Connect with us

Actualitate

Primăria Capitalei a ridicat în ultimele 10 luni 1564 de mașini parcate neregulamentar pe carosabil/ Sectorul 3 a ridicat în 2019 peste 1800 de autovehicule – Administratie Locala

Comisarul

Publicat

pe

Primăria Capitalei, prin Poliția Locală, a ridicat de pe 26 august 2019 până pe 10 iulie 2020 a 1564 de autoturisme parcate neregulamentar, potrivit informațiilor transmise de municipalitate la solicitarea Hotnews.ro. Asta înseamnă o medie de 5 mașini pe zi. Reamintim că sunt ridicate doar mașinile parcate neregulamentar pe carosabil, nu și cele de pe trotuar. În paralel, și Primăria Sectorului 3 ridică mașinile parcate neregulamentar pe străzile din administrare, în 2019 fiind ridicate 1820 vehicule, potrivit datelor oficiale. Deși în București parchează fiecare unde vrea și blochează trecerile de pietoni, stațiile de autobuz, tramvaiul, doar cele două instituții ridică mașinile parcate neregulamentar.

”Numărul polițiștilor locali împuterniciți să constate acest tip de contravenție este de 46. Ridicarea auto se face, conform regulamentului aprobat prin H.C.G.M.B., de către Compania Municipală Managementul Transportului, cu șase autospeciale”, se mai arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.

Tarifele pentru recuperarea mașinii sunt de minimum 500 de lei, defalcate astfel:

Pentru ridicare:

  • 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv.
  • 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

Pentru transport:

  • 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv.
  • 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 lei/zi. Aşadar, pentru un autoturism precum Dacia Logan, costul de ridicare, transport şi depozitare (pe o zi) ajunge la 500 de lei.

Pe lângă taxa de 500 de lei care trebuie plătită pentru recuperarea mașinii, șoferii riscă și amenzi de până 725 lei plus 4 puncte de penalizare, deci neatenția sau comoditatea poate costa până la 1.225 lei.

Maşinile parcate neregulamentar şi care au fost ridicate vor fi depozitate în spaţiile special amenajate din Bulevardul Timişoara nr. 161- 163, Sector 6 şi Bulevardul Metalurgiei nr. 69- 71 (str.Drumul Jilavei nr.113), Sector 4, care vor avea program de funcţionare 24/24 ore, astfel încât maşinile ridicate să poate fi eliberate la orice oră.Cetățenii care nu își găsesc mașina, pot suna gratuit la numerele de telefon 021/9544 – Brigada de Politie Rutiera sau 021/9752 – Politia Locala a Municipiului Bucuresti, pentru a afla in care dintre cele doua spatii se afla autoturismele si pentru a le putea recupera.

Lista cu străzile de pe care PMB va ridica mașinile parcate neregulamentar, începând de astăzi, poate fi consultată aici.
Primăria Capitalei nu ridică mașinile parcate pe trotuar
Măsura de ridicare se aplică mașinilor oprite sau staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice. Partea carosabilă a drumurilor publice este definită ca fiind bucata de drum dintre cele două trotuare. Dacă șoferul parchează neregulamentar pe trotuar se dispune sancționarea cu amendă, nu ridicarea.

Situația de la Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a început să ridice mașinile parcate neregulamentar începând cu data de 3 mai 2018.

Potrivit datelor din raportul de activitate, în 2019 a ridicat 1820 de mașini parcate neregulamentar. În 2020, potrivit rapoartelor zilnice, media este de circa 6 mașini pe zi.

”Biroul Ridicări Auto, care și-a început activitatea în mai 2018, a avut ca obiectiv și principala misiune, asigurarea fluenței circulației în condiții de siguranță rutieră, decongestionarea drumurilor publice aflate în administrarea Sectorului 3 al Municipiului București, protejarea drepturilor persoanelor cu handicap, asigurarea parcării vehiculelor în condiții de siguranță, respectarea regulilor de circulație. De asemenea, Biroul Ridicări Auto a desfășurat activități de eliberare a amplasamentului de pe arterele principale de pe raza Sectorului 3 , în vederea efectării menevrelor de basculare necesare așternării mixturilor asfaltice În anul 2019, s-au ridicat de pe raza sectorului 3, 1820 vehicule parcate neregulamentar si 153 vehicule pe Mediu”, se arată în document.

Mașinile sunt ridicate de primărie, nu este contractată o firmă privată.

În Sectorul 3, tarifele pentru ridicarea mașinilor staționate neregulamentar sunt următoarele:

· Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

  • cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;
  • cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;

· Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

  • cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;
  • cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;

· Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

  • în primele 24 de ore: 150 de lei;
  • după intervalul de 24 de ore: 50 lei.

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data și ora depozitării, nefracționat.

Plata tarifelor aferente oprațiunilor de ridicare, transport și depozitare se face la casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale sau pe platforma on-line www.ghiseul.ro.

Amenzile pentru staționarea neregulamentară se aplică în conformitate cu OUG nr. 195/2002.

Proprietarii vehiculelor ridicate pot obține informații la numărul de telefon 021.9543 – dispeceratul Direcției Generale de Poliție Locală.

Recuperarea vehiculelor depozitate în spațiul special amenajat din str. Releului nr. 4 se poate face non-stop în baza chitanței fiscale care atestă plata tarifului aferent.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic15 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service18 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse7 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized7 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized7 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul