Connect with us

Actualitate

Stelian Ion, în dispută cu UDMR: Mă întreb cine are interesul dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen / Secţia specială, un ciomag gândit de PSD și UDMR împotriva magistraţilor – Radio – TV

Comisarul

Publicat

pe

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a întrebat marţi, într-o dispută televizată cu liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei speciale, cine are interesul dintre ţările vecine ca România să nu intre în spaţiul Schengen, relatează Agerpres.

„Noi nu suntem singuri. Suntem parteneri într-o Uniune Europeană, în care am intrat de bunăvoie, acceptând anumite reguli. În această Uniune Europeană trebuie să respectăm tratatele, legislaţia. Iată, vom primi bani europeni. Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă. Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare”, a spus Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni la TVR.

„Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen. Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen. (…) Noi trebuie să ştim foarte clar care sunt consecinţele faptelor noastre şi să ne respectăm promisiunile pe care nu ni le-am asumat forţaţi de cineva, ni le-am asumat de bunăvoie: desfiinţarea Secţiei speciale, refacerea competenţei DNA”, a continuat ministrul Justiţiei.

Csoma Botond: Stelian Ion „să fie ministru în România, să nu se ocupe de problemele din Polonia şi Ungaria”

De cealaltă parte, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, i-a transmis lui Stelian Ion să se ocupe de problemele din Justiţie şi nu de situaţia din Ungaria sau Polonia.

„Eu l-aş ruga pe domnul ministru să se uite în propria ogradă şi să fie ministru în România, să nu se ocupe de problemele din Polonia şi Ungaria, că nu este ministru al Justiţiei în Polonia sau Ungaria”, a declarat Csoma Botond.

Stelian Ion: Secţia specială a fost un ciomag gândit de PSD împreună cu UDMR împotriva magistraţilor

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a mai susținut marți seară, în emisiunea de la TVR, că Secţia specială (Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie – SIIJ, n.r.) a fost un „ciomag” gândit de PSD împreună cu UDMR împotriva magistraţilor.

„A muta adresa unde este acum sediul Secţiei speciale nu este o soluţie. (…) UDMR a susţinut şi a sprijinit prin vot înfiinţarea Secţiei speciale. Probabil că este greu acum să se desprindă de această opinie pe care au avut-o la acel moment – că este o secţie care este necesară. Nu, nu este necesară. Am votat împreună desfiinţarea acestei Secţii. Ei merg în continuare pe ideea de desfiinţare a Secţiei cu un amendament (…) În 2017-2018, UDMR a votat împreună cu PSD înfiinţarea Secţiei speciale. Din păcate nu şi-au schimbat acest discurs, vorbesc în continuare de abuzuri împotriva cetăţenilor, judecătorilor, făcute de DNA. Eu spun că a fost un discurs şi un atac permanent în acei ani împotriva DNA”, a spus Stelian Ion, conform Agerpres.

„UDMR a susţinut că magistraţii au nevoie de anumite garanţii, suplimentar faţă de garanţiile pe care le au toţi cetăţenii, şi amendamentul pe care l-au susţinut a fost acesta, pe care îl consider foarte grav, pentru că rupe din competenţa DNA. (…) Menţinerea Secţiei speciale înseamnă o lovitură dată DNA, înseamnă o lovitură dată luptei împotriva corupţiei şi asta este împotriva intereselor României. (…) Chestiunea aceasta cu abuzurile DNA a fost folosită ani de zile, în anumite zone, pentru a afecta această instituţie. (…) UDMR continuă discursul din 2017-2018, pe care îl avea împreună cu PSD. Dacă au ales să intre în această coaliţie, ar fi trebuit să se adapteze situaţiei. Noi nu acceptăm să se întâmple în România ce s-a întâmplat în perioada 2017-2018, când Justiţia era pur şi simplu terfelită, călcată în picioare. Această Secţie a fost un ciomag gândit de PSD la momentul acela, împreună cu UDMR şi cu cine o mai fi susţinut, împotriva magistraţilor. Restul sunt poveşti”, a mai spus Stelian Ion.

CITEȘTE ȘI:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politico oră ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service4 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

UncategorizedO zi ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse6 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse6 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized7 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse7 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized7 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse7 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul