Connect with us

Actualitate

webPR: Salvați Copiii accelerează lupta contra pandemiei, prin Fondul de urgență pentru spitale – Esential

Comisarul

Publicat

pe

​Dintre zecile de unități medicale și de îngrijire pacienți din întreaga țară care au accesat Fondul de urgență pentru spitale, mecanismul de urgență al Organizației Salvați Copiii, pentru a primi echipamente de protecție și aparatură medicală esențială combaterii Covid-19, un număr de 42 au fost deja dotate cu prioritate, în funcție de solicitările primite de la medici. Acestora li se adaugă 79 de cabinete de medicină de familie, care au fost echipate pentru a-și putea primi pacienții în condiții de siguranță. Astfel, în cele două luni de stare de urgență, peste 5.000 de cadre medicale au fost sprijinite în lupta contra pandemiei cu 169.302 de echipamente și materiale medicale indispensabile.
Donațiile sunt așteptate în continuare în contul RO43RNCB0071011434790083, online pe site-ul Salvați Copiii și pe Bursa Binelui, dar și prin SMS la numărul 8844 – text SALVEZ – donație lunară de 2 Euro. Mai așteaptă suportul organizației încă 23 de unități medicale.

În data de 16 martie, Salvați Copiii România a creat Fondul de urgență pentru echiparea spitalelor, astfel încât acestea să poată gestiona cazurile de Covid-19 și pentru a proteja atât medicii, cât și pacienții. Organizația a reușit să identifice resurse financiare și furnizori de aparatură și echipamente medicală, astfel încât medicii să primească cât mai rapid sprijinul cerut.

În cele două luni de stare de urgență, au fost echipate 42 de unități medicale și de îngrijire pacienți din 17 județe și București (Alba, Arad, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea), după cum urmează:

• 08.05.2020 – Maternitatea Polizu: 1.000 măști 3 straturi și 3 pliuri, 10.000 mănuși, 210 halate impermeabile, 100 botoși lungi, 1.000 halate vizitatori, 15.000 tablete cloramină, 15 termomentre no touch

• 8.05.2020 – Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”: 50 măști FFP2, 25 combinezoane, o unitate de control completă pentru masă de reanimare

• 8.05.2020 – Spitalul Universitar de Urgență București: sondă convexă 8C-RS

• 8.05.2020 – Maternitatea Cantacuzino: 38 combinezoane, mănuși 8 cutii, 2.200 măști, 10 termometre no touch

• 8.05.2020 – Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu: 15 termometre no touch

• 8.05.2020 – Maternitatea Giulești: 10 termometre no touch

• 8.05.2020 – Spitalul Clinic Filantropia: 5 termometre no touch

• 8.05.2020 – Spitalul Clinic Malaxa: 5 termometre no touch

• 8.05.2020 – Centrul de Urgențe Stomatologice pentru Copiii din București: aparat de nebulizare, dezinfectant aer

• 28.04.2020 – Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureș: Echipamente de protecție (500 măști FFP2, 6.500 măști în trei straturi, 100 viziere, 10.000 mănuși, 2.500 de halate de tip vizitator, 4.000 halate chirurgicale, 420 combinezoane de protecție, 50 de perechi de botoși lungi, 3.000 tablete de cloramină, 40 l dezinfectant Septol, 20 l detergent eco). Mașină de spălat pardoseli-dezinfectat-aspirat BD 38/12 C Bp Pack. Mașină de spălat pardoseli-dezinfectat-aspirat BD 43/25 C Bp Pack. Aspirator cu aburi care oferă curățare cu abur, dezinfectare, aspirare și uscare într-o singură procedură. Sistem de ecografie portabil cu 2 traductoare, cu toate tehnologiile de scanare și procesare a informațiilor înglobate în interiorul traductorilor, cu posibilitatea de conectare la dispozitive Android.

• 23.04.2020 – Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Vrancea: 6.000 mănuși

• 23.04.2020 – Spitalul de Urgență Petroșani, Hunedoara: 6.000 mănuși

• 23.04.2020 – Spitalul Municipal Fălticeni, Suceava: 6.000 mănuși

• 23.04.2020 – Spitalul Județean de Urgență Alexandria: 6.000 mănuși

• 23.04.2020 – Spitalul Universitar de Urgență București: 6.000 mănuși

• 14.04.2020 – Spitalul de Copii Brașov: un ventilator de suport respirator, un aparat de dezinfectant cu 50 l de dezinfectant, echipamente de protecție: 1.000 mănuși, 500 botoși, 500 bonete, 200 măști, 50 viziere, dezinfectanți de nivel înalt pentru suprafețe/instrumentar medical/aeromicrofloră 25 l, 25 ochelari de protecție, 160 de halate impermeabile, 200 botoși tip cizmă, 100 halate tip vizitator

• 14.04.2020 – Spitalul Clinic de Urgență Arad: 2.000 măști, 100 viziere, 6.000 mănuși, 300 combinezoane, 3.000 botoși, 3.000 bonete, dezinfectanți de nivel înalt pentru suprafețe/instrumentar medical/aeromicrofloră 100 l

• 11.04.2020 – Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”: repararea a 10 aparate de ventilație Drager necesare secției de Anestezie Terapie Intensivă

• 10.04.2020 – Spitalul Județean Neamț: mașină de spălat echipamente medici

• 09.04.2020 – HOSPICE Casa Speranței: echipamente de protectie – 2.000 mănuși, 1.000 botoși, 1.000 bonete, 500 combinezoane, 2.500 măști, 100 viziere, 50 ochelari de protecție

• 09.04.2020 – Spitalul Municipal Sebeș, Alba: un incubator de transport și echipamente de protecție pentru medici: 2.500 mănuși, 2.000 bonete, 2.00 botoși, 130 combinezoane, 400 măști, 100 viziere, dezinfectanți de nivel înalt pentru suprafețe/instrumentar medical/aeromicrofloră 25 l

• 09.04.2020 – Spitalul de Urgență Zalău, Sălaj: două injectomate, kituri de ventilație și echipamente de protecție: 2.500 mănuși, 2.000 botoși, 2.000 bonete, 130 combinezoane, 400 măști de protecție, 100 viziere, dezinfectanți de nivel înalt pentru suprafețe/instrumentar medical/aeromicrofloră 25 l

• 08.04.2020 – Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” Galaţi: 3.000 măști

• 08.04.2020 – Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani: 2.000 măști

• 01.04.2020 – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava: 1 ventilator de suport respirator, 4 injectomate și echipamente de protecție (4.400 mănuși, 2.000 măști de protecție, 600 viziere, 300 combinezoane de protecție, 3.300 bonete, 3.300 botoși, 40 ochelari de protecție, 100 șort de protecție, 110 halate de vizitator, 30 tablete de cloramină și 375 kg de dezinfectanți de nivel înalt pentru suprafețe/instrumentar medical și aeromicrofloră)

• 30.03.2020 – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”: 1 ventilator performant

• 26.03.2020 – Spitalul Universitar de Urgență București: 1 ventilator de suport respirator

• 26.03.2020 – Maternitatea Cantacuzino din București: 25 de kituri medicale de protecție

• 26.03.2020 – Spitalul Clinic de Urgență Sibiu: 25 de kituri medicale de protecție

• 26.03.2020 – Spitalul Județean Reșița: 25 de kituri medicale de protecție și 2.000 măști de protecție

• 26.03.2020 – Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani: 1 ventilator de suport respirator

• 25.03.2020 – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva, Iași: materiale de protecție pentru personalul medical/pacienți, biocide pentru dezinfectare, kituri de reactivi pentru diagnosticare COVID 19

• 23.03.2020 – Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan: 2 incubatoare, 1 ventilator performant și 25 de kituri de protecție

• 17.03.2020 – Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu București – secția pediatrie (INSMC): startul lucrărilor de extindere, modernizare și utilarea compartimentului de Primiri Urgențe copii

• Spitalul de Copii Sfânta Maria Iași – Oximetru Cerebral Non invaziv, Fore Sight Elite

• Spitalul Clinic Județean de de Urgență Clinica Obstetrică Ginecologie 2 Târgu Mureș: 100 combinezoane

• Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc Suceava: echipamente de protecție

• Spitalul Orășenesc Gura Humorului: echipamente de protecție

• Spitalul Municipal Rădăuți: echipamente de protecție

• Centrul de Tip Familial ”Visătorii” din Comuna Fundu Moldovei: echipamente de protecție

• Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara: 4 porți de dezinfecție, 420 combinezoane de protecție, echipamente de protecție

• Spitalul Județean Timiș: ministație de osmoză inversă pentru hemodializă aparat protabil

• Maternitatea Odobescu Timișoara: echipamente de protecție

• Centrul Medical „Cristian Șerban” Buziaș Timiș: echipamente de protecție

• 74 de cabinete de medicină de familie din județul Suceava (orașul Suceava, Ilișești, Dolhești, Voitinel, Ciprian Porumbescu, Șcheia, Pătrăuți, Moara, Bosanci, Adâncata, Sf. Ilie, Salcea și Ostra): kituri de protecție și echipamente medicale, medicamente și produse de dezinfecție și igienă

• 5 cabinete de medicină de familie din Județul Timiș: echipamente de protecție.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a atras atenția că eforturile pentru întărirea sistemului medical trebuie accelerate, astfel încât medicii să nu mai fie puși în situații de risc, pentru ei și pentru pacienții lor:

”Pandemia de Covid-19 a pus o presiune imensă pe un sistem medical slăbit și cu probleme cronice. Am reușit, cu eforturi sporite, să acoperim nevoile urgente în cazul celor 42 de spitale, dar greul acum începe, sistemul trebuie pregătit pentru a face față unor crize similiare, fără ca medicii să fie sacrificați, iar pacienții expuși riscurilor. Salvați Copiii va accelera programul de echipare a spitalelor, avem o fereastră de oportunitate pe care trebuie să o folosim pentru a genera politici publice coerente și pentru a-i sprijini eficient pe medici.”

Fondul de urgență pentru sprijinirea imediată a sistemului medical rămâne deschis: RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc.

Persoanele fizice care vor sa ajute pot dona aici și aici.

Până în prezent, au fost colectate fonduri totale în valoare 605.525 Euro, din care, 512.801 Euro prin solidaritatea în principal a următoarelor companii: Farmaciile Catena, Kaufland România, Oriflame, BCR, GSK, Garanti BBVA Group, Penny Market România, Libris.ro, Kimberly-Clark, Pfizer, Alliance Healthcare România, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Asociația Club Sportiv „RO Club Maraton”. DPD România asigură transportul gratuit al echipamentelor.

De asemenea, suma de 93,592 Euro provine din donațiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor.

Alături de efortul Salvați Copiii România, de a întări urgent sistemul medical, s-au alăturat persoane speciale care susțin și promovează #FondpentruSpitale în comunitățile lor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social17 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse19 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul