Connect with us

Actualitate

Guvernul ungar, acuzat că a spionat jurnaliști prin intermediul programului de spionaj Pegasus / UE condamnă spionarea jurnaliștilor – International

Comisarul

Publicat

pe

Opoziţia ungară şi mai multe organizaţii de presă au cerut luni guvernului condus de Viktor Orban clarificări asupra presupusei spionări a jurnaliştilor prin intermediul programului informatic israelian Pegasus, dezvăluită duminică de o investigaţie atribuită unor mass-media internaţionale, relatează Agerpres.

Potrivit portalului ungar de investigaţii Direkt36, citat de agenţia EFE, programul Pegasus a fost folosit în Ungaria pentru spionarea mai multor jurnalişti, proprietari ai unor mass-media, avocaţi şi fotografi.

”Am descoperit în timpul investigaţiilor probe indirecte care arată că în spatele operaţiunilor secrete există entităţi statele ungare”, menţionează Direkt36, care estimează la aproximativ 300 numărul persoanelor spionate în Ungaria cu ajutorul acestui software comercializat de compania israeliană NSO Group.

Conform aceluiaşi portal, analiza telefoanelor mobile a cel puţin doi jurnalişti ungari sugerează că aceştia au fost spionaţi cu programul Pegasus, care este introdus de la distanţă în smartphone-uri şi accesează datele acestuia şi convorbirile purtate.

”Dacă acest lucru s-a întâmplat, ar fi inacceptabil, revoltător şi ilegal”, a reacţionat Federaţia Ungară a Jurnaliştilor, care, la fel ca opoziţia ungară, a cerut guvernului să lămurească dacă şi în ce scop este implicat într-o asemenea operaţiune.

Într-o primă reacţie transmisă de agenţia ungară MTI, un responsabil al partidului de guvernământ Fidesz, Janos Halasz, a declarat că ”relatările publicate de presa de stânga sunt nefondate şi menite doar să alimenteze sentimentele politice”.

Conform unei investigaţii publicate duminică de 17 mass-media internaţionale, printre care Washington Post, Wall Street Journal, CNN, Le Monde, France 24, AFP, The Guardian, Die Zeit sau El Pais, numeroase guverne au folosit programul Pegasus în acţiuni de spionaj, inclusiv împotriva unor politicieni, jurnalişti sau activişti.

Autorii investigaţiei vorbesc şi despre o listă cu circa 50.000 de telefoane mobile posibile ţinte ale folosirii acestui program, din care mai puţin de 1.000 au fost identificate şi cel puţin 37 ar fi fost infiltrate efectiv, admiţând încă că nu au reuşit încă să elucideze de unde provine lista, care este obiectivul elaborării ei şi câte contacte au fost efectiv monitorizate.

Scandalul Pegasus a provocat acum o dezbatere şi în mediul politic israelian, deşi nu este prima dată când se dezvăluie că acest program este folosit de diferite guverne în acţiuni de spionaj, fiind în trecut menţionat inclusiv în cazul asasinării jurnalistului opozant saudit Jamal Khashoggi sau în spionarea opozanţilor catalani de către guvernul spaniol.

Un parlamentar al partidului liberal israelian Meretz, Mossi Raz, a cerut guvernului condus de Naftali Bennett să sisteze exporturile companiei NSO Group către ţările nedemocratice, relatează Reuters. În schimb, un alt membru al aceluiaşi partid, Yair Golan, fost adjunct al comandantului armatei, a declarat că relatările apărute ”par tendenţioase, cu o motivaţie comercială” şi a ţinut să menţioneze că există în lume şi alţi producători de astfel programe de spionaj.

Cât despre compania NSO Group, aceasta s-a apărat afirmând că produsele sale sunt vândute agenţiilor guvernamentale de informaţii şi de aplicare a legii verificate ca având drept activitate combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate.

Uniunea Europeană a condamnat luni orice fel de spionare a jurnaliştilor, transmite Reuters, potrivit News.ro.

„Ceea ce am putut citi până acum – şi acest lucru trebuie verificat, dar dacă este cazul – este complet inacceptabil. Împotriva oricăror reguli pe care le avem în Uniunea Europeană”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui vizite la Praga.

„Libertatea presei, presa liberă este una dintre valorile esenţiale ale UE. Este complet inacceptabil dacă acest (atac de hacking) a avut loc.”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

SocialO zi ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

DiverseO zi ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale7 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul