Connect with us

Actualitate

China susține acum că SARS-CoV-2 a scăpat dintr-un laborator american – Coronavirus

Comisarul

Publicat

pe

O bază a armatei americane din Maryland este vizată de eforturile de propagandă obscure și coordonate de către Ministerul de Externe din China și mass-media de stat, dar este posibil ca teoria alternativă să nu fi fost concepută cu obiectivul principal de a convinge publicul străin.

Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a confirmat luni că raportul comandat de președintele Joe Biden va fi gata până la data limită de 90 de zile, pe 24 august, cu o versiune neclasificată care va fi prezentată la scurt timp după aceea.

Anunțând în luna mai că a cerut comunității americane de informații un raport lămuritor, Biden a spus în luna mai că nu există un consens între agenții cu privire la originile virusului care a cauzat peste 630.000 de decese în America.

Raportul „ne-ar putea apropia de o concluzie definitivă”, a spus el, la acel moment.

Beijingul a criticat deschis raportul din ziua în care a fost cerut de președintele american, descriindu-l ca pe o manipulare politică a SUA în procesul de identificare a originii virusului.

Marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Wang Wenbin, a numit analiza administrației Biden drept „anti-științifică”, spunând că „nu se va baza pe adevăr”.

„Studiile privind originea necesită date științifice, nu un raport al serviciilor de informații”, a declarat el reporterilor, la o conferință de presă, la Beijing.

Beijingul respinge o nouă investigație a OMS

Administrația Biden a moștenit subiectul fierbinte al ipotezelor diferite referitoare la originile SARS-CoV-2.

Administrația Trump, în special fostul secretar Mike Pompeo, a favorizat teoria conform căreia virusul s-a scurs de la Wuhan Institute of Virology (WIV) – accidental sau intenționat – cel puțin din primăvara acelui an.

Odată considerată o teorie a conspirației marginale, posibilitatea erorii umane este tratată acum ca o linie legitimă de anchetă de către Organizația Mondială a Sănătății, alături de teoria „originilor naturale”, pe care majoritatea oamenilor de știință par să o creadă mai probabilă, având în vedere izbucnirea unor focare recente de natură similară.

În ultimele săptămâni, OMS a încercat, dar nu a reușit să convingă Beijingul să accepte următoarea fază a planului său de urmărire a originii, care, printre alte etape, implică o altă investigație în orașul Wuhan și a zonei înconjurătoare, inclusiv WIV, unde se desfășurau cercetări asupra coronavirusului.

Administrația Biden și-a folosit influența pentru a primi sprijin din partea OMS și a directorului său general, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a cerut în mod repetat mai multă transparență și cooperare din partea Chinei.

Secretarul de stat Anthony Blinken a declarat că este fundamental în interesul Chinei să facă acest lucru.

Între timp, China a respins deja propunerea OMS, spunând că nu va fi de acord cu niciun studiu care implică ipoteza scurgerilor de laborator.

Beijingul dorește menținerea concluziilor unui raport comun OMS-China, care a concluzionat că teoria posibilelor scurgeri ale virusului de la WIV a fost „extrem de puțin probabilă”, în ciuda faptului că forul de sănătate al ONU a afirmat lipsa accesului la date brute în cursul celor patru săptămâni ale misiunii, între ianuarie și februarie.

China susține că SARS-CoV-2 a scăpat dintr-un laborator american

Acum, cu raportul de informații al lui Biden la orizont, Beijingul ripostează susținând propria sa teorie a scăpării SARS-CoV-2 din laborator, care, semnificativ, nu a câștigat niciun sprijin din partea epidemiologilor de top sau a oamenilor de știință din țară, dar a câștigat teren în rândul publicului chinez.

Luni, Wang, de la Ministerul chinez de Externe, a cerut o anchetă asupra Fort Detrick, baza armatei SUA din Maryland, unde oamenii de știință au efectuat cercetări biomedicale pentru Ebola și variolă.

Agențiile de știri din China au preluat teoria alternativă și publică un conținut similar aproape zilnic. Asta, sub forma citării Ministerului de Externe, a lansării de benzi desenate sau a inițierii unor petiții pentru ca OMS să investigheze baza din SUA.

Teoria scurgerilor de laborator a Beijingului atrage puțină atenție în afara țării și ar fi cu ușurință ratată de cei care nu urmăresc îndeaproape declarațiile zilnice ale guvernului.

Cu toate acestea, examinarea obscură a bazei Fork Detrick poate că nu a avut în vedere atenția publicului străin, ci mai degrabă ar putea avea drept scop punerea sub semnul întrebării a raportului SUA, înainte ca acesta să fie publicat.

Este dificil de măsurat eficiența campaniei de propagandă în rândul utilizatorilor platformelor de socializare foarte reglementate din țară, dar fiecare nouă referință la Fort Detrick este amplificată cu succes în online datorită publicațiilor media gestionate de stat și a hashtag-urilor curente atent gestionate.

Efortul coordonat ar putea să nu aibă susținători în cadrul comunității științifice din China dar ar putea ajuta la însămânțarea unor îndoieli suficiente pentru a discredita orice descoperiri viitoare ale SUA sau ale OMS.

Articol tradus de Rador.

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social8 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse7 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul