„Putin a obținut deja ceea ce dorea – un summit. S-ar putea să obțină și mai mult, dar schimbul principal s-a întâmplat deja. Biden a acordat credibilitatea Statelor Unite unui dictator brutal. Și am auzit multe de la cei care au apărat ideea summitului că Biden va merge la Geneva pentru a transmite un mesaj, el va vorbi dur … Dar dacă Biden ar vrea să-i trimită un mesaj real lui Putin, el se va întâlni cu Zelenski, președintele Ucrainei, va merge la Kiev, acesta este un mesaj … El se va întâlni cu Svetlana Tihanovskaia, adevăratul președinte al Belarusului care trăiește în exil, sau cu familiile victimelor lui Putin, precum familia lui Alexei Navalnîi” spune Kasparov.
Acesta consideră că America și lumea liberă i-au dat lui Putin unul dintre cele mai mari triumfuri politice.
”Biden a ridicat sancțiunile asupra acestei conducte, Nord Stream 2 și de ce? Să te împrietenești cu Germania? Nu se presupune că Germania este un aliat? La sfârșitul zilei, este vorba de strategie și Biden nu a explicat de ce acest summit este bun pentru Statele Unite. Și dacă motivele dvs. nu sunt clare, oamenii s-ar putea gândi la ce e mai rău. Și uneori pot avea dreptate”, mai spune fostul mare șahist.



