- Este finalul unui proces de șapte luni de muncă legislativă pentru a ajunge la această formă finală
- Este un acord foarte bun pentru România, Apără toate lucrurile bune obținute de președintele Iohannis și am reușit să obținem câteva lucruri în plus
- Inițial, Comisia spusese că banii trebuie să meargă către digitalizare și măsuri care au un efect bun asupra mediului
- Acum banii merg în șase direcții: digitalizarea, ecologizarea, competitivitatea și coeziunea economică (sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, a industriei, a antreprenorilor), coeziunea socială, reziliență instituțională și fonduri pentru tineret.
- Am reușit să obținem o creștere a prefinanțării de la 10 la 13%. De îndată ce Planul de reziliență al guvernului va fi adoptat de Guvern, România va primi aproape 4 mld de euro
- Toate aceste fonduri sunt fonduri pentru investiții.
- Cu cât economia e mai puternică, cu cât instituțiile sunt mai moderne putem face față mai bine unei crize viitoare
- Finanțarea cheltuielilor curente ale bugetului nu este permisă prin acest Mecanism
- Toate prioritățile enunțate de guvern, din forma inițială a Planului, sunt în concordanță cu legislația adoptată de noi
- Aceste fonduri nu pot fi folosite într-un mod în care să fie periclitată securitatea cibernetică a UE
- Ce urmează: legea a fost adoptată de plenul PE cu o largă majoritate
- Vineri, președintele PE și premierul Portugaliei, au semnat legea. Ea va fi publicată săptămâna aceasta în Jurnalul oficial al UE, cel mai probabil joi
- Guvernele vor trebui să depună la Comisie forma finală a planurilor. După aceea, are la dispoziție două luni pentru a aproba aceste planuri
———————-
Acest Mecanism a fost conceput pentru a ajuta țările UE să facă față efectelor pandemiei de COVID-19 și are o valoare totală de 672,5 miliarde euro, sub formă de granturi și împrumuturi disponibile pentru finanțarea măsurilor naționale care atenuează consecințele economice și sociale ale pandemiei,
Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important element constitutiv al pachetului de redresare „Next Generation EU”.



