Connect with us

Actualitate

Horațiu Radu, secretar general al Ministerului Justiției – Esential

Publicat

pe

Procurorul Horațiu Radu a fost numit secretar general al Ministerului Justiției, la propunerea ministrului Stelian Ion, potrivit unei decizii semnate de premierul Florin Cîțu și publicată vineri seara în Monitorul Oficial.
Răzvan-Horaţiu Radu este magistrat de carieră şi a fost numit în ianuarie 2013 agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, fiind demis în 2018 după ce a intrat în conflict cu Liviu Dragnea și cu fostul consilier al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov. Dragnea și Vâlcov l-au atacat deschis pe fostul agent guvernamental la CJUE, în 2018, pentru că acesta nu le-a dat aviz pentru acte normative care încălcau legislația europeană.

„Mai este un domn la MAE care se opune la tot ce vine de la Guvern. O să-i propun premierului să avem o analiză serioasă a tuturor celor din guvern care au blocat acte. Nu ştiu ce va face ministrul respectiv cu el. Noi nu mai vrem să ne păcălim cu noţiunea de coincidenţă. (…) Dacă este o reţea, te duci cu gândul la celebrul stat paralel, căci nu se poate, undeva trebuie să există o coordonare. Şi prin judeţe există starea asta. Şi în SUA s-a vorbit de deep state, Trump a ieşit să spună”, spunea Liviu Dragnea, în mai 2018, la România TV.

La câteva zile după această declarație, Horațiu Radu a fost demis din funcție de Viorica Dăncilă.

A fost procuror adjunct al procurorului general și a candidat în acest an în cursa pentru șefia Parchetului general, în care a fost desemnată câștigătoare Gabriela Scutea. În acea perioadă, a fost subiectul unei operațiuni de filare în timp ce se afla la o terasă din centrul Bucureștiului, alături de alți magistrați și ziariști. Dosarul deschis în acea cauză nu a fost închis nici până în prezent.

România TV, post de televiziune controlat de fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, fugar în Serbia, a difuzat la sfârșitul lunii februarie imagini cu Horațiu Radu, pe atunci procurorul șef adjunct al procurorului general, judecătorul Răzvan Păştilă şi jurnaliştii Alex Costache şi Cosmin Savu. Ei au fost filmați într-un restaurant din Capitală, iar imaginile au fost preluate de Gândul şi de Evenimentul Zilei, fiind prezentate ca fiind „dovada” unei pretinse conspiraţii împotriva noilor procurori şefi numiţi de Iohannis.

Anterior, în perioada 2011-2012, Horațiu Radu a îndeplinit funcţia de subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene (ulterior Ministerului Afacerilor Europene), fiind şi Agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene iar în perioada 2007-2011 cea de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Agent Guvernamental al României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Răzvan-Horaţiu Radu este doctor al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, specializarea drept penal şi a urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii (2001-2003), după care a fost numit procuror, activând succesiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman (ca procuror stagiar), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse15 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse20 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul