Connect with us

Actualitate

Reacția MApN după discuțiile aprinse privind vaccinările din sistem. Câte cadre militare și personal civil din Armată s-au vaccinat până acum și de unde apare o diferență între cifre – Coronavirus

Comisarul

Publicat

pe

„Vaccinarea a mai puțin de 20.000 de cadre militare și personal civil în activitate din MApN, dintr-un total de aproape 2 milioane de români imunizați până în prezent, nu poate fi considerată un privilegiu, ci o stare de normalitate”, susține Ministerul Apărării Naționale în contextul discuțiilor iscate pe marginea modului cum s-au desfășurat vacinările până acum în România. MApN mai spune că a solicitat comitetului pentru „publicarea constantă a datelor privind activitatea centrelor de vaccinare coordonate de MApN”.

„Acuzele publice la adresa Ministerul Apărării Naționale și a personalului militar sunt de neînțeles”, a transmis miercuri seara MApN, ca urmare a discuțiilor apărute în spațiul public cu privire la cazurile de persoane vaccinate care ar fi sărit rândul.

„Subliniem faptul că unele exprimări din spațiul public induc ideea falsă că centrele de vaccinare organizate de MApN ar fi destinate doar pentru personalul militar fiind, chipurile, menite să acorde un tratament privilegiat acestuia, pe baza unor practici și proceduri netransparente, în detrimentul populației civile”, susține MApN.

Potrivit ministerului, înființarea centrelor de vaccinare de către MApN a avut ca scop reducerea presiunii pe centrele de vaccinare coordonate de Ministerul Sănătății, prin extinderea capabilităților de administrare a vaccinului la nivel național, aceste centre fiind destinate nu doar personalului MApN ci și a celui din alte instituții ale sistemului național de apărare și, în anumite situații, chiar pentru persoane civile, în conformitate cu procedurile derulate prin platforma unică de programare.

19.000 de cadre militare și personal activ, vaccinate până în prezent / Diferența până la 33.000

„Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare și personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferența până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari și membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidități)”, transmite MApN.

Din categoria personalului în activitate, au fost vaccinate 5.315 cadre medicale și personal auxiliar.

„Facem precizarea că în centrele militare de vaccinare deschise pentru prima etapă s-a vaccinat și personal medical din afara ministerului. De asemenea, au fost vaccinați 1.557 elevi și studenți și 1.835 profesori și personal angajat în instituțiile de învățământ”, transmite MApN.

Până la acest moment, au fost imunizați aproximativ 5.000 de veterani de război și pensionari militari eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidități), aproximativ 4.500 membri de familie eligibili pentru etapa a II-a (în principal membri de familie ai pensionarilor militari).

„De asemenea, până la această dată a fost vaccinat tot personalul militar participant la misiuni externe și militari aflați în pregătire pentru misiuni în afara teritoriului național, precum și toți militarii care participă la misiuni specifice pe teritoriul național, poligoane, pază și protecție obiective militare, misiuni de transport al personalului unităților sanitare militare, militari din serviciul de luptă permanent, etc”, potrivit MApN.

„În primele săptămâni ale derulării procesului de vaccinare, în condițiile reducerii temporare a fluxului de aprovizionare cu doze de vaccin de la acea vreme, numărul de doze repartizate pentru centrele de vaccinare ale MApN a fost limitat la 1.000 pe zi (pentru totalul centrelor). Din acest motiv, cadrele militare în activitate au acordat prioritate la vaccinare categoriilor aflate la risc – persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu comorbidități etc. În prezent, această limitare a fost ridicată, vaccinarea asigurându-se în funcție de numărul de solicitări exprimate voluntar și de capacitatea centrelor de vaccinare”, mai informează Ministerul Apărării.

„Înscrierea personalului MApN pentru vaccinare se realizează, în concordanță cu prevederile Strategiei naționale de vaccinare, în Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 de structurile în care acesta activează, prin operatori speciali desemnați”, potrivit comunicatului de presă transmis de către minister.

„În situațiile punctuale unde se va constata că aceste reguli nu au fost respectate, vor fi luate de urgență măsurile legale”

În ceea ce privește vaccinarea în centrele de vaccinare organizate de MApN a membrilor de familie ai personalului militar (soț sau soție, copii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, aceasta este posibilă doar în cazul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite prin Strategia națională de vaccinare pentru fiecare etapă.

„Ministerul Apărării Naționale a depus toate eforturile și a luat toate măsurile pentru respectarea strictă a priorităților și criteriilor de eligibilitate la vaccinare. În situațiile punctuale unde se va constata că aceste reguli nu au fost respectate, vor fi luate de urgență măsurile legale, asemenea situații nefiind tolerate de conducerea MApN”, potrivit ministerului.

„După cum se poate lesne observa, cifrele sunt cât se poate de relevante: vaccinarea a mai puțin de 20.000 de cadre militare și personal civil în activitate din MApN, dintr-un total de aproape 2 milioane de români imunizați până în prezent, nu poate fi considerată un privilegiu, ci o stare de normalitate, într-un efort inter-instituțional de extremă importanță pentru succesul campaniei naționale de vaccinare din România”, mai notează MApN.

„Pentru asigurarea deplinei transparențe privind desfășurarea procesului de vaccinare, conducerea MApN a solicitat Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 publicarea constantă a datelor privind activitatea centrelor de vaccinare coordonate de MApN”, conchide ministerul.

Peste 4.000 dintre acestea sunt persoane din etapa a III-a (populația generală), care au fost imunizate în locul bolnavilor cronici, al bătrânilor de peste 65 de ani și chiar înaintea unor cadre medicale.

Cele mai flagrante situații sunt la centrele de vaccinare de la Institutul „Matei Balș“ și la Centrul Militar Casa Armatei din Focșani.

La Casa Armatei din Focșani, s-au vaccinat peste 100 de persoane din etapa a III-a, iar directorul Spitalului Militar de care aparține centrul de vaccinare admite că e vorba de rude ale cadrelor militare, potrivit Recorder.

Colonelul Vasile Roman, comandant director general al Spitalului Militar din Focșani, a admis că cei vaccinați peste rând sunt rudele personalului medical militar și a susținut că „a fost o circulară prin care și rudele de gradul I ale personalului medical, în speță ale cadrelor medicale de la Spitalul Militar, au putut fi vaccinate. (…) E o completare care a venit prin Ministerul Apărării și cei care au avut centre cum avem noi, destinate militarilor, au avut și această posibilitate: să își vaccineze soțiile, soții…”.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse6 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse6 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized7 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse7 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized7 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse7 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul