Connect with us

Actualitate

Berliner Zeitung: La cinci ani de la declarația „Facem față situației”, cât de bine sunt integrați imigranții? – International

Comisarul

Publicat

pe

În august 2015, în timpul valului masiv de imigrări în Germania, cancelarul Angela Merkel a rostit replica devenită celebră: „Facem față situației”. Acum, după cinci ani, este clar că încă nu am făcut totul, dar cel puțin ne îndreptăm în direcția cea bună. Această concluzie provizorie este extrasă dintr-un raport privind integrarea refugiaților, realizat de Institutul German de Cercetări Economice (DIW).

„Studiile arată că integrarea refugiaților a avut loc cu succes în multe domenii”, a declarat miercuri la Berlin, în timpul prezentării studiului, C. Katharina Spieß, economist și șef al Departamentului Educație și Familie din cadrul DIW Berlin și unul dintre autorii raportului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul sectorului școlar.

Conform documentului DIW, accesul la educație și promovarea participării la viața socială și pe piața muncii sunt, de asemenea, cheile integrării cu succes a refugiaților.

În conformitate cu standardele Republicii Federale Germane, refugiații au adesea un nivel de educație mai scăzut. Dacă privim, însă, calificările educaționale din perspectiva țării de origine a imigranților, se conturează o imagine diferită: 75% dintre sirieni, care formează în prezent cel mai mare grup al solicitanților de azil, se încadrează în populația cu studii superioare.

Potrivit autorilor studiului, acest lucru are, de asemenea, un efect pozitiv asupra integrării în țara țintă, pentru că imigranții care aparțin părții mai educate a societății lor de origine învață mai rapid limba germană, sunt mai sănătoși și au mai mult succes pe piața muncii. 43% dintre refugiați sunt acum angajați stabili. Cu toate acestea, așteptările lor nu au fost întotdeauna îndeplinite, având în vedere că, în 2016, peste 60% dintre refugiați sperau că vor găsi un loc de muncă în decurs de doi ani, dar numai 32% dintre aceștia au reușit cu adevărat.

Raportul DIW acordă o atenție deosebită situației copiilor și adolescenților și ajunge la o concluzie pozitivă: mai mult de 50% dintre copiii și adolescenții proveniți din familii de refugiați se descurcă să îndeplinească sarcini cotidiene care implică dialog cu nativi germani, iar 52% sunt implicați în cluburi sportive. Peste 80% au o legătură strânsă cu școala lor. Raportul DIW mai arată că marea majoritate a copiilor și a tinerilor din familii refugiate vorbesc cu prietenii lor preponderent limba germană. Acest lucru se aplică chiar și la 90% dintre copiii în vârstă de 12 ani.

În opinia cercetătorilor DIW, accesul la educație și activități de agrement este, prin urmare, una dintre cerințele de bază pentru o integrare de succes. Aceleași metode sunt valabile și în ceea ce privește femeile, în cazul cărora există încă loc pentru îmbunătățiri considerabile. De regulă, femeile au parte de contact social mai scăzut decât bărbații și, de asemenea, găsesc mai greu de muncă. Conform concluziilor studiului, acest lucru se datorează în principal opțiunilor reduse pe care le au în ceea ce privește îngrijirea copiilor, alegând prin urmare să rămână acasă cu aceștia.

Studiul DIW surprinde o imagine eterogenă când vine vorba de îngrijorările legate de fenomenul imigrației. Deși în ultimii cinci ani a scăzut preocuparea intensă a populației locale în ceea ce privește afluxul de refugiați în Germania, imigranții înșiși devin din ce în ce mai preocupați de rasism și xenofobie. Berliner Zeitung (preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social18 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 zile ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 zile ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic3 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service3 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized4 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social5 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse5 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic6 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul