Connect with us

Actualitate

Prefectul Capitalei: Încercăm să prevenim carantinarea Bucureștiului sau să ne pregătim pentru această situație – Coronavirus

Comisarul

Publicat

pe

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că dacă în a doua parte a săptămânii se păstrează trendul crescător de cazuri de coronavirus în București va fi o ședință pentru a vedea dacă se impun măsuri în anticiparea carantinării.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunță, la Europa FM, că în condițiile în care spitalele din București sunt din nou în criză de locuri la ATI, pentru bolnavii de COVID-19, autoritățile locale vor încerca să sprijine aceste unități, în contextul în care spitale precum Marius Nasta nu mai au locuri nici pentru pacienții Covid-19 cu forme mai puțin grave.

”Da, este adevărat că situația nu este foarte bună. (…), a spus Alin Stoica.

”Conform legii, carantinarea se impune la 6 la mie”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, dar spune că luni va discuta cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și cu cei ai ISU despre evoluția pandemiei în Capitală, care acum este de aproape 4 la mie de locuitori.

“Dacă pot fi luate măsuri suplimentare de prevenire a carantinării, le vom adopta”, spune prefectul Bucureștiului.

Reprezentantul Guvernului adaugă: “Voi solicita atât DSP, cât și ISU să vedem seria de date și să facem o mică prognoză, să vedem în a doua parte a săptămânii dacă se păstrează trendul. Dacă se păstrează, să avem o altă ședință și să vedem dacă se impun alte măsuri în anticiparea carantinării, trebuie să vedem dacă putem face ceva să prevenim această evoluție sau să ne pregătim pentru această situație.”

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse25 de minute ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverseo oră ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic22 de ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer ServiceO zi ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Top Stiri Comisarul