Connect with us

Actualitate

Grecia: Renovarea Acropolei stârneşte controverse – International

Comisarul

Publicat

pe

Proiectul de renovare a Acropolei, celebra stâncă sacră a Atenei, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, s-a confruntat cu numeroase critici, guvernul grec fiind acuzat că a deteriorat acest patrimoniu nepreţuit, informează AFP, citată de Agerpres.

Obiectul principal al acestor nemulţumiri: o nouă pasarelă de beton inaugurată în decembrie, în cadrul unei renovări mai ample, prezentată drept necesară pentru a primi milioane de vizitatori în fiecare an, inclusiv persoane cu mobilitate redusă.

Renumitul arhitect Tasos Tanoulas, fost membru al echipei de restaurare a Acropolei, a calificat această nouă rampă drept „sufocantă” pentru monumentul din secolul al V-lea î.Hr., în timp ce liderul opoziţiei, Alexis Tsipras, a vorbit despre „rele tratamente” suferite de cel mai faimos sit arheologic al Greciei.

Contestatarii lucrărilor de renovare, finalizate în urmă cu puţin peste un an, susţin că acestea au fost realizate fără luarea de precauţii necesare pentru protejarea emblematicului monument.

În replică, guvernul a răspuns că au fost luate toate măsurile de precauţie necesare şi că aceste critici sunt alimentate de opoziţie.

Renovarea Acropolei a costat circa 1,5 miliarde de euro. Multe dintre modificări – pentru acomodarea vizitatorilor cu dizabilități

Peste 3,5 milioane de persoane au vizitat Acropola din Atena în 2019, înainte de pandemia de coronavirus.

Ministerul Culturii a anunţat săptămâna aceasta noi dispozitive pe Acropolă pentru vizitatorii cu dizabilităţi, în urma discuţiilor cu principalele asociaţii ale persoanelor cu dizabilităţi.

Panouri în braille vor fi instalate pentru vizitatorii cu deficienţe de vedere, alături de balustrade şi de indicatoare de avertizare pentru pante, pentru cei cu mobilitate redusă.

Renovarea Acropolei, care a costat circa 1,5 miliarde de euro şi include iluminarea nocturnă a monumentului şi instalarea unui lift pentru persoanele cu dizabilităţi, a fost finanţată de Fundaţia privată Onassis.

Lucrările au fost realizate de „experţi de renume mondial”, cu o experienţă de patru decenii, a subliniat ministrul Culturii, Lina Mendoni.

În calitate de semnatară a Convenţiei Patrimoniului Mondial UNESCO, Grecia trebuie să prevină organizaţia „înainte de a lua orice decizie care ar fi dificil de inversat” cu privire la Acropolă, însă potrivit ministrului Culturii, nu există nicio obligaţie de a informa UNESCO cu privire la aceste schimbări „minore” şi „complet reversibile”.

Experţii UNESCO vor participa la o conferinţă internaţională la Atena în toamnă, a adăugat Mendoni.

Pentru autorităţi, renovarea a fost necesară deoarece drumurile din jurul Acropolei, concepute în urmă cu 50 de ani şi reamenajate ultima dată în 2012, au provocat sute de accidente în fiecare an.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social6 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul