- „În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurență va evalua această tranzacție în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă„, a anunțat miercuri, 24 iunie 2020, Consiliul Concurenței.
La începutul anului trecut, creditorii Prima TV, post operat de Prima Broadcasting Group, societate aflată în insolvență, au fost de acord cu un contract prin care Adrian Tomșa, cel care operează posturile Look TV, urma să preia postul deținut de Cristian Burci.
- Paginademedia.ro scria, atunci, că discuțiile dintre Tomșa și Burci pentru Prima TV începuseră încă din 2017, iar în toamna lui 2018 Tomșa a făcut o ofertă.
Ulterior, la sârșitul lunii mai a anului trecut, postul Prima TV a contractat serviciile PWC România pentru găsirea unui cumpărător.
PwC România a dat atunci publicității un comunicat în care anunța că „O echipă mixtă a PwC România, formată din specialiști din cadrul departamentelor de Mergers&Aquisitions (M&A) și Business Recovery Services (BRS), se va ocupa de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV, televiziunea deținută de societatea Prima Broadcasting Group SRL, ca urmare a deciziei luate de reprezentații și creditorii companiei de a acorda un mandat exclusiv către PwC în acest scop”.
Adrian Tomșa a spus atunci pentru Paginademedia.ro că oferta sa „există în continuare”, dar că „se gândește dacă o menține”. „Noi avem o ofertă clară depusă. Există oferta de la noi, dar creditorii au considerat că au nevoie de un consultant pentru această tranzacție”, a spus el.
Se actualizeaza



