Connect with us

Actualitate

TREI ÎNTREBĂRI. ”Numirea recentă a lui Sorin Câmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională” – Opinii

Comisarul

Publicat

pe

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică?

La nivel planetar: Niciodată în istoria cercetării în medicină nu a existat o asemenea mobilizare și încordare intelectuală pentru realizarea în timp-record a unui remediu, așa cum s-a întâmplat acum cu producerea vaccinului anti-Covid. Această formidabilă ispravă nu este suficient conștientizată. E prima oară când planeta se unește pentru salvarea întregii omeniri. Este o premieră în istoria solidarității speciei umane.

La nivel național: s-a încheiat – odată cu apariția volumului III, Complicii – publicarea în limba română a trilogiei lui Thierry Wolton O istorie mondială comunismului (3300 de pagini). În felul acesta, românii au la dispoziție povestea (pe care au trăit-o pe pielea lor) a celei mai teribile crime din istoria umanității. Este cea mai tenace lovitură dată atât negaționismului de stânga, cât și impenitenților nostalgici. Și e prima oară când o editură privată investește 100.000 de euro într-o faptă civică.

2. Care este cea mai interesantă idee (teorie, descoperire, carte) din domeniul dvs. de preocupări a anului 2020?

În domeniul prozei românești contemporane: apariția romanului Prevestirea al Ioanei Pârvulescu. În domeniu dezbaterii de idei: cartea Isus al meu de Gabriel Liiceanu și dialogul epistolar Despre destin, purtat între Andrei Pleșu și mine. Îmi cer scuze că vă răspund așa, dar îmi e imposibil să nu fiu obiectiv.

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul Românei și cea mai mare speranță?

Cea mai mare temere? Că nici noua formulă politică rezultată la capătul alegerilor parlamentare nu pare să ne vindece de clientelism și impostură, așa cum a promis PNL-ul prin Programul de Guvernare. Ministerul Culturii a rămas pe mâini total neavenite, ca să nu mai vorbim de cel al Educației.

Și, pornind de aici, de la felul în care e gospodărită în continuare educația, vine temerea mea cea mai mare. Educația, care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate, va rămâne în aceeași criză care a pus la pământ România în ultimii 30 de ani. Căci criza educației e rădăcina tuturor relelor românești. De proiectul prezidențial „România educată”, lansat în urmă cu patru ani, nu s-a ales nimic, iar numirea recentă a lui Sorin Câmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională. Nu poți să introduci într-un guvern de centru-dreapta un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, care a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, care a înființat Pro România cu Ponta și Tudose, care a validat în vrac 70.000 de diplome ieșite din „fabrica de diplome Spiru Haret”, care a devenit membru în Academia de Științe ale Securității Naționale înființate de Gabriel Oprea, deținătoarea recordului în materie de teze de doctorat plagiate.

România nu-și poate permite să plătească un preț atât de ridicat pe aranjamentele politice din culise. Iată cum ne vedem din nou constrânși să întârziem în mizerabilul nostru trecut! Prezența lui Sorin Câmpeanu în noul guvern reprezintă glonțul tras de noua coaliție direct în inima electoratului român care a votat-o. Să nu ne mirăm că, prin acest acest balet politic incalificabil, la alegerile viitoare participarea va și mai precară și că revenirea la rampă a PSD-ului a început deja, ca de atâtea ori până acum, să fie pregătită.

Citeste intregul articolul si comenteaza pe contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social23 de ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

DiverseO zi ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul