Connect with us

Actualitate

Vanessa și rasismul din Germania – International

Comisarul

Publicat

pe

Moartea violentă a lui George Floyd a declanșat un val de solidaritate nu numai în Statele Unite, ci și în Germania. Avem de-a face cu o masivă problemă rasială, ca în SUA, sau cazurile individuale sunt dramatizate peste măsură, într-o țară care și-a asumat vina discriminărilor naziste și a corectat-o postbelic, primind pe teritoriul său milioane de imigranți? Vanessa H., o afro-germană din Berlin, aparent jignită de casiera unui magazin și de un polițist, face tot posibilul să convingă că nici Germania nu și-a făcut temele la capitolul rasism.

Într-un videoclip postat pe net și rezumat vineri de Tagesspiegel, aflăm povestea relatată de aceasta. Marți după-amiază, Vanessa H. tocmai iși ridicase fiul în vârstă de patru ani de la grădiniță și mai voia să facă mici cumpărături. La casa de marcat a unei drogherii Rossmann, tânăra de 24 de ani a vrut să plătească cu cardul, cei sub 15 euro. Casiera i-ar fi cerut semnătura și actul de identitate.

„Vanessa H. s-a născut la Berlin, a crescut pe Kurfürstendamm, a lucrat și ea în magazine și poartă un nume tipic german”, precizează Tagesspiegel. Aparent, casiera nu își poate imagina că o femeie cu pielea neagră poartă un nume german și folosește cardul CE, pentru o plată de 15 euro.

„Ea a spus, cu voce tare, că acesta nu este numele meu”, spune Vanessa H., în videoclipul pe care îl postează pe Instagram și care a circulat pe rețelele de socializare. „O femeie neagră nu poate avea deloc un astfel de card”, zice ea că ar fi comentat casiera. H. s-a enervat, a intrat într-o controversă cu aceasta, până când a apărut și șefa care, contrar așteptărilor lui H., și-ar fi susținut subalterna în observația că acesta nu poate fi cardul clientei.

„Atunci am spus că voi suna la poliție, pentru că e rasism”, relatează Vanessa pentru Tagesspiegel. Ea adaugă că una dintre cele două angajate ale magazinului ar fi remarcat: „Oh, acum vine textul cu rasismul, pentru că sunteți neagră”.

Lanțul de drogherii Rossmann a comentat cazul după cum urmează: „Noi regretăm foarte mult ceea ce a pățit clienta noastră în filiala din Berlin. În prezent, analizăm intern incidentul, pentru a trage concluziile necesare”. O purtătoare de cuvânt consideră că „angajații companiei ar trebui să fie și mai conștienți de rasismul cotidian”.

  • Polițistul bun, polițistul rău

Potrivit informațiilor Tagesspiegel, a trecut o jumătate de oră până când poliția a ajuns la filială, în fața căreia se adunaseră deja mulți amatori de spectacol. H. era supărată, fiul ei plângea. „Un polițist a fost super-drăguț, a avut grijă de fiul meu”, a spus ea. Alt polițist a intrat în magazin și a vorbit cu personalul. Când acesta a ieșit, Vanessa spune că ar fi acuzat-o că a mințit.

În cazul unei declarații false, o așteaptă închisoarea, ar fi amenințat-o polițistul. Vanessa a mai spus: „El m-a întrebat dacă înțeleg vreun pic limba germană”. Jignită, aceasta i-a cerut numele și numărul de pe legitimație.

Acum, poliția cercetează cazul. Un purtător de cuvânt al poliției a spus că „a fost inițiată o plângere penală pentru suspiciunea de insultă cu motivație rasială”. Comportamentul polițiștilor este verificat de biroul de reclamații al poliției.

Vanessa H. mai susține: „Nu sunt singura care a experimentat ceva de genul acesta, este ceva obișnuit pentru noi, oamenii de culoare, dar niciodată nu a fost atât de șocant, ca poliția să încerce să mă jignească”.

Vanessa H. a participat împreună cu fiul ei de patru ani, Idris, la demonstrația „Black Lives Matter” de la Alexanderplatz, din Berlin. Ea ținea o pancartă pe care scria: „Umanitatea mea nu trebuie pusă la îndoială”.

În weekendul trecut, peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă, pentru a protesta împotriva violenței polițiștilor și a rasismului.

O situație similară se prefigurează în aceasta duminică. Larga alianță #Sogehtsolidarisch solicită acest lucru. Este oare chiar atat de mare problema rasismului în Germania?

Agenția federală de combatere a discriminării a primit anul trecut semnificativ mai multe apeluri în acest sens decât înainte. Cei mai afectați s-au plâns, cel mai adesea, că au fost dezavantajați, din cauza originii etnice, la locul de muncă sau în viața de zi cu zi.

Berlinul a devenit acum primul stat federal care protejează împotriva discriminării, cu o legislație proprie, oferind celor afectați posibilitatea de a apela la lege altfel decât în trecut. Factorul decisiv este inversarea probei: în viitor, aceasta nu va mai trebui furnizată de victimă, ci de inculpat, care trebuie să demonstreze că acuzația de discriminare este neîntemeiată.

Uniunea de guvernământ, liberalii și poliția au fost subiectul unor critici dure și se tem de un val de procese împotriva forțelor de ordine. Lidera partidului SPD, Saskia Esken, a spus că există un rasism latent în rândurile poliției, o acuzație pe care nici tovarășii săi de partid și nici liderii altor partide germane nu o împartășesc neapărat.

Cert este însă că există atacuri rasiste ale poliției și activități extremiste de dreapta, uneori însoțite de violență. Însă cât de amplu e fenomenul? Un polițist care are experiență cu anumite grupuri de făptuitori și, prin urmare, îi controlează mai îndeaproape decât pe alții, este automat rasist? Deoarece lipsesc datele privind rasismul în randurile poliției, guvernul federal dorește ca acest lucru să fie concret analizat.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social11 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul