Connect with us

Actualitate

Echipa de asasini a Kremlinului care l-a otrăvit pe Navalnîi a încercat să îl ucidă și pe „Jamal Khashoggi”-ul Rusiei (Bellingcat) – International

Publicat

pe

Cu ani înainte ca agenții ruși să îl otrăvească pe Alexei Navalnîi cu agentul neurotoxic Noviciok, aceștia aproape că au reușit să îl ucidă pe „Jamal Khashoggi”-ul Rusiei și alți câțiva disidenți, relatează Daily Beast.

Același grup de asasini ai Kremlinului și-a perfecționat metodele pe alte figuri ale opoziției ruse, potrivit unei noi investigații a jurnaliștilor de la Bellingcat.

Agenții despre care Bellingcat afirmă că l-au urmărit și spionat pe Navalnîi timp de peste trei ani au vizat și alți trei disidenți ruși, printre aceștia numărându-se jurnalistul Vladimir Kara-Murza, care, la fel ca Jamal Khashoggi, era un editorialist la ziarul Washington Post.

Kara-Murza a fost otrăvit de două ori, ambele incidente provocând intrarea sa în comă și cedarea organelor vitale. La fel ca în cazul otrăvirii lui Navalnîi, autoritățile ruse au refuzat să investigheze atacurile asupra lui Kara-Murza în pofida indignării internaționale.

Potrivit investigației Bellingcat, două spitale din Rusia și trei analize independente au confirmat că jurnalistul a fost otrăvit cu o substanță neidentificată.

Bellingcat a concluzionat pe baza înregistrărilor de călătorie că aceeași echipă de asasini a Serviciului Federal de Securitate, serviciul secret al Rusiei, a apărut timp de mai multe luni în locurile în care Kara-Murza s-a aflat înaintea primului atentat la viața sa din 2015.

De asemenea aceștia l-au urmărit până la a doua otrăvire din 2017.

„Numărul de călătorii care coincid – 7 destinații cu 14 zboruri care se suprapun – fac implauzibilă o coincidență statistică”, afirmă raportul Bellingcat.

În cel puțin una din ocaziile în care echipa urmărea jurnalistul aceasta a fost însoțită de Roman Mezentsev, șeful Directoratului pentru Protejarea Constituției și Lupta Împotriva Terorismului din cadrul FSB.

Bellingcat susțin că Mezentsev a fost un aliat apropiat al lui Vladislav Surkov, un fost consilier al președintelui Vladimir Putin cunoscut în cercurile Kremlinului drept „Cardinalul Gri”.

Cel puțin doi membri ai echipei de asasini l-au urmărit de asemenea pe activistul anti-corupție rus Nikita Isaev în săptămânile de dinaintea morții acestuia în 2019 în timpul unei călătorii cu trenul de la Tambov la Moscova.

Jurnaliștii de la Bellingcat afirmă că s-au concentrat pe activitățile echipei FSB din afara Moscovei deoarece suprapunerea locației agenților cu cea a potențialelor victime este mai greu de respins drept coincidență însă că nu exclud că agenții ar prefera să ucidă departe de casă.

„Aceasta s-ar putea datora fie calității inferioare a serviciilor medicale de urgență din acele regiuni sau datorită ușurinței de a viza o cameră de hotel în timpul călătoriilor sau chiar datorită distanței lungi a călătoriilor victimelor lor în timpul cărora acordarea îngrijirilor medicale ar fi îngreunată”, scrie Bellingcat.

„Poate fi presupus logic – fiind coroborat de datele din cazurile Navalnîi și Isaev – că echipa urmărește în mod obișnuit ținta unui asasinat politic timp de cel puțin câteva luni înainte de punerea în aplicare a asasinării”, adaugă jurnaliștii de investigație.

Pe același subiect:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse11 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse5 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate6 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul