Joshua Kimmich, unul dintre oamenii de bază de la Bayern și naționala Germaniei, a recunoscut la finalul partidei de pe Arena Națională că formația lui Mirel Rădoi ar fi putut egala în ultima parte a meciului.
„Cred că am fi putut să ne facem treaba mai uşoară. În minutul 90, adversarii ar fi putut egala. Am avut câteva ocazii, dar nu am găsit poziţiile bune. Am controlat jocul, dar nu am reuşit să tranşăm situaţia dincolo de orice îndoială.
Pentru mine nu a fost uşor în această seară, am fost marcat foarte strâns, dar nu cred că ar fi avut sens ca eu să părăsesc zona pe care o ocupam” – Joshua Kimmich, citat de uefa.com.