Connect with us

Actualitate

Care sunt regulile călătoriei cu trenul – Măști, stickere, distanțare, acces limitat la peroane – Industrie Feroviara

Comisarul

Publicat

pe

​Purtarea măştii va fi obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor şi pe toată durata călătoriei iar şeful de tren/conductorul are obligaţia doar să vizualizeze biletul de călători, fără să-l atingă, potrivit regulilor în domeniul transportului feroviar stabilite printr-un ordin comun al miniştrilor Transporturilor şi Sănătăţii. Pe peron se va permite doar accesul celor care au bilet. Pentru staţiile cu mai multe peroane comune se va evita alocarea acestora pentru două trenuri (indiferent că pleacă sau sosesc în gara) în acelaşi interval de timp, pentru a evita aglomerarea, relatează Agerpres.

În tren este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, fără a presta serviciul alimentar în zona barului.

Garniturile de tren vor fi salubrizate şi igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă, lucrătorii din transportul feroviar vor trebui să fie dotaţi cu măşti şi mănuşi, se va promova vânzarea on-line a biletelor şi se vor utiliza cu prioritate biletele electronice.

Operatorii feroviari vor pune în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs şi pentru cele regionale acolo unde este tehnic posibil şi eficient din punct de vedere economic.

De asemenea, aceştia vor stabili şi aduce la cunoştinţa publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activităţii şi de zona de desfăşurare a sa.

În gări, vor fi montate dozatoare cu biocid în punctele de acces iar zonele de preluare a călătorilor (staţii de taxi, parcări) vor fi amplasate faţă de zona de acces/ieşire la o distanţă care să nu determine aglomerarea de persoane.

În cazul staţiilor de cale ferată cu mai multe zone de acces, fiecare zonă va fi utilizată doar pentru unul dintre fluxuri, fie de intrare, fie de ieşire din gară.

Vor fi deschise doar spaţiile comerciale care vând produse ambalate situate pe spaţiul gării care au zona de acces din afara staţiei de cale ferată. Spaţiile comerciale vor avea obligaţia de a lua măsuri pentru a evita aglomerarea de persoane în interiorul lor.

„Se interzice deschiderea restaurantelor/ teraselor”, precizează Ministerul Transporturilor.

Fluxurile de îmbarcare/debarcare vor fi distincte şi vor fi semnalizate de la intrarea în gară până pe peron (cu separatoare sau benzi aplicate pe suprafaţa gării) iar la casele de bilete se va merge pe principiul un ghişeu deschis unul închis, dacă poziţionarea ghişeelor nu permite din construcţie asigurarea distanţei sociale, iar fluxurile de acces la ghişeu/plecare de la ghişeu vor fi marcate cu separatoare.

Vor fi prevăzute fluxuri de acces/plecare şi la ghişeele de informaţii sau la zonele de depunere a bagajelor şi periodic vor fi făcute anunţuri semnalizate distinct cu sfaturile necesare referitoare la noul coronavirus.

Pe fiecare flux din gară se vor monta jos stickere care să atenţioneze cu privire la distanţa minimă ce trebuie respectată.

În spaţiul gării (inclusiv toaletele publice) se vor face periodic acţiuni de dezinfecţie iar în zonele intens circulate, operaţiunile de dezinfecţie se vor face la minim 4 ore.

Pe scaunele existente în gară se va semnaliza prin aplicarea de stickere locurile unde se pot aşeza persoanele (de preferat un loc ocupat unul liber).

Pe peron se va permite accesul doar al persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziţionării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, aceştia vor anunţa reprezentantul operatorului de transport feroviar care va stabili modul de acordare a asistenţei pentru persoanele respective.

Pentru fiecare peron se va stabili o zonă destinată persoanelor care aşteaptă călătorii care sosesc cu trenul. În cazul în care nu poate fi stabilită o astfel de zonă aşteptarea călătorilor se va face în exteriorul gării.

Ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor şi al ministrului sănătăţii nr. 984/829/15.05.2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic17 ore ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse2 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized4 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized4 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale5 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

Diverse7 zile ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

ActualitateO săptămână ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Diverse2 săptămâni ago

La EnVogue Residence – Iuliu Maniu, Black Friday ține trei luni: voucher de 3.000 de euro pentru loc de parcare, oferit la achiziția unui apartament în corpul B

Dezvoltatorul autohton EnVogue Residence anunță lansarea unei noi promoții de Black Friday, ce se va desfășura începând din luna octombrie până la 31...

Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic
Diverse2 săptămâni ago

Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic?

Când oferi flori unui medic, nu trimiți doar culori și parfum. Transmiți ore recuperate, grijă atentă, o liniște care nu...

Top Stiri Comisarul