Connect with us

Actualitate

În căutarea sufletului inefabil al Americii – Opinii

Comisarul

Publicat

pe

„America este o idee în mințile noastre”. (Andrei Codrescu)

„ACEA ȚARĂ UNICĂ în care oamenii sunt conduși de doar trei idei: banii, libertatea și Dumnezeu”. Așa descria Stendhal, în 1830, Statele Unite, o țară pe care nu a ajuns niciodată s-o viziteze, dar a cărei originalitate politică îl intriga. America era doar o idee în mintea sa, dar cultura și moravurile sale democratice îl preocupau mult. Stendhal nu a fost singurul interesat de Lumea Nouă. Compatriotul său Alexis de Tocqueville, de asemenea, a văzut în America „mai mult decât America”. El a detectat acolo „imaginea democrației în sine, cu înclinațiile, caracterul, prejudecățile și pasiunile ei”.

În secolul XX, America a dobândit o supremație politică și economică fără rival, ceea ce i-a conferit un statut simbolic special în lume. Sfârșitul Războiului Rece promitea să-i consolideze imaginea de apărător şi garant al libertății și democrației într-un nou context global. Dar trei decenii mai târziu, Statele Unite au devenit din nou o sursă de controverse politice. Unii pun astăzi sub semnul întrebării vitalitatea instituțiilor și a culturii sale, în timp ce alții insistă asupra unor semne îngrijorătoare ale declinului, care se manifestă în creşterea inegalităţilor economice, hiperpolarizarea și blocajul său politic. Totodată, alții sunt alarmați de tendințele militariste și imperialiste ale Americii.

Care dintre aceste chipuri este cel real? Este America „țara oamenilor liberi”, care l-a inspirat pe Antonín Dvořák, a cărui nouă simfonie, „Din Lumea Nouă”, este o magnifică odă dedicată sufletului divers al Americii? Sau aroganta putere imperială cufundată în războaie fără sfârșit? Țara dominată de corporații orientate exclusiv către profit și condusă de bancheri şi oameni de afaceri indiferenţi la zonele de sacrificiu și la „coloniile” interne ale ţării?

După cum remarca istoricul olandez Johan Huizinga în urmă cu un secol, „știm încă prea puțin despre America”, iar în interpretările noastre ne bazăm adesea pe mituri și preconcepții dubioase despre principiile și valorile Americii, precum și despre cultura și instituțiile sale. Călătorii străini, fascinați de zgârie-norii din New York și de strălucirea Hollywood-ului, ajung adesea să viziteze doar cele două coaste, nereprezentative pentru diversitatea continentului. Chiar și mulți dintre americani știu încă prea puțin despre „adevărata Americă”, țara orașelor mici și a pământului nesfârșit care se află între ele.

Tom Zoellner, profesor la Chapman University și Dartmouth College, este unul dintre cei care au învățat să vadă America în toată diversitatea ei uluitoare. Aflat în mijlocul Kansasului, pe poteca Santa Fe, Zoellner are o revelaţie care îi apare sub forma unor întrebări fundamentale: „Cum [este] posibil […] ca tot acest pământ american – care se întinde în toate direcțiile – să poată fi legat într-un întreg?” Cum este posibil ca o „convenție de reguli de patru pagini și un set de principii disputate” să poată ține împreună sute de milioane de ființe umane imperfecte? Care sunt „trăsăturile durabile” care îi definesc ca americani?

Observațiile din numeroasele călătorii făcute de Zoellner prin Statele Unite în ultimii 30 de ani au fost acum adunate într-o nouă carte, The National Road. Cartea oferă mostre din „America reală”, o țară de paradoxuri care este în același timp mare și instabilă, spectaculoasă și uniformă, sfidând toate încercările de a o defini într-o singură propoziție. Zoellner este un spirit neliniștit, dar înzestrat cu un dar special pentru contactele umane, o calitate perfecționată în timpul celor 10 ani petrecuți ca reporter de ziar. El caută să prindă în paginile cărţii sale cât mai mult din realitatea americană pe care tinde s-o experimenteze într-un mod „senzual și tactil”.

După propria sa numărătoare, Zoellner a traversat țara, de pe o coastă pe cealaltă, de cel puțin 30 de ori, căutând reperele istorice și găsind adesea o frumusețe neașteptată în cotidian. „Vreau să văd anumite peisaje americane din nou și din nou”, mărturisește el, „ori de câte ori pot. Există o frumusețe atât de neașteptată în briz-brizurile vizibile pe marginea drumului.” Pentru el, mașina este simbolul esențial al libertății americane și piatra de temelie a visului american. Zoellner refuză cu încăpățânare să folosească GPS-ul în locurile pe care le-a vizitat înainte, căutând să se orienteze fără să fie ajutat de tehnologie. Chiar și în lumea noastră digitală, cel mai de încredere partener al său rămâne vechiul atlas Rand McNally Road, cu hărțile sale detaliate tipărite în format mic.

America, crede Zoellner, este cel mai bine văzută și înțeleasă nu atât de mult prin orizontul Manhattan-ului, canioanele din Utah sau Arizona, Washington Mall sau podul Golden Gate. „Ea poate fi văzută în cea mai bună formă a sa, printre priveliști mai puțin celebre – prin geografiile pe care nu ne oprim să le observăm”, prin spațiile pe care vizitatorii străini le ignoră adesea sau le privesc cu dispreț. Aceasta este America tribunalelor și a secțiilor de poliție unde nimic spectaculos nu pare să se întâmple. Este, de asemenea, țara fermelor de familie și a orașelor mici, cu ziarele locale în criză, clasicele „diner”-uri și industriile pe cale de dispariție. În acele locuri, cafeaua nu are arome sofisticate, singura bere disponibilă este Budweiser, iar wi-fi-ul este rar. Acolo oamenii trăiesc de la salariu la salariu și se bazează pe magazinele de discount Dollar General pentru a-și asigura traiul.

Zoellner este, de asemenea, atras de orașele abandonate, de peisajele distruse și de locurile distopice. El scrie despre orașele miniere dispărute din Nevada și nu se ferește să viziteze centrele de experimentare atomică din deșertul Mojave, unde nu mai puțin de 928 de arme atomice au fost testate în timpul Războiului Rece. Totodată, el este atras de o preocupare ciudată: conduce pe drumuri obscure de țară, mănâncă în localuri din orașe mici, în căutarea a „cincizeci de simboluri individuale care reprezintă America în toată frumusețea ei naturală, cu toată aroganţa, lăcomia şi nobilitatea ei, împreună cu tentația pe care o are de a conserva, memorializa și de a sanctifica”.

America descrisă în cele 14 capitole ale volumului The National Road este „o colecție de oraşe” care formează o țară romantică și fragilă, deopotrivă provincială și cosmopolită, liniștitoare și tulburătoare, maiestuoasă și trivială. În această Americă schimbătoare și agitată, „locul” rămâne important pentru cei care își prețuiesc rădăcinile și îmbrățișează religia. Acesta este cazul mormonilor discutați în al doilea capitol al cărții. Deși recunoaște particularitățile ciudate ale religiei lor, Zoellner admiră „geniul lor special pentru botezarea pământului […] cu un sentiment de uimire și sfințenie care este uitat prea ușor”.

Religia practicată de americani, observă Zoellner, are o calitate distinct optimistă, ilustrată de credința democratică în virtuţile omului obişnuit și progres. În același timp, ea este o religie extrem de subiectivă, care poartă cu sine o calitate aproape suprarealistă, legată în anumite privințe de magia frontierei americane. Niciun loc nu ilustrează această magie mai bine decât Nevada, care prosperă de pe urma cazinourilor care exploatează credința naivă și „falsa spontaneitate”. Las Vegas este locul în care iubitorii de riscuri se adună în speranța de a învinge sistemul sau de a primi cadouri gratuit. Ei urmăresc să devină „marea excepție”, care, așa cum spune Zoellner, poate fi foarte bine „o metaforă inconștientă a ispitei supreme a oamenilor de a încerca să păcălească moartea”.

America pe care cititorul o întâlnește în aceste pagini nu este, în general, țara în care trăiesc elitele cosmopolite de pe coaste sau marii beneficiari ai economiei de piaţă libere. Cu siguranță, ea nu este „America Albastră”, presărată cu orașe și coduri poștale exclusiviste, enclavele bogate descrise de David Brooks în Bobos in Paradise (2000) sau de Charles Murray în Coming Apart (2012). America lui Zoellner este un labirint al multor singurătăți, o comunitate numeroasă menținută împreună de credințe comune. Este o țară cu mobilitate socială imprevizibilă, imigrație și inegalități, dintre care unele explică supraviețuirea unor segmente profunde de rasism și discriminare.

