Periodic, România are ocazia să-și vadă imaginea în oglinzi în care nu îi place ce vede. Și atunci, în loc să profite de ocazie și să înțeleagă propria-i problemă și să o corecteze, România preferă să spargă oglinda și să uite repede amintirea reflexiei neplăcute.
La fel se întâmplă acum cu scandalul din jurul arbitrului UEFA, Sebastian Colțescu. Deși un astfel de scandal ar fi o excelentă ocazie de a analiza dacă nu cumva în România chiar există un rasism profund, care trebuie corectat, presa și Internetul românesc s-au umplut de luări de poziție de susținere a arbitrului, toate demonstrând fără excepție că majoritatea nici măcar nu înțeleg gravitatea rasismului.
Antropologul Radu Umbreș explică pelarg că există o diferență între rasialism, adică simpla constatare emprică a diferențelor între rase și rasism, adică ideea că o rasă este inferioară alteia. Numai că rasismul izvorăște direct din rasialism. Primul pas spre rasism este să admiți că există rase. Altfel rasismul nu există, pentru că nu are fundament.
Societățile care s-au confruntat grav cu problemele rasismului au înțeles această nuanță și de aici au introdus în educație evitarea referinței la rasă. Pentru că altfel, de la a-i spune unui fotbalist “ăla negru” și până la o galerie întreagă care să arunce cu banane în sportivii de culoare, ori mai rău, la escaledarea spre o nouă extremă dreapta rasistă și xenofobă, nu sunt decât câțiva pași.
Holocaustul nu s-ar fi întâmplat dacă nu fi existat cultura populară europeană veche de secole, cum că evreii sunt inferiori și religia lor este o aberație. Holocaustul a fost precedat de secole de discriminare, mult înaintea apariției naziștilor germani. Aceștia din urmă doar au făcut ultimul pas extrem.
Suprimarea referinței la rasă în societate nu este “political corectness”, ci este un management al riscului naturii umane. Cultura tribală și ierahizarea a tot ce ne înconjoară este în natura noastră. De la rasialism la rasism e doar un pas, pe care mulți îl fac fără să-și dea seama, ori nici nu-și dau seama că l-au făcut demult.
Riscul discriminării rasiale este mult prea mare și cu consecințe prea grave în istoria umanității pentru a fi lăsat la latitudinea fiecărui individ. Aceasta este problema fundamentală a rasismului, pe care societățile civilizate sunt obligate să o rezolve.
A fost Colțescu rasist când a spus “ăla negru”? Cel mai probabil da, pentru că spre deosebire de oamenii de rând, în calitatea sa de arbitru internațional UEFA a trecut prin numeroase cursuri în care a fost educat cum să evite referințele rasiale, cum să identifice rasismul pe teren și în tribună și cum să îl combată prompt și fără echivoc. Sunt genul de cursuri de pregătire care în occident se fac anual, până când devin automatisme. Faptul că într-o situație de presiune, în pofida pregătirii profesionale, reflexul său a fost unul rasial, denotă în fapt un rasism profund. Dar asta numai Sebastian Colțescu o știe.
Mulți au luat în derâdere scandalul, mascând în ceea ce ei consideră “umor fin” o crasă ignoranță și o lipsă de înțelegere a problemei, care este referința la rasă, nu la folosirea cuvintelor românești din familia “negru”.
Dar din păcate acest stil de a duce în derizoriu temele grave și de a acoperi rasismul cu “glumițe” nu este noutate în România. În vara lui 2019, când Simona Halep câștiga Wimbledonul după un superb meci în fața Serenei Williams, o atletă de excepție, în loc ca Internetul românesc să-și exprime admirația la adresa adversarei Simonei, aflată încă în topul tenisului mondial la cei 37 de ani ai săi de atunci, el s-a umplut de același gen de miștouri cu fundament rasist.
În cazul lui Colțescu, mulți au încercat să-i ia apărarea, căutând tot felul de argumentații. Numai că respectivele argumentații nu fac decât să arate și mai mult stridența rasismului profund din România. Și să le luăm pe rând:
1. O festă a limbii române, așa cum, între mulți alții, a explicat de exemplu pe larg Liviu Avram. Pierre Webo ar fi confundat “negru” din română cu “nègre” din franceză.
Genul acesta de argumentație induce ideea complet eronată că este corect să identifici oamenii după rasă, contează în schimb doar să o faci cu cuvântul corect. Nimic mai fals!
Problema este identificarea după rasă, indiferent cu ce cuvânt.
Există numeroase moduri de a identifica un om, fără să ai nevoie să te referi la rasa lui. E absurd să sugerezi că dacă toți oamenii de pe teren au aceeași culoare a pielii, atunci nu mai pot fi identificați.
În cazul lui Pierre Webo, indentificarea putea fi orice de la “cel cu glugă”, “al treilea din dreapta” sau “cel care strigă”, până la a face câțiva pași până în fața lui Webo și a spune “El”, așa cum de altfel fac frecvent arbitrii, atunci când vor să fie foarte clar cui îi adresează o sancțiune. Orice în afară de a face o referință la rasă.
2. Reacția lui Sebastian Colțescu ar fi pornit de la faptul că Webo i-ar fi numit țigani pe arbitrii români. “Arbitrii aștia țigani fac greșeli” ar fi spus Webo pe marginea terenului, lucru auzit de Sebastian Colțescu.
Aceasta este în primul rând dovada rasismului profund al lui Colțescu. Căci de ce altceva ar fi cineva jignit că este numit țigan, în afară de faptul că îi consideră pe țigani inferiori și îl jignește asocierea cu ei? Iar aceasta este rasism prin definiție. Dacă nu i-ar fi considerat inferiori pe țigani, Colțescu ar fi considerat spusele lui Webo cel mult o confuzie. Dacă Webo ar fi spus “arbitrii aștia nemți fac greșeli”, Colțescu n-ar fi avut nici o reacție.
Pe de altă parte, sigur că în contextul dat, remarca lui Webo, dacă este adevărată, este la fel de rasistă ca și reacția lui Colțescu. O astfel de referință este clar cu tentă peiorativă, ceea ce o face direct rasistă. Este greu de crezut că Webo trăia cu impresia că echipa de arbitrii este formată din rromi, ceea ce oricum în contextul dat nu avea nici o relevanță. Arbitrii nu sunt mai buni sau mai răi în funcție de etnie.
Iar aceasta arată că da, surpriză, rasismul este o tară a tuturor oamenilor, de toate culorile pielii, nu doar a celor cu pielea albă. Toți oamenii tind să-i discrimineze rasial pe cei din jur dacă societatea nu intervine, inclusiv în cele mai civilizate țări. De exemplu, în urmă cu trei ani, un studiu arăta că în Japonia unul din trei străini este discriminat.
Dacă Webo a spus într-adevăr “arbitrii aștia țigani”, atunci el trebuie și merită să fie sancționat cu aceeași fermitate, pentru că orice formă de rasism trebuie combătută.
Aceasta însă nu exclude și nu scuză neprofesionalismul lui Colțescu, care din postura de oficial chemat să corecteze derapajele, nu să le amplifice, a răspuns unui rasism al unui jucător cu alte două: primul când s-a simțit jignit că este numit țigan și al doilea când de supărare, s-a referit la Webo drept “ăla negru”.
3. Și ei ne fac țigani. Acesta este leitmotivul victimizării din mai multe postări pe Facebook, sub hashtagul #jesuiscoltescu, fiecare cu mii de like-uri și zeci de mii de share.
Toți cei care susțin această postare cad în capcana în care a căzut și Colțescu și admit că în fapt sunt ei înșiși rasiști (îi consideră pe țigani inferiori), acesta fiind singurul motiv pentru care se pot simți jigniți de apelativul “țigan”.
Însă aceste postări conțin și o fractură logică. În toate cazurile invocate, românii sunt numiți drept ceva ce majoritatea nu sunt. Aceasta este cel mult o confuzie, care devine rasism doar când ambele părți îi admit rasismul și-i dau valoare de jignire.
Ori fix asta ar face UEFA dacă ar reacționa. Ar admite oficial că “țigan” e o jignire, deci că a fi țigan este un lucru rău. Cu alte cuvinte, dacă ar reacționa, UEFA ar consfinți oficial rasismul subteran anti-țigănesc din cultura europeană, pe care Europa, inclusiv prin UEFA, se străduie din greu să îl combată.
În schimb în cazul lui Pierre Webo referința a fost peiorativă la ceva ce el chiar este, respectiv un om de culoare. Cele două situații nu sunt deloc comparabile.
4. Cum altfel l-ai identifica pe băiatul alb din imagine, decât după culoare?
În primul rând după nume, dacă îl știi. Dacă nu, atunci poți spune “băiatul cu elastic alb la șort”, ori “al șaptelea de la stânga din rândul de sus”. Ori, dacă vrei neapărat o identificare facilă, atunci poți spune simplu “băiatul blond”.
Diferența esențială între “băiatul blond” și “băiatul alb” este că în istorie nu au existat discriminări, torturi și execuții în masă bazate pe culoarea părului, dar au existat din plin cele bazate pe culoarea pielii, indiferent care a fost ea.
Faptul că identificarea după culoarea pielii este facilă nu este un argument pentru a ignora pericolul identificării după rasă, care trebuie evitată cu orice preț.
5. Barack Obama a fost frecvent numit drept “primul președinte de culoare al SUA”.
Corect, aceasta este o referință directă la rasa lui Barack Obama, dar este o referință pozitivă de excepție, cu rol de simbol. Este un mesaj direct spre cultura populară că SUA face eforturi din greu să se desprindă de trecutul rasist și că, în lumea de astăzi, cei care în urmă cu doar 60 de ani erau considerați prin lege ca fiind o rasă inferioară, astăzi pot accede chiar și în cea mai înaltă funcție din stat, aceea de Președinte.
Așa cum poate și în România se va spune cândva cu mândrie “Primul Președinte rrom al României”. Numai că în condițiile în care în România de astăzi este acceptat ca trivial faptul că “țigan” este o jignire, nu o etnie de oameni egali cu restul românilor, sigur că un asemenea gând le-ar da fiori multora și i-ar face să se întrebe șocați: “adică să ne conducă țiganii ?!” Și abia aici atingem rasismul profund din cultura și educația românească.
Sunt lucruri pe care nu le găsești în media main stream, dar pe care le găsești atât de omniprezente în viața de zi cu zi, încât ele nici nu se mai remarcă.
- “Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te ia” li se spunea copiilor până nu demult, probabil multora chiar și astăzi.
- Ai ratat la limită un obiectiv? “Te-ai înecat ca țiganul la mal!” Aceasta o referință de un rasism înfiorător, la o cruntă pedeasă prin înecare a robilor rromi care fugeau de la stăpân
- Un politician hoț sau corupt? Ascultă ce spun cunoscuții și necunoscuții despre el și mai devreme sau mai târziu cineva îți va spune despre respectivul că “este sigur-sigur țigan”. Știe el. A vorbit cu cineva care i-a spus “din sursă sigură”. “Mă-sa e țigancă din Colentina. Nu l-ai văzut cum arată ?!”
- Români cu alba-neagra în Grădinile Trocadero la Paris sau pe Podul Westminster la Londra? “Țigani sigur, nu i-ai văzut?!”
- Cineva și-a zugrăvit casa pastelat? “O țigănie” vor spune mulți.
- Români care fură în occident? “Țigani care ne fac numele de râs”, pentru că “românii nu fură”
Până chiar și Academia Română, înaltul for al limbii române, care deocamdată se mulțumește doar să constate limba română, nu să o modelze, ne spune prin cel mai recent Dicționar Excplicativ al Limbii Române din 2016:
ȚIGĂNÍE ~i f. 1) Mahala locuită de țigani. 2) fig. Gălăgie mare. 3) peior. Comportare care denotă lipsă de politețe, de tact. 4) v. ȚIGĂNIME. [G.-D. țigăniei] /țigan + suf. ~ie
Așadar Academia Română ne comunică trei sensuri asociate fără echivoc cu entnia țiganilor, toate cu conotații negative, căci nici mahala, nici gălăgie, nici lipsa de politețe nu înseamnă ceva bun. Și toate acestea ne sunt comunicate de la cel mai înalt for al culturii și educației românești.
De la talpa țării, unde cel mai crunt lucru pe care i-l poate poate face un tânăr român propriei familii este să se căsătoarescă cu o țigancă, trecând prin cei altfel culți și educați share-uitori de hashtag și jigniți de apelativul “țigan” și până la Acedemia Română, rasismul și discriminarea sunt omiprezente în cotidianul românesc. Și sunt profunde.
Și nu doar că extrem de puțini încearcă să le corecteze, dar cei mai mulți nici nu își dau seama că există o problemă. Trăiesc cu impresia că lucruri precum locurile garantate în școli și licee pentru minoritatea rromă sunt o nemeritată discriminare pozitivă, fără să înțeleagă că de fapt respectivele locuri sunt aproape inutile, atunci când colegii lor, elevii români, sunt educați de acasă să-i considere inferiori și să îi marginalizeze pe romi.
Nu-i deci deloc de mirare că remarca rasistă a lui Colțescu le pare naturală și firească celor care astăzi îi iau apărarea, neînțelegând problema. Căci la fel procedează și gândesc fiecare dintre ei în viața de zi cu zi: “Țiganului îi zici țigan, negrului îi zici negru, cum altfel să le zici?”
Și înțeleg perfect izvorul acestei gândiri. În anii ’80 ai copilăriei mele, Universitatea București deținea câteva apartamente în blocurile de pe Bulevardul Tineretului. În ele locuiau temporar “străinii”, așa cum le ziceam atunci tuturor celor care nu erau români și cu care știam că nu avem voie să vorbim, căci așa era regimul ceaușist. Erau studenți și profesori la Universitatea București, altfel valoroși pentru regimul comunist, căci erau aducători de valută, aflată la mare preț în acei ani.
S-a întâmplat ca unii dintre “străinii” respectivi să fie de culoare, cel mai probabil din Africa (nu, nu e o presupunere rasistă). Faptul că îi vedeam ocazional primprejurul blocului și că pentru noi ei erau o curiozitate, ne-a făcut să-i transformăm în reper geografic al cartierului: “la bloc la negri”. Devenise un reper natural, atât între copii, cât și între adulți. Desigur, am fi putut spune “la blocul A4” sau “în față la trecerea de pietoni”. Ori în multe alte feluri. Dar identificarea după o curiozitate era mult mai facilă.
Nici o secundă nu mi-a trecut prin mintea de copil gândul că dacă ei ar fi aflat, s-ar fi simțit jigniți. Au trecut mulți ani până am înțeles cum astfel de rasisme se ascund în mintea noastră încă de mici copii, fără să ne dăm seama și le purtăm cu noi în viață, trăind cu impresia că sunt normale. Nu, nu sunt!
