Connect with us

Actualitate

Irak: Autorităţile au arestat 13 luptători pro-iranieni – International

Publicat

pe

Treisprezece luptători ai unei facţiuni pro-iraniene au fost arestaţi în cursul nopţii de joi spre vineri la Bagdad pentru tiruri de rachetă împotriva intereselor americane, ceea ce reprezintă o premieră, deşi acest tip de atac nu a încetat în ultimele opt luni, au declarat pentru AFP oficiali irakieni, potrivit Agerpres. O sursă guvernamentală şi doi oficiali ai serviciilor de securitate din Irak au explicat că cei 13 bărbaţi au fost arestaţi într-un cartier din sudul capitalei, asupra acestora fiind găsite mai multe lansatoare de rachete.

Persoanele arestate aparţin brigăzilor Hezbollah, cea mai radicală facţiune pro-iraniană din Irak, pe care Washingtonul o acuză în mod regulat că se află în spatele atacurilor cu rachete împotriva soldaţilor şi diplomaţilor săi din Irak.

Cel puţin 33 de atacuri au vizat soldaţi sau diplomaţi americani în Irak din octombrie 2019, dintre care şase în ultimele două săptămâni. Multe dintre ele au fost revendicate de grupuri obscure de mici dimensiuni, care disimulează în realitate acţiuni ale unor facţiuni armate pro-iraniene, potrivit experţilor.

Ca semn că situaţia trezeşte îngrijorare la cel mai înalt nivel, prim-ministrul Mustafa al-Kazimi a dedicat recent un Consiliu de securitate (consiliu de miniştri) în format restrâns acestei probleme a atacurilor cu rachete, promiţând tragerea la răspundere a făptaşilor.

Această nouă abordare fermă coincide cu lansarea, pe 11 iunie, a unui „dialog strategic” care ar trebui să redefinească cooperarea dintre Bagdad şi Washington, dar despre care experţii estimează că nu va genera rezultate semnificative.

Soldaţii americani, în număr de 5.200 anul trecut, înainte ca sute dintre ei să fie retraşi din cauza atacurilor cu rachete şi a epidemiei noului coronavirus, se află sub ameninţarea unei decizii de expulzare adoptată de parlamentul irakian, dar niciodată pusă în aplicare de guvern.

Tensiunile dintre Washington şi Teheran, duşmani declaraţi care îşi dispută influenţa în Irak, s-au accentuat în ultimele luni. Asasinarea la începutul lunii ianuarie a generalului iranian Qassem Soleimani şi a locotenentului său irakian în Bagdad a fost aproape de a declanşa un conflict deschis.

După acel moment, Irakul are un nou guvern, cu o orientare aparent mai pro-americană, iar atacurile cu rachete care au ucis trei americani şi un britanic în ultimele luni, s-au rărit la un moment dat, după care s-au intensificat

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse11 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse5 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate6 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul