Decizia ca românii care au făcut prima doză de vaccin împotriva COVID-19 cu AstraZeneca să poată fi vaccinați la rapel cu vaccin cu tehnologie diferită, de tip ARN mesager – Pfizer sau Moderna – a fost amânată de autorități, până la noi date științifice mai concludente, a anunțat marți medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță afirma săptămâna trecută că autoritățile din România luau în calcul posibilitatea vaccinării la rapel cu vaccin de tehnologie diferită și spunea atunci că o decizie urma să fie anunțată săptămâna aceasta.
În România, regula rămâne în continuare ca imunizarea să se facă cu același vaccin, de la aceeași firmă, atât la prima doză, cât și la rapel, mai spune Valeriu Gheorghiță.
O parte dintre centrele de vaccinare fixe din țară vor avea actiitatea sistată temporar în perioada următoare, iar din aceste centre se vor desprinde echipe mobile de vaccinare care vor vaccina în mediul rural, a mai anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare.
80% dintre centrele fixe vaccinează puțin în acest moment, afirmă coordonatorul campaniei.