Connect with us

Actualitate

Universitatea Babeș-Bolyai, ”stupefiată” de votul Parlamentului privind identitatea de gen: ”O teorie academică poate deveni interzisă prin lege!” – Educatie

Comisarul

Publicat

pe

”Problema majoră este că o teorie academică poate deveni interzisă prin lege!”, acuză Universitatea Babeș-Bolyai, după ce Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat o modificare la Legea Educației Naționale prin care interzice orice referire în școli și universități la identitatea de gen.

Universitatea Babeș-Bolyai se pronunță împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra științei/mediului academic, transmite UBB printr-un

comunicat de presă.

„Am constatat cu stupefacție că într-un act legislativ adoptat de Parlamentul României – prin votul acordat azi în Senatul României pentru modificarea Legii Educației Naționale – se interzic în instituțiile de învățământ, deci și în universități, <<activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași>>”, spune Universitatea din Cluj Napoca.

„UBB este una dintre cele mai importante comunități academice din România, cu aproape 50.000 de membri, unindu-ne valori comune și respectându-ne diferențele, acolo unde apar.

Dincolo de varietatea opțiunilor ideologice, din punctul nostru de vedere problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe/ cursuri/ cercetări/ specializări universitare deja existente, o teorie academică poate deveni interzisă prin lege!

Dar o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiții etice, nu altfel! Suntem încrezători că, în ceea ce privește varianta actuală a textului de lege, vorbim despre o scăpare care va fi corectată”, mai transmite UBB”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social19 minute ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized4 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized4 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale5 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul