Connect with us

Actualitate

Manchester United, mare favorită – Villarreal speră să dea lovitura cu Arsenal – Fotbal

Comisarul

Publicat

pe

Manchester United este mare favorită pentru a ajunge în finala Europa League, după 6-2 cu AS Roma, acasă. În cealaltă partidă a serii, Villareal pleacă cu prima șansă, după ce a învins-o pe Arsenal, pe propriul teren, scor 2-1.

AS Roma – Manchester United

Într-un meci cu opt goluri, Manchester United ”a demolat” AS Roma în turul semifinalelor Europa League, care nu trece prin cele mai bune momente.

Recent, a fost anunțat că antrenorul Paulo Fonseca va pleca de pe banca Romei la finalul sezonului, după rezultatele sub așteptări. Jose Mourinho îi va lua locul.

Pe plan extrasportiv, nici Manchester United nu o duce mai bine. La finalul săptămânii trecute, fanii au intrat pe Old Trafford înaintea meciului cu Liverpool, în semn de protest față de patronatul echipei care a semnat intrarea în Super Ligă.

Meciul cu Liverpool a fost până la urmă reprogramat pentru 13 mai, dar pe 9 și 11 ale aceleași luni echipa mai are două partide în Premier League (contra lui Aston Villa și Leicester City).

Cu toate acestea, Ole Gunnar Solskjaer, tehnicianul ”diavolilor”, a declarat că are preparatori fizici buni și că a juca 40-50 de meciuri pe sezon ar trebui ”să fie un stil de viață”. El a adăugat că va juca meciul din retur ”la victorie”, chiar dacă echipa sa are un avantaj de patru goluri.

Paulo Fonseca susține că ”trebuie să fim realiști, nu va fi ușor să câștigăm cu 4-0. Nimic nu este imposibil”.

AS Roma are nu mai puțin de opt absenți: Calafiori, El Shaarawy, Kumbulla, Lopez, Pedro, Spinazzola, Veretout și Zanioli, în timp ce pentru ”diavoli”, Jones și Martial sunt accidentați.

Arsenal – Villarreal

Deși Villarreal are un gol avans, meciul retur din semifinalele UEL se va juca pe Emirates.

Villarreal a avansat în fazele eliminatorii în 15 din cele 16 duble manșe în care a reușit să câștige turul. În plus, Villareal este neînvinsă de 13 meciuri în competițiile europene, având 12 victorii și doar un egal.

Unai Emery, antrenorul lui Villarreal, a declarat la conferința de presă dinaintea partidei: „Rezultatul din tur nu mă face să-mi schimb părerea. Arsenal rămâne favorită în înfruntarea cu noi. Golul avans din tur este prea puțin pentru a face diferența în acest moment”.

Mikel Arteta, tehnicianul ”tunarilor”, consideră că ”golul marcat în deplasare va fi mereu important”, dar că în tur nu s-a obținut rezultatul scontat și asta trebuie să se schimbe în retur.

Arsenal îi va avea absenți pe Ceballos și David Luiz, în timp ce Lacazette și Tierney sunt incerți. În tabăra spaniolilor, Capoue, Foyth și Iborra vor lipsi.

Returul semifinalelor din Europa League va putea fi urmărit LiveScore pe HotNews.ro și în direct pe Telekom Sport, Digisport și LookTV. Finala Europa League se va disputa pe 26 mai, la Gdansk (Polonia).​

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate2 zile ago

Izolarea fonică oferită de ferestrele PVC – Un somn liniștit

Zgomotul constant al orașului, claxoanele, motoarele turate sau chiar agitația de zi cu zi din cartierele aglomerate pot deveni factori...

Actualitate2 zile ago

Ce sunt riflajele decorative din PVC și de ce au devenit atât de populare

Designul interior a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, în care materialele moderne au început să concureze sau chiar...

Actualitate2 zile ago

Vestiarele metalice cu uși scurte – Definiție și rolul în optimizarea spațiului

Într-o lume în care fiecare metru pătrat contează, mai ales în spațiile de lucru, soluțiile inteligente de depozitare devin tot...

Diverse6 zile ago

Principalele greseli pe care le poti face in alegerea firmei de servicii funerare

Organizarea unei ceremonii funerare este o provocare dificila pentru familiile indurerate care tocmai ce au pierdut pe cineva drag in...

DiverseO săptămână ago

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară...

DiverseO săptămână ago

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie...

UncategorizedO săptămână ago

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și...

Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări” Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”
DiverseO săptămână ago

Cât costă liniștea ta – diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”

Dacă ești o persoană îndemânatică, este posibil să îți dorești să te ocupi tu de toate sarcinile, chiar și atunci...

Business::Customer ServiceO săptămână ago

Amenda pentru schimbarea acoperișului fără autorizație: ce trebuie să știe proprietarii de locuințe din România

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își renoveze acoperișurile, fie pentru a îmbunătăți izolația termică, fie pentru...

DiverseO săptămână ago

Poligraful și vârsta – Variațiile răspunsurilor la diferite grupe de vârstă

Poligraful, cunoscut popular și sub denumirea de „detector de minciuni”, este un instrument care măsoară răspunsurile fiziologice ale organismului –...

Social2 săptămâni ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 săptămâni ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 săptămâni ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 săptămâni ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 săptămâni ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 săptămâni ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 săptămâni ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 săptămâni ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 săptămâni ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Actualitate2 săptămâni ago

În urma unui caz aparent fără speranță: povestea unui avocat executare silită și a luptei pentru justiție

Pe o zi ploioasă de toamnă, într-un birou mic din centrul Bucureștiului, un avocat dedicat explora cu atenție dosarele unui...

Top Stiri Comisarul