Connect with us

Actualitate

Proiecte de hotărâri privind desfiinţarea a două companii municipale şi intrarea în insolvenţă a alteia, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti – Administratie Locala

Comisarul

Publicat

pe

Consilierii generali ai Capitalei ar urma să voteze, în şedinţa de luni, două proiecte care vizează desfiinţarea Companiei Municipale Cimitire Bucureşi şi a Companiei Municipale Tehnologia Informaţiei, precum şi unul vizând declanşarea procedurii de insolvenţă a Companiei Municipale Pază şi Securitate, potrivit news.ro. „Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General at Municipiului Bucureşti, în calitate de acţionar majoritar al societăţii Compania Municipală Cimitire Bucureşti S A., aprobă dizolvarea şi lichidarea societăţii Compania Municipală Cimitire Bucureşti S.A. în temeiul art. 227 alin. (1) lit. d din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicata, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de luni a CGMB.

După ce va fi aprobată dizolvarea societăţii în Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Administraţie urmează să selecteze lichidatorii.

Compania Municipală Cimitire Bucureşti S.A. a fost înfiinţată în 2017, iar alte 18 hotarâri vizând aprobarea înfiinţării a tot atâtea societăţi pe acţiuni au fost adoptate de către Consiliul General în martie şi aprilie 2017. „Hotărârile de înfiinţare ale acestor opsprezece societăţi au fost contestate, formându-se dosarul nr. 19404/3/2017 aflat în fond pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti a pronunţat Hotărârea 6504/2018 prin care anulat în mod definitiv hotărârile contestate. Aşa cum rezulta din hotărârea instanţei de anulare, în condiţiile în care hotărârile de înfiinţare a societăţilor au fost aprobate fară a se respecta majoritatea prevăzută de lege, rezulta că hotărârile nu reflecta voinţă consilierilor locali în funcţie la momentul înfiinţării. În realitate, consilierii în funcţie la momentul dezbaterii hotărârilor au considerat că înfiinţarea societăţilor nu este oportuna, dovada că hotărârile nu au fost aprobate cu doua treimi din numărul consilierilor în funcţie, aşa cum ar fi fost legal”, se arată în referatul proiectului, unde se menţionează că decizia de înfiinţarea a Companiei Municipale Cimitire Bucureşti S.A, deşi nu a fost anulată de instanţă întrucât nu a fost contestată, are aceleaşi vicii.

Conform sursei citate, prin înfiinţarea acestor companii se încalcă regulile privind asigurarea concurenţei, societăţile nu reprezintă organisme
publice, înfiinţate pentru a satisface nevoi de interes general, iar înfiinţarea lor a dus la creşterea cheltuielilor publice.

„Dovada că înfiinţarea societăţii Compania Municipala Cimitire Bucureşti SĂ nu a fost şi nu este o soluţie oportuna şi benefica pentru municipalitate consta în datele despre funcţionarea concreta a acesteia, aceasta fiind în prezent la limita insolvenţei, respectiv a falimentului”, mai scrie în referat.

Totodată, se arată că Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane are acelaşi domeniu de activitate cu Compania Municipală Cimitire Bucureşti, fiind dublate astfel organigramele şi bugetele.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni se află şi un proiect de hotărâre privind dizolvarea şi lichidarea Companiei Municipale Tehnologia Informatiei Bucuresti S.A.

„Având în vedere domeniul în care această societate îşi desfăşoară activitatea, Tehnologia Informaţiei fiind unul dintre domeniile cele mai dezvoltate în Municipiul Bucureşti, compania nu a reuşit să îndeplinească suficiente contracte din domeniul de activitate, dovada fiind situaţiile financiare depuse şi afisate public la finalul tuturor anilor de la înfiinţarea societăţii, care reflecta pierderi pentru fiecare an. Mai mult, asa cum reiese si din raportul auditorului extern pentru anul 2020, societatea este supusă unor riscuri privind posibilitatea continuării activităţii”, se arată în referatul acestui proiect.

Totodată, consilierii generali ar urma să îşi dea votul asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea demarării procedurii de insolvenţă, prin procedura simplificată, a societăţii Compania Municipală Pază şi Securitate Bucuresti S.A.

În referat se menţionează că directorul general al Companiei Municipale Pază şi Securitate Bucuresti S.A. a informat Consiliul de Administraţie cu privire la situaţia financiară a companiei, concluzia fiind urmatoarea: „continuarea activităţii acestei companii dupa data de 1.07. 2021 este inoportună şi nu serveşte interesului public”.

Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti este programată la ora 10.00.

În martie, consiliera generală Ana Ciceală a depus, în numele grupului politic Alianţa USR PLUS din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), un proiect de hotărâre care are ca scop demararea procedurilor de dizolvare şi lichidare a 16 dintre companiile municipale înfiinţate nelegal de către fostul primar Gabriela Firea şi PSD.
Printre cele 16 companii se numără şi cele vizate de proiectele aflate pe ordinea de zi de luni.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic2 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service5 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

UncategorizedO zi ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse6 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse6 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized7 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse7 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized7 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse7 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul