspândit în Orientul Mijlociu. „Nu este prea târziu”, a adăugat el.

„Ceea ce este important şi ne-ar ajuta foarte mult, este să identificăm virusul aşa cum era înainte să se adapteze la oameni, înainte de versiunea cu care ne confruntăm acum. Pentru că aşa am înţelege mai bine cum s-a adaptat la oameni, cum a evoluat”, a completat el.

„În ceea ce priveşte investigaţiile, China dispune probabil de toată expertiza necesară pentru a realiza aceste investigaţii. Ei dispun de foarte mulţi cercetători calificaţi pentru acest lucru”, a mai spus reprezentantul OMS.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse12 ore ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse12 ore ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

PoliticO zi ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul