Connect with us

Actualitate

Un MBA înseamnă echilibru între dezvoltare personală și dezvoltare profesională! Aplică acum pentru locurile speciale la Bucharest Business School! – Educatie

Comisarul

Publicat

pe

Bucharest Business School din cadrul Academiei de Studii Economice (București) a deschis perioada de recrutare pentru programele MBA, pe care le desfășoară împreună cu partenerii din Canada și Franța. Și anul acesta, BBS propune mediului de afaceri din România un parteneriat și un sprijin în zona educației dedicate profesioniștilor și managerilor, prin cele două programe MBA pe care le organizează (programul Executive MBA Româno-Canadian și programul Professional INDE MBARomâno-Francez), prin intermediul programelor de scurtă durată personalizate pentru companii, dar și prin intermediul experiențelor internaționale, pe care le organizează împreună cu școli de business partenere.

Bucharest Business School
, împreună cu facultatea ESG din cadrul universității UQAM din Montreal, Canada, organizează programul de Executive MBA Româno- Canadian, cu dublă diplomă. În acest an, Bucharest Business School împreună cu Fundația Autonom colaborează în sprijinirea educației de top și își unesc forțele pentru a oferi managerilor și antreprenorilor care se înscriu până pe 25 iunie la programul de Executive MBA Româno-Canadian oportunitatea de a câștiga unul dintre cele 12 locuri speciale: 2 burse de 50% din taxa de studiu, respectiv 10 burse de 15% din taxa de studiu. Pentru detalii despre concursul pentru acordarea burselor și înscrierihttp://canadian-mba.ro/scholarships/.

Ștefan Prigoreanu, director general Millenium Insurance Broker (MIB) SA, absolvent al programului Executive MBA Româno-Canadian în anul 2018, consideră că investiția financiară și de timp realizată prin participarea la acest program a dat deja roade:

“Programul mi-a oferit un cadru structurat și un mediu de lucru prietenos, dar și competitiv în același timp, care m-a determinat să ies din zona de confort personală, să aprofundez și să actualizez concepte moderne de afaceri necesare oricărui CEO și care m-a ajutat să fiu mai eficient în deciziile de afaceri luate. Am interacționat cu profesori români și canadieni, am trăit o experiență de învățare intensă și interactivă, mai ales pe parcursul vizitei de studiu de la Montreal, am avut parte de colegi extraordinari, cu care încă țin legătura și cu care am dezvoltat nu doar relații de încredere și prietenie, ci și de afaceri. Recomand cu entuziasm programul de Executive MBA Româno-Canadian tuturor managerilor și antreprenorilor care urmăresc dezvoltarea personală și profesională, și sunt onorat să susțin programul de burse oferite de Bucharest Business School în colaborare cu Fundația Autonom, atât prin activitatea de jurizare, cât și prin suportul financiar oferit de Millenium Insurance Broker (MIB) SA.”

Conform Luizei Domnișoru, Director Comunicare și CSR al DIGI și absolventă a programului executive MBA INDE, acesta a fost un mix echilibrat între o soluție de dezvoltare personală, o oportunitate pe termen mediu de interacțiune cu profesioniști din domenii diverse și cu parcursuri profesionale diferite, dar și un mod nou de exersare a competențelor manageriale și de comunicare. „Pe parcursul celor doi ani de studiu am avut numeroase și surprinzătoare ocazii de a învăța lucruri noi despre mediul de business din România, dar și despre limitele personale, care au fost împinse tot mai departe. Celor care doresc să înțeleagă mai bine cum funcționează o afacere, cum poate crește sau cum poate deveni aceasta mai rentabilă, mai adaptată la piață sau mai atractivă pentru angajați și investitori, le recomand cu încredere acest program, care poate fi și un catalizator al propriei evoluții profesionale.”

De asemenea, conform lui Vasile Alecsandru Strat, decanul Bucharest Business School (BBS), începerea unui program de EMBA/MBA este o idee inspirată deoarece îți va permite să te dezvolți, să îți crești competențele și să parcurgi un proces transformațional prin interacțiunile cu profesorii și colegii, care vin cu experiență și expertiză din domenii cu care probabil nu te-ai întâlni în alte condiții.

Toți cei care vor mai multe detalii despre programele MBA/EMBA ale Bucharest Business School și locurile speciale sunt invitați să acceseze paginile programelor sau să transmită un email la office@bbs.ase.ro.

Articol susținut de Bucharest Business School

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social6 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul