Connect with us

Actualitate

Dan Barna îl apără pe şeful CFR Călători: Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp / Hai să judecăm oamenii după ceea ce fac – Esential

Comisarul

Publicat

pe

Vicepremierul Dan Barna sare și el în apărarea șefului CFR Călători, Ovidiu Vizante, și spune că acesta a muncit toată noaptea „să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp”, iar „un om trebuie judecat după faptele sale, şi nu după vorbele lui”. Declarația lui Barna este în contradicție cu cea a premierului, care susținea că „dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”. Reamintim că în noaptea de miercuri spre joi trenul Mangalia – Arad, plin cu copii care se întorceau din tabără, a rămas blocat pe câmp aproximativ 9 ore, în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a reacționat vizibil iritat, la Antena 3, întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru acei copii: „Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”.

  • „Nu e scuzabil, este o situaţie însă explicată de o furtună şi de o situaţie meteorologică atipică, neobişnuită. (…) A fost un context nefericit. Nu e prima oară când stau trenuri pe linie datorită accidentelor”, a declarat Dan Barna, joi seară, la Digi 24, conform News.ro.

Barna a susţinut că nu „datorită domnului Vizante” s-a stricat o locomotivă sau au fost furtuni, arătându-se convins că oamenii înţeleg acest lucru.

Viceprim-ministrul i-a luat apărarea directorului CFR Călători, susţinând că acesta nu trebuie evaluat după o declaraţie, ci atunci când se va face un bilanţ al realizărilor sale, după cel puţin jumătate de an.

  • „Dialogul acela a fost cu un jurnalist care nu i-a spus că este într-un interviu. A fost un interviu înregistrat fără acordul lui, care a fost apoi folosit în presă. Nu e nimic de apărat, doar vă spun realitatea. (…)
  • Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp în garnituri, putem să-l judecăm pentru o replică nefericită, dar hai să judecăm oamenii, şi de asta spun, îl evaluăm la şase luni, la un an, hai să judecăm oamenii după ceea ce fac şi mai puţin după ceea ce spun.
  • Că de 30 de ani am judecat oamenii pentru ceea ce spun şi avem o cale ferată unde se strică locomotivele una după alta. (…) După trei luni de zile, un manager are în continuare toată credibilitatea (…) pentru că o vorbă neinspirată nu ţine loc nici de garanţie, nici de argument. Eu cred că acest om va putea să facă o schimbare”, a mai afirmat Dan Barna.
Reamintim că în noaptea de miercuri spre joi trenul Mangalia – Arad, plin cu copii care se întorceau din tabără, a rămas blocat pe câmp aproximativ 9 ore, în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a reacționat vizibil iritat, la Antena 3, întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru acei copii: „Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”.

  • “A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, explică Vizante.
  • Directorul CFR Călători asigură toți pasagerii că, mai ales în situații dificile, compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid”.

Anterior, Cîțu a declarat că va avea o discuție să vadă care sunt concluziile. „Nu pot să vă spun de ce nu s-a intervenit. O să cer o situație de ce nu s-a intervenit. O să vedem ce s-a întâmplat”, a spus Cîțu întrebat dacă va fi demis directorul CFR Călători. „Nu mi se pare normal ca într-o astfel de situație șeful de la CFR Călători să spună că soluția e în altă parte. Soluția e a celor care administrează”, a mai afirmat Florin Cîțu.

O reacție legată de atitudinea lui Ovidiu Vizante a avut și Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, însă a fost una de apărare a șefului CFR Călători. Cătălin Drulă a spus, la Antena 3, că Ovidiu Vizante nu a dormit toată noaptea și a lucrat pentru a găsi soluții în vederea remedierii situației, potrivit clubferoviar.ro.

Ovidiu Vizante a preluat conducerea CFR Călători în 20 aprilie. Vizante, specialist în logistică şi operaţiuni feroviare, fost manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA, l-a înlocuit în funcție pe Dan Costescu.

„Compania CFR Călători are nevoie de o viziune de dezvoltare modernă, adaptată acestui deceniu. Transportul feroviar trebuie să redevină atractiv pentru români şi trebuie să poată reprezenta o alternativă ecologică la transportul auto”, a transmis atunci Ministerul Transporturilor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

SocialO zi ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

DiverseO zi ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale7 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul