Connect with us

Actualitate

PSD ar putea boicota ședința de constituire a noului Parlament – Politic

Comisarul

Publicat

pe

PSD ar putea boicota ședința de constituire a noului Parlament dacă nu va inclus la împărțirea funcțiilor în comisiile de specialitate și ale conducerii Birourilor celor două Camere ale Legilastivului, au declarat pentru HotNews.ro, surse parlamentare.

La această oră au loc discuții între liderii de grup pentru a stabili cum se vor împărții funcțiile de conducere între putere și opoziție.

Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc luni, începând cu ora 12.00, în urma decretului de convocare emis de preşedintele Klaus Iohannis după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Vor fi formate comisiile de validare a mandatelor, vor fi validate mandatele, iar parlamentarii vor depune jurământul. Procedurile sunt similare la cele două Camere, diferenţele fiind doar în ceea ce priveşte numărul membrilor comisiilor de validare şi procentul mandatelor care trebuie validate pentru a se considera legal constituită o cameră. La Camera Deputaţilor, acesta este de două treimi, iar la Senat de trei pătrimi. În ambele cazuri, pentru ca un mandsat să fie validat, este necesară depunerea jurământului.

În urma scrutinului din 6 decembrie, au fost aleşi în total 466 de parlamentari – 330 de deputaţi şi 136 de senatori, conform listelor transmise de Biroul Electoral Central.

PSD are 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera Deputaţilor, PNL – 41 la Senat, respectiv 93 la Camera Deputaţilor. Alianţa USR PLUS are 25 de mandate la Senat şi 55 la Camera Deputaţilor, iar Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – 14 la Senat şi 33 la Camera Deputaţilor. UDMR a obţinut 9 mandate la Senat şi 21 la Camera Deputaţilor. De asemenea, 18 mandate de deputat au fost atribuite reprezentanţilor minorităţilor naţionale.

Procedura din Parlament

Şedinţele – separate la Camera Deputaților și Senat – vor fi prezidate de cel mai în vârstă deputat, respectiv de cel mai în vârstă senator, asistaţi de cei mai tineri 4 deputaţi sau senatori, în calitate de secretari. În aceste prime reuniuni nu pot avea loc dezbateri parlamentare, constituindu-se comisiile de validare compuse din 30 de deputaţi, respectiv 15 senatori, conform configuraţiei politice a fiecăreia dintre camere. Aceste comisii vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor legii electorale şi vor întocmi rapoartele de validare. Comisiile de validare pot recomanda şi invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care au fost constatate nereguli.

Ulterior, deputaţii şi senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul.

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv al senatorilor şi după depunerea jurământului de către aceştia. Parlamentarii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi.

După constituirea legală a Camerei Deputaţilor şi Senatului, se aleg preşedinţii celor două foruri legislative şi ceilalţi membri ai Birourilor permanente – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare şi se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al forului legislativ candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor, respectiv senatorilor prezenţi.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică, listele urmând să fie supuse la vot secret cu bile.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social12 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul