Connect with us

Actualitate

Subiectele zilei: Cinci pacienți cu Covid au murit cu infecții nosocomiale în spitalul militar nou de campanie, inaugurat de Iohannis; Cine sunt cei doi alpinişti care au murit sâmbătă în Bucegi: un cercetător de top şi prietena pe care a încercat să o salveze – Subiectele zilei

Comisarul

Publicat

pe

Cine sunt cei doi alpinişti care au murit sâmbătă în Bucegi: un cercetător de top şi prietena pe care a încercat să o salveze. Deşi aveau experienţă în escaladă, cei doi au făcut greşeli de începători care le-au adus sfârşitul. S-au avântat într-o zonă extrem de periculoasă, nemarcată, pe vreme rea cu viscol şi ceaţă, fără a folosi corect echipamentul specific unei astfel de ascensiuni. Femeia a fost prima care a căzut în prăpastie, iar partenerul ei se pare că a vrut să-i sară în ajutorul şi a alunecat şi el. N-au avut nicio şansă de supravieţuire. S-au prăbuşit peste 700 de metri în prăpastie, potrivit Adevărul.
Cinci pacienți cu Covid au murit cu infecții nosocomiale în spitalul militar nou de campanie, inaugurat de Klaus Iohannis. Publicăm dosarele lor. Sub același management și proceduri ca și la Spitalul Militar Central, în martie 2020 a fost ridicat, „pentru tratarea pacienților cu Covid cu cazuri ușoare și medii”, spitalul de campanie ROL 2 de la Otopeni. În noiembrie, aici au murit cinci oameni, cu vârste între 58 și 84 de ani, colonizați cu mai mulți germeni multirezistenți la antibiotice. Îmbrăcat într-o geacă de piele de stil pilot militar, cu stema țării pe ea, șeful statului declara că ”România este pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii”, potrivit Libertatea.
Ce urmează pentru NATO după Donald Trump? NATO a intrat în noul an cu speranța reînnoirii relațiilor transatlantice cu ajutorul noului președinte american Joe Biden. Însă cât de realiste sunt așteptările Alianței Nord-Atlantice? A avea un partener mai puțin imprevizibil la Washington este deosebit de important, NATO aflându-se într-un proces de îmbunătățire a reacțiilor la provocările serioase cu care se confruntă cele 30 de guverne. „Ultimii ani au fost ca o cursă nebună într-un rollercoaster”, spune Paul Taylor, de la think tank-ul Friends of Europe. „Până la urmă, NATO i-a supraviețuit lui Donald Trump, dar schimbată și cu vânătăi.” Unele dintre aceste schimbări au fost cel puțin parțial pozitive, chiar dacă au lăsat urme profunde în psihicul alianței, scrie Deutsche Welle.
Dâra politicului în TVR și SRR: rapoarte ascunse, zero reformă, șefi numiți politic. Soarta conducerilor, deja decisă. Reforma și depolitizarea promise de politicienii din ultimii douăzeci de ani se opresc în momentul sosirii la putere. Numirile se fac în continuare pe criterii politice, iar o majoritate parlamentară poate ține ascunse în sertarele Parlamentului rapoartele de activitate. Numai după respingerea acestora se pot demite conducerile TVR și SRR (Societatea Română de Radiodifuziune). PSD și aliații săi nu au dorit să existe un vot, iar PNL nu a fost sigur că poate strânge o majoritate pentru numirea noilor șefi. Astfel, rapoartele de activitate sunt depuse la Parlament, dar nu au primit un vot, potrivit Radio Europa Liberă.
CTP despre Revelionul de la TVR: ÎPSTVR. Bineînțeles, nu există nimic de care să nu se poată râde. Avem comedia neagră, umorul cimitirelor, satira caustică până la os, sarcasmul ucigător și nu intră în discuție interzicerea lor, atâta vreme cât se desfășoară în televiziuni, posturi de radio sau site-uri private. Însă denigrarea, discreditarea legilor sanitare la Televiziunea statului, ce ne aparține tuturor, înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât zădărnicirea combaterii bolilor, comisă chiar de o autoritate a statului – TVR este așa ceva. Dar tot TVR este, de ani de zile, o unitate de propagandă și manipulare noroioasă, controlată de PSD, scrie CristianTudor Popescu pe Republica.
Județele cu cele mai multe mame minore: Giurgiu și Călărași. Fenomenul, amplu în tot sudul. În 26 de ani, județul Călărași a avut cele mai multe mame cu vârsta mai mică de 20 de ani: 21,43 la sută din tinere au născut cel puțin un copil. Următorul județ cu un număr foarte ridicat de nașteri în rândul fetelor este Giurgiu: 20,29 la sută, arată o hartă realizată de Vasile Crăciunescu, de la site-ul geo-spațial.org, care compilează datele publicate de Institutul Național de Statistică, din 1993 până în 2019. Dacă procentul fetelor care devin mame sare de 20 la sută, la băieți nu sare de 5 la sută, arată datele Institutului Național de Statistică, potrivit Newsweek.
DW: Şcolile nu sunt locuri sigure. În Germania se va prelungi, probabil, lockdown-ul. Trebuie să rămână închise și şcolile după vacanţa de iarnă? Numărul foarte ridicat al noilor infectări nu permite o funcţionare normală a acestora. Copiii se infectează mult mai rar cu noul coronavirus, susţin multe studii, iar atunci când sunt confirmaţi ca fiind infectaţi, evoluţia bolii este deseori asimptomatică. Prin urmare, nu prea ar exista motive pentru închiderea şcolilor şi grădiniţelor. Politicienii au preferat această variantă. În timpul lockdown-ului din primăvară, când copiii au rămas acasă, mulţi părinţi au fost foarte nemulţumiţi, scrie Deutsche Welle.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate2 zile ago

Izolarea fonică oferită de ferestrele PVC – Un somn liniștit

Zgomotul constant al orașului, claxoanele, motoarele turate sau chiar agitația de zi cu zi din cartierele aglomerate pot deveni factori...

Actualitate2 zile ago

Ce sunt riflajele decorative din PVC și de ce au devenit atât de populare

Designul interior a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, în care materialele moderne au început să concureze sau chiar...

Actualitate2 zile ago

Vestiarele metalice cu uși scurte – Definiție și rolul în optimizarea spațiului

Într-o lume în care fiecare metru pătrat contează, mai ales în spațiile de lucru, soluțiile inteligente de depozitare devin tot...

Diverse6 zile ago

Principalele greseli pe care le poti face in alegerea firmei de servicii funerare

Organizarea unei ceremonii funerare este o provocare dificila pentru familiile indurerate care tocmai ce au pierdut pe cineva drag in...

DiverseO săptămână ago

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară...

DiverseO săptămână ago

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie...

UncategorizedO săptămână ago

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și...

Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări” Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”
DiverseO săptămână ago

Cât costă liniștea ta – diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”

Dacă ești o persoană îndemânatică, este posibil să îți dorești să te ocupi tu de toate sarcinile, chiar și atunci...

Business::Customer ServiceO săptămână ago

Amenda pentru schimbarea acoperișului fără autorizație: ce trebuie să știe proprietarii de locuințe din România

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își renoveze acoperișurile, fie pentru a îmbunătăți izolația termică, fie pentru...

DiverseO săptămână ago

Poligraful și vârsta – Variațiile răspunsurilor la diferite grupe de vârstă

Poligraful, cunoscut popular și sub denumirea de „detector de minciuni”, este un instrument care măsoară răspunsurile fiziologice ale organismului –...

Social2 săptămâni ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 săptămâni ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 săptămâni ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 săptămâni ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 săptămâni ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 săptămâni ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 săptămâni ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 săptămâni ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 săptămâni ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Actualitate2 săptămâni ago

În urma unui caz aparent fără speranță: povestea unui avocat executare silită și a luptei pentru justiție

Pe o zi ploioasă de toamnă, într-un birou mic din centrul Bucureștiului, un avocat dedicat explora cu atenție dosarele unui...

Top Stiri Comisarul