Un întreg capitol al cărţii descrie modul în care locuitorii albi din suburbiile bogate din St. Louis au creat de-a lungul timpului o multitudine de restricții legale și convenții care au ajuns să ridice adevărate „fortificații rasiale invizibile”. Sistemele judiciare din aceste zone, observă Zoellner, încă seamănă cu o corporație în căutare de profit. Departamentele de poliţie își percep adesea alegătorii mai puțin ca indivizi care trebuie protejați și mai mult ca potențiali infractori sau surse de venituri suplimentare.

Se erodează atunci visul american, aşa cum se teme unul dintre interlocutorii lui Zoellner din Iowa? Au pierdut americanii sentimetul de „noi” și au devenit o națiune închisă, cufundată în materialism, hedonism și relativism moral? Este succesul economic al reţelei Dollar General (discutat într-un capitol al cărții), răspândit mai ales în localităţile sărace ale Americii, un simbol al declinului economic al ţării? Trăim astăzi într-o „republică fracturată”, care seamănă mai degrabă cu un camping de turişti străini decât cu o comunitate autentică de cetățeni legați împreună prin legături profunde?

The National Road nu oferă răspunsuri definitive la aceste întrebări. Cu toate acestea, Zoellner ne reamintește că țara care a dat lumii McDonald’s, bomba atomică și internetul este, de asemenea, o „națiune cu sufletul unei biserici”, în cuvintele lui G. K. Chesterton citate adesea, deși înțelese uneori greșit. Americanii și-au fundamentat identitatea națională pe credințe comune cu implicații universaliste. Zoellner arată că individualismul încurajează nu numai o pasiune profundă pentru autonomie și libertate, ci și o năzuință pentru fericire și rădăcini. Statele Unite sunt o ţară-continent, în acelaşi timp caritabilă și individualistă, suspicioasă față de autoritatea centrală, dar și conformistă. Americanii iubesc viteza și tinerețea eternă, țin la armele lor și vor să fie mai buni și mai mari decât sunt în realitate. Mulţi dintre ei sunt, de asemenea, religioși, trăiesc atât prin credință, cât și prin rațiune, în comunități sudate, unde banul nu guvernează totul întotdeauna.

Când eram pe punctul de a termina de citit The National Road, mi-am amintit de o altă carte preferată, Road Scholar (1993), scrisă de compatriotul nostru Andrei Codrescu. Refugiat din România comunistă, Codrescu a traversat la începutul anilor ’90 țara sa adoptivă cu mașina, de pe o coastă pe cealaltă, în căutarea sufletului ei. În călătoria sa spre Vest, Codrescu a vizitat locuri exotice pe care majoritatea dintre noi nu le vom cunoaște niciodată. El s-a oprit în nordul statului New York pentru a vizita comunitatea utopică Bruderhof, fondată de refugiați din Germania și dedicată unui mod de viață strict comunitar. A vizitat bursa din Chicago, care i s-a părut ca o imensă reuniune religioasă de renaștere, unde banul este la putere și jucătorii își venerează ritualic ego-urile. Americanii, „indiferent de ceea ce fac, sunt animați de speranță, nu de rațiune”, concluzionează Codrescu. În călătoria sa, poetul a învățat cum să manevreze o armă, a vizitat hippioții din Santa Fe, s-a jucat cu cristale și s-a oprit pentru a-i întâlni pe pensionarii neliniștiți din Sun City, Arizona, un Ierusalim Ceresc ai cărui locuitori încearcă să țină la distanță îngerul morții.

Cărțile lui Zoellner și Codrescu descriu impulsurile contradictorii şi adesea paradoxale ale spiritului american, imposibil de prins într-o singură formulă. Ei ne reamintesc că America se schimbă, imperceptibil, cu fiecare nou cetățean care se stabilește acolo. America este într-adevăr o idee în mintea noastră, un loc de posibilități nesfârșite, un proiect căruia suntem invitaţi să-i dăm o formă mereu nouă. În același timp, așa cum ne aminteşte Zoellner, Statele Unite reprezintă un anumit teritoriu, cu o geografie specifică și cu o forță nativă uriaşă în spatele său. „Pământul este un lucru indian”, i-a spus odată Allen Ginsberg lui Andrei Codrescu. Această putere magică este cea care permite țării să se reinventeze mereu. Și, în timp ce face acest lucru, Statele Unite încearcă să rămână fidele ideilor fondatoare: credința în libertate, guvernarea democratică și educație, egalitatea condițiilor, autoguvernare și autoperfecționare.Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social2 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul