Uncategorized
De Crăciun, Carmen Târnoveanu „Dăruiește Românie” celor departe de casă
Așa cum ne-am obișnuit, serile de vineri sunt pline de căldură și de bună dispoziție, în atmosfera intimă și veselă a emisiunii „Dăruiește Românie”, de pe TVR Internațional si tvrplus.ro.
În ediția de Crăciun, de pe 25 Decembrie 2020, Carmen Târnoveanu, moderatoarea emisiunii, ne trece cu eleganță prin toate emoțiile generate de revederea cu invitații, de subiecte inedite sau de momente care care ne țin cu sufletul la gură, dar ne și desfată cu momente muzicale pline de magie, timp de 85 minute, cât ține emisiunea.

Artiști celebri de pe scena muzicii românești, dar și persoane-cheie din culisele ei, actori consacrați sau aflați la început de drum, magicieni, acrobați, dansatori etc., cu toții intră, rând pe rând, în marea familie a emisiunii „Dăruiește Românie” într-o atmosferă veselă și relaxată, ca în fiecare vineri seară.
În această zi magică de Crăciun, începând cu ora 21, ne întâlnim cu legendara soprană Felicia Filip, despre care descoperim ca a fost colega de liceu cu Marcel Pavel, in timp ce ea studia vioara, iar el violoncel. Amintiri frumoase din anii tinereții iși găsesc confortul în platoul emisiunii, printre mărturisiri și idei despre valorile de viață: „Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, a generozității, a familiei, sărbătoarea copiilor de toate vârstele”, ne mărturisește Felicia Filip.

La rândul său, Ianna Novac ne spune ce importantă este sărbatoarea Crăciunului pentru sufletul ei de artist: „Crăciunul pentru mine înseamnă dor de ceea ce am trăit acasă, în Moldova, unde cântam colinde românești”.
Dida Drăgan consideră scena unul dintre lucrurile sfinte, la care se raportează ori de câte ori devine parte din viata pe care o împarte cu publicul.

Marcel Pavel și fiica sa, Iuvenalia Pavel, ne cântă, în duet, o frumoasă piesă de Crăciun, compusă de Virgil Popescu, povestindu-ne, la unison, că pentru ei aceasta este cea mai frumoasă sărbătoare și este sfântă, de aceea iubesc să o petreacă în familie.

Urmărită în special de publicul din diaspora, emisiunea „Dăruieste Românie” aduce o gură de aer proaspăt și o doză autentică de „acasă” celor aflați departe de tară și poate fi vizionată pe TVR Internațional și pe tvrplus.ro.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



