Connect with us

Actualitate

Noi puncte de vedere exprimate de reprezentanți în Plenul CES despre Proiectul de Lege privind condițiile de implementare a rețelelor 5G

Publicat

pe

Pe data de 12 martie 2021, Proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G a fost transmis de Ministerul Transporturilor și al Infrastructurii pentru a fi reavizat de CES.  Astăzi, pe pagina Consiliului Economic și Social a fost publicat avizul plenului CES, din data de 16 martie, unde părțile reprezentate în Plenul Consiliului și-au exprimat punctele de vedere.

Noul proiect de lege propus de Minsterul Transporturilor și al Infrastructurii nu a avut nicio modificare majoră, completările aduse acestui proiect au vizat mai degrabă forma și nu o modificare temeinică a acesteia, cum fusese solicitată la sfârșitul anului trecut de mai multe autorități competente.

Astfel, situația voturilor a fost următoarea: 3 reprezentanți ai părții patronale au votat pentru avizarea favorabilă, 3 reprezentanți au votat nefavorabil, iar 3 s-au abținut de la vot. Reprezentanții părții sindicale au votat pentru avizarea nefavorabilă a proiectului de act normativ, iar reprezentanții asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ale societății civile și-au exprimat poziția în favoarea proiectului.

Observația adusă de către doi dintre reprezentanții părții patronale, care și-au comunicat votul favorabil, este că acest proiect ar fi trebuit să fi fost inițiat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în sarcina căruia se află și problematica ce face obiectul acestui proiect de act normativ, fapt ce ar trebui precedat însă de adoptarea unei Hotărâri de guvern prin care să se aprobe organizarea și funcționarea acestui minister.

Din punctul de vedere al tuturor reprezentanților care și-au exprimat votul nefavorabil, întregul proiect de lege se concentrează pe identificarea producătorilor de echipamente eligibili, mai degrabă decât pe abordarea și identificarea riscurilor de securitate independente de producătorul de echipamente, abordare susținută la nivelul UE. Aceștia consideră că instrumentele UE cu privire la securitatea cibernetică a rețelelor 5G pun accentul pe măsurile tehnice ce ar trebui să fie reglementate și implementate pentru a atinge nivelul de securitate dorit, iar impunerea unor măsuri necesare pentru a asigura securitatea rețelelor și a serviciilor trebuie să includă, pe lângă măsurile strategice, și o serie de măsuri tehnice relevante ce reprezintă un apanaj al autorităților naționale de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice. În completare, ei au menționat că proiectul de act normativ nu reglementează calea de urmat și nu stabileșe termene în cazul în care producătorul nu obține, în perioada menționată în proiect, răspunsul de la CSAT pentru cererea sa de autorizare, creând potențialul unor interpretări contradictorii.

De asemenea, și părțile care au votat nefavorabil consideră că acest proiect ar fi trebuit să fie inițiat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social8 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul