Connect with us

Actualitate

Tudor Chirilă: Dacă nu vrei să mergi la vot pentru tine, du-te și votează pentru cineva la care ții. Nu e simplu, dar nici nu-ți cade mâna – Esential

Comisarul

Publicat

pe

Artistul Tudor Chirilă face o pledoarie pentru votul la alegerile parlamentare 2020, spunând că „războiul obosește”, dar nu ne permitem să-l pierdem, iar votul este una din puținele dăți când putem să facem mai mult decât să comentăm pe Facebook.

  • „Am înțeles că lumea iar e sictirită de vot. Aș zice că lumea pare sictirită de tot. Cu toate astea n-am să reușesc să mă împac cu ideea că dacă stau acasă „le-am arătat eu lor”. De fapt, asta așteaptă unii dintre ei. Să stăm acasă. Ca să fie puțini acolo. Să nu fie reprezentativitate. De aia au și făcut alegeri într-un singur tur, de ajungea primarul să nu reprezinte decât pe 30 la sută din votanți”, a scris Chirilă sâmbătă seară, pe Facebook.

El spune că merge la alegeri pentru că votul este ca semnătura pe un contract – cu politicianul pe care îl votezi -, iar dacă nu ai contract nu prea poți să te plângi, pentru că e ca și cum ți-ai vândut casa fără acte și ești supărat că n-ai primit toți banii.

Tudor Chirilă aduce mai multe argumente pentru care votul la parlamentare este cel mai important:

  • „Parlamentul ăla în care în ultimii patru ani s-au măcelărit legile justiției pentru că nu le-a mers cu ordonanțele date noaptea. Parlamentul ăla a fost așa și pentru că am stat acasă. Iar dacă țara asta a ajuns o junglă a nepăsării și a tuturor posibilităților în care legea e atât de simplu de batjocorit, asta este pentru că nu prea ne-a interesat. Iluzia că putem să trăim și să ne descurcăm singuri nu mai hrănește pe nimeni. Vrem, nu vrem, trebuie să mergem să votăm. Aud asta: toți sunt la fel. În schimb acasă încercăm să ne învățăm copiii că oamenii sunt diferiți și că asta e frumusețea lumii.
  • Nu sunt toți la fel. Unii sunt hoți, alții mai puțin, unii poate s-ar schimba, altora, puțini, poate chiar le pasă de comunitatea în care trăiesc și vor altceva de la viață decât vila din Pipera, două suvuri în fața ei și alimentarea unui cont offshore. Dacă nu mai credem în asta o luăm razna. Să votăm mâine e și un gest de asanare mentală:) Ce naiba frate, te duci până la secție și votezi.
  • Dar greul de-abia după aia începe. Ne-am obișnuit ca după fiecare vot să așteptăm în fața televizorului schimbarea aia ca un tsunami. Păi n-are cum să vină. Ultima dată când s-a schimbat ceva în România (în mentalitatea unor oameni) a fost când au ieșit treizeci de mii de oameni în jumătate de oră în Piața Victoriei. Ceilalți s-au repliat și au răspuns în Parlamentul de care erau apărați. Da tot n-au scăpat de pușcărie. O să ziceți că au rămas cu banii. Așa e. E o luptă continuă România asta. Una în care votul dat este ca un soldat rănit pe care un comando trebuie să-l păzească până îl trece dincolo de linia focului. E un război.
  • Unii cedează, alții câștigă, alții pleacă și mor de dor prin țări străine, alții reușesc să uite. E un război constant. Suntem dezorientați, rătăcim prin ceață pe un front în care nu mai știm unii de alții, cine cu cine, pentru ce luptăm, cum, când, unde.
  • Războiul obosește. Dar nu ne permitem să-l pierdem. Votul e una din puținele dăți când putem să facem mai mult decât să comentăm pe facebook. E normal să mergi la vot. E absurd să nu o faci. Nu poți fi acum mai dezamăgit decât când ți-ai mișcat curul din casă că aveai de ales între Iliescu și Vadim. Remember that? Da, e frustrant să știi că i-ai pus în Parlament și ei îți întorc spatele. Dar oare asta nu s-ar întâmpla oricum? Pe de altă parte, dacă îți întorc spatele te poți duce la ușa lor, la parlament. Nu sunt motive reale să nu mergem la vot. Indiferent cât de sceptici suntem. Deocamdată, așa funcționează lumea asta în care trăim.
  • Am crescut la bloc într-o gașcă de care mi-aduc aminte cu bucurie și acum. Le știu numele pe de rost. Eram uniți. Și fericiți în copilăria noastră din curtea din spate. Dacă ne rugam unii pe alții ceva, făceam cu bucurie. Puteam să trăim unii pentru alții. Eram și cruzi, cum sunt copiii, dar ne ajutam – Auzi, îmi dai și mie geaca ta? – Bă, lasă-mă pe mine să mă dau primu’ că tre să plec – Bine, mă – Ține-mi și mie de șase, da? – Da, mă clar. Aveam încredere unii în alții, așa copii cum eram”.

El le transmite celor care nu vor să meargă la vot pentru ei să o facă pentru cineva drag: „Cineva la care ții. Și votează cu gândul să-i fie bine ăluia. Lasă-te un pic deoparte și du-te și votează pentru cineva la care ții. Nu e simplu, da nici nu-ți cade mâna”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic19 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service22 de ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul