Connect with us

Actualitate

Amnistia fiscală va suferi modificări pe zona de restructurare a obligațiilor. Un exemplu și ce modificări sunt – Finante & Banci

Publicat

pe

​Noua amnistie fiscală a fost publicată în Monitorul oficial pe 15 martie (OUG 69/2020). De precizat, că a mai avut loc una înainte, pe vremea lui Teodorovici (OUG 6/2019). În acesta era vorba și de restructurarea obligațiilor. Un proiect al Ministerului Finanțelor își propune să facă câteva modificări Ordonanței de Urgență 6.

Ce se modifică prin noul proiect al Finanțelor


Se corelează termenele privind conformarea voluntară la plată cu mecanismul de restructurare a obligațiilor bugetare reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 în sensul prorogării termenului de depunere a notificării intenției de restructurare a obligațiilor bugetare precum și termenului de depunere a cererii de restructurare însoțită de planul de restructurare și testul creditorului privat prudent.

Restructurarea obligațiilor bugetare ar urma să se realizeze pentru obligațiile restante la 31 martie 2020 inclusiv, astfel încât acest termen să fie în consens cu cel la care se referă facilitatea fiscală constând în anularea accesoriilor aprobată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020.

De asemenea, se impune ca și termenul de depunere al cererii de restructurare să fie 15 decembrie 2020 inclusiv, astfel încât să fie similar cu cel existent pentru anularea accesoriilor potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2020.

Astfel, notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare va avea ca termen de depunere 30 septembrie 2020 inclusiv.

O modificare importantă la OUG 6

Conform sursei citate, având în vedere necesitatea clarificării prevederilor referitoare la posibilitatea anulării unei cote de maxim 50% din obligațiile bugetare principale cu condiția achitării unui procent de maxim 15% din obligațiile ce fac obiectul înlesnirilor, se modifică prevederile art. 4 alin. (7)-(9) din Ordonanței Guvernului nr. 6/2019, în sensul că procentul de maxim 15% al obligațiilor bugetare care trebuie achitate până la data depunerii cererii de restructurare se raportează la obligaţiile bugetare principale care fac obiectul eșalonării la plată pe maxim 7 ani.

Un exemplu (din nota de fundamentare)

Un debitor înregistrează obligații bugetare principale restante la 31.12.2018 în cuantum de 5 milioane lei. Din testul creditorului privat prudent rezultă necesitatea anulării unui procent de 50 % din totalul obligațiilor bugetare principale, aceasta însemnând că, au mai rămas de plată 2,5 milioane lei.

Din aceste obligații bugetare, debitorul poate decide ca o parte să formeze obiectul conversiei în acțiuni și cealaltă parte să fie plătită eșalonat.

Dacă vor face obiectul conversiei 76% din cei 2,5 milioane lei (adică 1.900.000 lei), atunci procentul de 15% care trebuie achitat până la data depunerii cererii de restructurare se raportează la diferența de 24% din cei 2,5 milioane lei, respectiv 600.000 lei (2.500.000×24%).

Astfel, debitorul are de plătit până la data depunerii cererii de restructurare următoarea sumă: 600.000 lei x 15% = 90.000 lei

Odată cu aprobarea acestei ordonanțe de urgență, există posibilitatea ca numărul debitorilor care doresc să acceseze facilitatea fiscală reprezentând restructurarea obligațiilor bugetare să crească, având în vedere flexibilizarea condițiilor de acordare a acestei facilități.

Astfel, se propun următoarele:

• crearea posibilității de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 înregistrate de debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia instituţiilor publice definite potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unităţilor administrativ-teritoriale, aflaţi în dificultate financiară, în baza planului de restructurare și a testului creditorului privat prudent;
• prorogarea termenului pentru depunerea intenției de restructurare până la data de 30 septembrie 2020 și implicit prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare până la data de 15 decembrie 2020.

• clarificări cu privire la aplicarea procentului de 5%, 10% sau 15% ce trebuie calculat prin raportare la cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată conform art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanței Guvernului nr. 6/2019, în sensul că la aplicarea procentelor nu se iau în calcul obligațiile accesorii care se amână la plată în vederea anulării și nici obligațiile bugetare principale care fac obiectul restructurării urmând a se stinge prin dare în plată sau conversie în acțiuni.

Care sunt condițiile pentru a beneficia

• să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
• să prezinte un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
• să nu se afle în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare;
• să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;
• să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;
• să îndeplinească testul creditorului privat prudent, în sensul prezentei ordonanțe. Testul creditorului privat prudent reprezintă o analiză de sine stătătoare, efectuată pe baza premiselor avute în vedere în cadrul planului de restructurare a debitorului, din care să rezulte că statul se comportă similar unui creditor privat, suficient de prudent și diligent, care ar obține un grad mai mare de recuperare a creanțelor în varianta restructurării comparată atât cu varianta executării silite, cât și cu varianta deschiderii procedurii falimentului.

Măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt:

• înlesniri la plata obligațiilor bugetare. Prin înlesniri la plata obligațiilor bugetare, în sensul prezentului capitol, se înțelege plata eșalonată a obligațiilor bugetare principale, precum și amânarea la plată a accesoriilor și/sau a unei cote din obligațiile bugetare principale, în vederea anulării.
• conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, în condițiile reglementate la art. 264 din Codul de procedură fiscală;
• stingerea obligațiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, potrivit dispozițiilor art. 263 din Codul de procedură fiscală;
• anularea unor obligații bugetare principale

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse7 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse13 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse19 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul